Cu picioarele pe pămînt - Gomorra la TIFF 2009

Dacă aveţi vreo urmă de admiraţie pentru eleganţa şi glamorizarea foiletonistă a unora ca Bugsy Malone sau fraţii Gambino, aşteptaţi-vă de la Gomorra să vă aducă cu picioarele pe pămînt.

Mafioţii napoletani sînt burtoşi, nu ascultă operă, nu poartă mustaţă sau costume la dungă. Nu mănîncă pastele făcute de mama grăsuţă şi nu au, înainte de orice, onoare. Ei omoară şi ţin o regiune întreagă sub sclavie, ajungînd chiar să-i otrăvească pe napoletani pentru bani. Mafioţii din Napoli sînt foarte greu de jucat; pentru ei nu s-a inventat un corpus actoricesc cum e cel folosit de Chezz Palminteri ori James Gandolfini. De aceea filmul lui Garrone e cu atît mai percutant. Între public şi personaje nu există multă dantelărie. Trei adolescenţi abia intraţi în Camorra încearcă să-şi facă un nume printre ceilalţi, fiind gata să accepte orice. Povestea lor e intercalată cu alte trei, fiecare avînd în centru oameni subordonaţi clanurilor.

Gomorra e un film fără prea mult subtext şi, în fapt, lipsit de orice manierisme specifice pentru genul mafioso, asta pentru că are de spus ceva mult prea crunt şi real (în cel mai nedistilat mod) pentru a se pierde în detalii.