Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2009

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Vineri. Ziua 1 - TIFF 2009


mai 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În fiecare dimineaţă din viaţa mea am observat că m-am trezit, aşa că la primele ore ale zilei n-am avut nicio surpriză din punctu' ăsta de vedere. Am ieşit pe terasa apartamentului să văd cum se comportă vremea şi am constatat cu satisfacţie că aerul e incolor şi inodor, stare pe care în centrul Clujului o întîlneşti numai după ce în noaptea tocmai trecută a plouat. Era frig şi cîteva ore mai tîrziu avea să fie şi mai frig. Stătea să plouă, am zîmbit cerului că azi mă va scuti de atmosfera verzui-albăstruie care mă întîmpină în stradă, imediat ce ies din curtea blocului în care locuiesc; şi m-am întors în casă.

După vreo două ore am plecat spre Republica să văd dacă a venit programul festivalului şi dacă pot ridica acreditarea. Faţă de anii trecuţi situaţia a fost inversă: acreditarea era disponibilă la prima oră (zece fără zece), dar broşura cu orarul proiecţiilor era pe drum. Mi-am ridicat ecusonul. Din dorinţa de a pleca mai repede spre Victoria am zis că îmi ştiu toate drepturile din prezenţele trecute la TIFF, însă nu cred că am fost prea convingător. Domnişoara responsabilă de relaţia cu presa m-a întrebat care-s alea. Am zis eu cîte ceva, dar tot nu am scăpat de instructaj. Aşadar: am voie să văd maxim şase filme pe zi - media mea în anii trecuţi a fost de patru filme pe zi, mai multe oricum nu vreau nici acum; pot participa la toate evenimentele festivalului, tichete de intrare (acestea sînt gratuite şi însoţesc fiecare bilet de intrare, pe ele e tipărit numele filmului, ora, sala) pot lua în avans doar pentru ziua următoare, prima conferinţă de presă e sîmbătă la douăsprezece, cu echipa Amintirilor din Epoca de Aur, orice alte informaţii găsesc acolo sau la telefon. Bien! Am plecat spre Victoria, unde urma să fie prima proiecţie din 3x3, latura Mika Kaurismaki.

Helsinki Napoli All Night Long a fost atît de prost că la final eram ameţit, pierdusem tot zahărul din sînge. Aş fi plecat din timp dacă nu ploua afară, că în ultimele douăzeci de minute ale proiecţiei vedeam în faţa ochilor numai prăjituri şi ciocolată. După proiecţie mi-am luat un pachet de baterii Snickers fiindcă mi-e teamă că voi mai da peste dude şi se pare că anu' ăsta remediul e ciocolata (anul trecut erau căpşunile). Kaurismaki plasează acţiunea în Berlinul de Vest, un loc în care nimeni nu vorbeşte germana. Chiar şi firma de taxi preia comenzile în engleză (vorbită de italieni sau finlandezi) şi le distribuie către şoferi tot în engleză. Faza e că fiind atîtea limbi încălecate pe ecran, engleza nu e convenţie narativă, de-aia lipsa germanei sare în ochi. Subtitrarea nu a mers, dar nu a fost nicio problemă, puteam ghici replicile în engleză, dibuiam frazele spuse în italiană, în franceză nu au spus decît un cuvînt - merde, iar în preajma rostirilor în finlandeză sau rusă mi-am luat concediu. Filmul a amestecat toate genurile posibile, comedie, dramă, policier, gangster-flick, a fost şi feminist, a încercat să fie şi autoironic şi omagial. Toate astea pe un fond neverosimil, cu răufăcători teribil de neinspiraţi, cu certuri plictisitoare, cu personaje-emblemă, cu secvenţe răsuflate - de exemplu, unu' fură personajului principal maşina, ăsta îl urmăreşte şi-l prinde într-o parcare (alergase după el), unde încing o horă de tip rodeo: hoţul să-l calce pe păgubit, păgubitu-l ademeneşte cu haina, aşa cum toreadorii ademenesc taurii. Un film cu morală care vrea să fie funny (gangsterii au fost definitiv păcăliţi, numai rîsu' lui Băsescu lipsea din fundal ca să leşin de-a binelea), dar din cauza căreia, în fapt, mi-a scăzut glicemia şi mai tare. Apariţiile lui Jim Jarmush sau Wim Wenders în film nu pot salva nimic. Din cei doi fraţi Kaurismaki, pare că doar Aki e inspirat!

M-am reparat la a doua proiecţie, un grupaj de lucrări video ale artistei finalndeze Eija Liisa Ahtila. Citisem în revista Idea o relatare despre un proiect recent de-al său, aşa că eram curios să descopăr rădăcinile artistei. Filmele sale au în centru problema iubirii, sînt axate în principal pe experimentarea feminină (nu feministă) a iubirii şi ajung să se intereseze şi de proximitatea trăirilor amoroase cu final nefericit - angoasele post-maritale sau post-relaţie, lucrul în prezent cu propria sensibilitate, vindecarea ei, lupta cu resturile din trecut, cu fantomele trecutului reînviate constant de memorie, (re)definirea personală. Cel mai aprig proiect din grupaj a fost Consolation Service, un film de douăzeci şi cinci de minute despre poziţionarea membrilor unui cuplu în raport cu un divorţ iminent, poziţionarea fiecăruia faţă de celălalt şi poziţionarea amîndorura faţă de fiica lor. Un film despre o posibilă terapie psihologică şi despre urmările sufleteşti ale unei experienţe de gen. De reţinut şi de căutat!

După această vizionare mi-am luat o pauză în care m-am retras în bîrlog să mă mai încălzesc. Am ieşit după ora şase, să ajung la deschiderea oficială a Festivalului. La şase şi jumătate era sala pe jumătate plină şi lume buluc afară. Ca de obicei, organizatorii au distribuit o grămadă de invitaţii, mult peste numărul de locuri alocate în prealabil oficialităţilor şi sponsorilor, şi au suferit - din nou - cei care cumpăraseră bilete pentru deschidere. Cel mai tare dialog a avut loc pe coridorul din stînga intrării în sala de la Republica. Primele rînduri din gradena de deasupra coridorului erau rezervate conducătorilor din administraţia locală. Cum locuri în spaţiul rezervat cumpărătorilor de bilete nu mai erau, lumea spera să nu vină vreun VIP local cu invitaţie ca să prindă locul neocupat. Dar pînă să fie clar cine a venit şi cine nu, a intrat în rol domnul care coordona paza şi ordinea pe seara aceasta. Le-a explicat celor care aşteptau lîngă gradenă că, indiferent ce ar crede ele, nu vor fi niciodată mai importante decît domnii din consiliul judeţean sau primărie şi că esenţial pentru organizatori e ca aceştia să aibă câmpul vizual neobturat. Şi i-a invitat pe toţi să o ia în pas alergător spre pereţii laterali ai cinematografului.

Amintiri din Epoca de Aur, filmul din deschidere, e un omnibus în care putem vedea şase scurtmetraje realizate de Ioana Uricaru, Hanno Hofer, Răzvan Mărculescu, Constantin Popescu şi Cristian Mungiu. Fiecare scurtmetraj discută o legendă a comunismului tîrziu din România. Ca trăiri căutate în spectator, episoadele nu sînt egale: unele sînt pastile umoristice evidente - prima poveste, cu pregătirile dintr-o comună pentru a întîmpina o coloană oficială pornită în vizită în teritoriu, sau istoria cu activistul plecat să alfabetizeze satul, sau cea cu porcul-bombă. Alt episod - cel dedicat fotografiei de presă - e mai distant, meditativ, creionează o situaţie dramatică, unde zîmbetul larg e dificil de găsit pentru că istoria înfăţişată e destul de străvezie încît să putem repera în spatele ei rînjetul odios al fostului sistem. Alt episod - cel cu şoferul găinilor -, mizează pe subtilităţi psihologice şi e croşetat pe o relaţie între doi oameni, şoferul şi o şefă de han, comunismul fiind doar fundalul care favorizează o serie de încercări de a se descurca pe cont propriu, pentru a acoperi lipsuri primare. Per total filmul e uşor şi plăcut, aşa că merită văzut!

Pînă la următoarea proiecţie a filmului, azi, sîmbătă, la orele 17, va avea loc o discuţie despre film politic în clubul Fashion. O să mai văd Il Divo şi filmele din competiţie. Pe mîine!

Descarcă povestea filmelor din TIFF 2009 aici.




 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2009


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Învăţăturile TIFF-ului - TIFF, 2009, Anca Grădinariu
 Ultima zi - TIFF, 2009, Mihai Chirilov
 TIFF-ul a devenit o instituţie, Gina Şerbănescu, un interviu cu Tudor Giurgiu
 La TIFF 2009, Andrei Creţulescu
 Palmares cu jumătăţi de măsură - TIFF, 2009, Cristina Corciovescu
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer