Al şaselea Cannes românesc şi ultima şansă

Ne aflăm în al şaselea an consecutiv în care cineaştii români revin cu mari premii de la cel mai important festival de film al planetei. Menţionez că de două ori a fost vorba de scurtmetraje - Trafic de Cătălin Mitulescu şi Călătorie la oraş de Corneliu Porumboiu, în 2004, respectiv Megatron de Marian Crişan, în 2008 -, iar de patru ori, de lungmetraje: Moartea domnului Lăzărescu de Cristi Puiu, în 2005, A fost sau n-a fost? de Corneliu Porumboiu şi Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii de Cătălin Mitulescu, în 2006, 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile de Cristian Mungiu şi California Dreamin' (nesfîrşit) de Cristian Nemescu, în 2008, precum şi - deocamdată ultimul pe listă - Poliţist, adjectiv de Corneliu Porumboiu.

Distincţiile majore obţinute de al doilea lungmetraj al regizorului vasluian, selecţionat în secţiunea "Un Certain Regard" (mai bine decît primul, inclus doar în "Quinzaine des Réalisateurs", dar mai rău decît ar fi meritat-o, după numeroşi comentatori internaţionali), reprezintă a nu-mai-ştiu-cîta confirmare: există un Nou Cinema Românesc, probabil cea mai interesantă mişcare din spaţiul filmului european de azi, către care sînt aţintiţi ochii cinefililor din întreaga lume.

O mişcare care, din păcate, nu este susţinută aproape deloc în propria ţară, deşi Eugen Şerbănescu nu va pierde probabil ocazia să-şi aroge succesul filmului finanţat şi de CNC (directorul general în funcţie al amintitei instituţii se comportă în public de parcă ar da bani pentru proiecte şi manifestări cinematografice din buzunarul propriu, nu din nişte fonduri, totuşi, publice!). Cum noul proiect de Lege a Cinematografiei este tergiversat în continuare, toate zvonurile dînd ca sigură politizarea accentuată (şi) a acestui domeniu, foarte atractiv datorită imensului său succes extern, se pare că anul acesta nu va mai exista nici o sesiune de concurs la CNC; astfel, dacă, de exemplu, regizorii români prezenţi recent pe Croazetă, precum Cristian Mungiu şi Corneliu Porumboiu, vor dori să obţină finanţare pentru alte filme, vor fi nevoiţi să mai aştepte. Cît despre "publicul larg" autohton, care s-a obişnuit deja cu premiile la Cannes şi la alte festivaluri de clasa A, ce aşteptări mai putem avea de la el? Poate doar ca Poliţist, adjectiv să adune măcar tot atîţia spectatori ca A fost sau n-a fost? în urmă cu trei ani - aproximativ 13.000, adică o audienţă infimă pentru o ţară cu peste 22 de milioane de locuitori (şi, totuşi, cu doar vreo 30 de cinematografe încă funcţionale în afara multiplexurilor...). În aceste condiţii, marea întrebare este cît va mai rezista Noul Cinema Românesc în faţa disfuncţionalităţii sistemului şi a indiferenţei publicului local.

Revenind la Poliţist, adjectiv, Corneliu Porumboiu reuşeşte aici, ca şi Cristi Puiu de pildă, să ridice întrebări privind nu numai criza morală a protagonistului (una universală, nicidecum limitată la un poliţist vasluian din Brigada Antidrog, constrîns de un şef machiavelic să-i însceneze un flagrant unui licean fumător de haşiş în recreaţii, care e denunţat, din gelozie, de cel mai bun prieten), ci şi esenţa cinema-ului (de exemplu, care este potenţialul cinematografic al unor rapoarte de filaj scrise de mînă, al unui articol din DEX sau al unei schiţe trasate cu creta pe tablă?). Este creaţia unui autor deja matur, fidel pînă la ultimele consecinţe viziunii sale regizorale şi mesajului pe care îl are de transmis despre lumea în care trăim. Pentru filmul românesc, Poliţist, adjectiv este cea mai temerară propunere de la Marfa şi banii încoace.

Cu sau fără susţinere din partea sistemului şi a publicului, regizori precum Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu sau Cristian Mungiu sînt capabili ca, peste cîţiva ani, să fie unanim acceptaţi în elita autorilor de cinema contemporani, alături de mult mai titraţii Fraţi Dardenne, Lars von Trier sau Michael Haneke, astfel încît filmele lor să fie analizate în universităţi din toată lumea şi scoase în box set-uri pentru cinefili. Aceasta este, cred eu, marea şansă a cinematografiei româneşti şi sper să n-o ratăm din pricina unor meschine jocuri de culise.