Jeanne şi Paul caută un copil. Plodul lor, micuţul Joshua pierdut în timpul tsunami-ului din 2006. Cum instinctul matern (mai ales dacă este sprijinit de o angoasă paternă tăcută) nu se împacă deloc cu bunul simţ, Jeanne (Emmanuelle Béart, minunată şi atunci cînd nu se ejectează din ocean ca Ursula Andress) începe, pe baza unui tricou roşu întrezărit pe o casetă, să spere că Joshua nu a ajuns hrană pentru animale marine. Urmează un şir de cheltuieli foarte necesare unui voiaj în deloc turistica Burma şi o pleiadă de asiatici dubioşi gata să ajute (contra cost, desigur) cuplul european să îşi regăsească copilul alb. Sau orice copil, chiar şi pe cei deloc albi la piele şi în mod cert non-caucazieni.
Pe măsură ce micro-expediţia înaintează prin jungle, ceţuri, printre ruine şi mocirle, Jeanne nu mai speră, începe să creadă în succesul căutărilor. Calvarul asiatic este al lui Paul (Rufus Sewell impecabil în rol de) părinte îndurerat şi soţ torturat de demenţa galopantă a unei soţii din ce în ce mai stranii iar alienarea, exasperarea, neputinţa şi oroarea alienantă a voiajului rezonează cumva cu Apocalipsul lui Coppola. Diferă totuşi fundamental scopul: Fabrice Du Welz execută, camuflat sub peisaje şi disperări, o vivisecţie greu de uitat sau înghiţit a relaţiilor de cuplu contemporan. Util de ştiut: vinyan înseamnă suflet pierdut, neliniştit, furios.
Descarcă povestea filmelor din TIFF 2009 aici.