Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2009

Kinosseur: Mika, fratele lui Aki (Special TIFF 2009)


Revista HBO, iunie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
A existat o vreme, prin anii '80, când fraţii Kaurismaki reprezentau cam 20% din industria finlandeză de film. Matematic vorbind, am putea spune că 10% din cinematograful finlandez vine la TIFF 2009.

Aşa cum se ştie, bănui, fratele cel ultra-faimos, devenit deja un stil în sine, este mezinul, Aki. Mezin căruia, datorită ambasadorului Finlandei la vremea respectivă, i-am văzut, acum zece ani şi mai bine, toate filmele, în cadrul unor festivaluri care ar fi trebuit să reflecte întreg cinema-ul ţării. Iar când ambasadorul de care vă pomenesc, un individ memorabil, a isprăvit cu filmografia lui Aki (y compris musicalurile cu Leningrad Cowboys şi videoclipurile de legendă), s-a gândit să-l rezolve semi-integral şi pe fratele Mika. Ocazie cu care am realizat, noi, cei 20 de proşti din sala Auditorium, cât de asemănători şi, vai!, cât de diferiţi sunt cei doi cineaşti. Dat fiindcă despre poezia rock'n roll, road-movie-urile statice (sic!) şi ironia alb-negru în culori devenite în timp trademark ("Să vezi un film de Aki Kaurismaki înseamnă să vezi toate filmele lui Aki Kaurismaki. Dar zău că ar trebui să le vedeţi pe toate!"- zicea un hronicar american) am mai scris - recomand în acest sens un De la A la Z publicat în regretatul RePublik -, şi dat fiindcă la Cluj vine celălalt, propun un detour pe măsură.

Îmi pare extrem de amuzant faptul că Mika, fratele mai mare, e mai puţin faimos (dacă ţinem neapărat să traducem faima prim premii şi epigoni) dar nu numai că el a debutat cel dintâi, dar în primul său film (The Liar, 1981) se regăsesc temele, actorii, ticurile, trucurile şi setting-urile care vor reveni, obsedant şi negreşit în filmografia mezinului. Sigur, aţi putea fi cârcotaşi şi aţi putea spune că deh, scenariul îi aparţinea aceluiaşi mezin, care juca şi rolul principal - Ville Alfa. Prefer să trec elegant peste şi să mă întreb, totuşi, care dintre fraţi (care împart conştiincios pasiunea pentru vodka, cinema-ul 50's yankeu şi personajele cel puţin bizare) a venit cu ideea omagiului Godard, care omagiu trece dincolo de nume şi merge până la a reface, aproape identic, finalul din Bande a part...

Primul lung-metraj veritabil semnat Mika, anume Arvottomat (1982), care putea foarte bine să se cheme Small Time Crooks, e un soi de sequel expandat al anteriorului (The Liar e mai degrabă mediu metraj) iar referinţele de tot felul fac loc elegant unei poveşti simple şi clasice totodată, al cărei erou, jucat de unicul, inegalabilul şi irepetabilul Matti Pellonpaa (1951-1995), poartă în priviri întreaga disperare tragicomică ce va împânzi carierele domnilor Kaurismaki. Frăţiorul Aki îşi reia personajul din The Liar şi toată lumea sfârşeşte la Paris, într-un final antologic, care face cu ochiul Noului Val nu din postura unui puşti inflamat ci din poziţia unui regizor care ştie exact ce, cum şi mai ales când.

Cariera lui Mika, infinit mai vioaie, mai puţin radicală şi mai colorată decât a lui Aki, a continuat în fel şi chip - de la false filme cu gangsteri (Rosso, 1985) la tragedii rock (Zombie and the Ghost Train, 1991) şi de la documentare despre cinema (Tigrero, a Film That Was Never Made, 1994, unde Sam Fuller îi povesteşte lui Jim Jarmusch aventurile sale pierdute pe Amazon) şi despre muzică (Brasileirinho, the Sound of Rio, 2005) la încercări pe tărâm yankeu (L.A. without a Map, 1998). Când musiu Chirilov mi-a confirmat prezenţa regizorului la TIFF, la pachet cu foarte recentul Three Wise Men (2008), în secţiunea 3X3, şi m-a rugat să aleg celelalte două titluri, m-am scărpinat, m-am răsucit şi, pe lângă dublul debut The Liar / Arvottomat, fără de care nu concepeam tărăşenia, am strecurat şi suprarealistul Jackpot 2, din 1982 ("decât" 35 de minute şi nu, Jackpot 1 nu există!) şi, cireaşa de pe tort (adică gheaţa din vodkă!), să zicem, road-movie-ul cultissim Helsinki-Napoli, All Night Long, din 1987. Închipuiţi-vă un Berlin de Vest în care toată lumea vorbeşte (stricat) engleza şi în care taximetristul Kari Vaananen (actor-fetiş al regizorului) trebuie să se împartă între nevasta italiancă (Roberta Manfredi), socrul beţiv (Nino Manfredi), amicul Igor (Jean-Pierre Castaldi), gangsterul şef (Sam Fuller), mâna lui dreaptă (Eddie Constantine), un benzinar pătimaş (Wim Wenders), un barman relaxat (Jim Jarmusch) şi doi traficanţi francezi, cât se poate de morţi. Închipuiţi-vă o noapte albă, nebună şi caraghioasă, petrecută în compania unor prieteni buni şi dragi - vă închipuiţi, aşadar, de ce Mika Kaurismaki adoră să facă filme şi de ce unii dintre noi adoră să le (re)vadă.

Descarcă povestea filmelor din TIFF 2009 aici.




 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2009


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Creţulescu


Alte articole

 Învăţăturile TIFF-ului - TIFF, 2009, Anca Grădinariu
 Ultima zi - TIFF, 2009, Mihai Chirilov
 TIFF-ul a devenit o instituţie, Gina Şerbănescu, un interviu cu Tudor Giurgiu
 La TIFF 2009, Andrei Creţulescu
 Palmares cu jumătăţi de măsură - TIFF, 2009, Cristina Corciovescu
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer