Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2009

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O mare capodoperă la TIFF 2009 - Les amours d'Astrée et de Céladon


iunie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Sageata Les amours d'Astrée et de Céladon / Astrée şi Céladon, Franţa - Italia - Spania, 2007
regia: Eric Rohmer
cu: Andy Gillet, Stephanie Crayéncour

Eric Rohmer este unul dintre marii cineaşti ai tuturor timpurilor. Privirea lui pură s-a aplecat asupra a numeroase poveşti şi personaje de-a lungul ultimei jumătăţi de secol.

A realizat Les amours d'Astrée et de Céladon în 2006, când se apropia vertiginos de 90 de ani. Aş minţi dacă aş susţine că nu i se simte vârsta în toate cele 110 minute ale filmului. Un cineast tânăr nu ar fi putut filtra atât de mult realitatea, transformând-o total în altceva, într-o lume lipsită de pulsiuni senzoriale. Rohmer, la rândul său, a realizat de-a lungul anilor numeroase filme puternic sexuale, având în prim plan personaje aflate pe de-o parte în căutarea iubirii, iar pe de altă parte într-un puternic conflict moral cu sine. El e ultimul dintre cineaşti despre care se poate afirma că nu a dat întâietate condiţiei umane şi că nu a transferat probleme specific umane în propriile opere cinematografice.

Les amours d'Astrée et de Céladon are la bază un roman epic de o amplă întindere (peste 5000 de pagini) aparţinând preromantismului francez al secolului al XVII-lea scris de Honoré d'Urfé. Romanul pastoral intitulat L'Astrée, scris în primii douăzeci de ani ai secolului al XVII-lea, este primul mare succes de public al literaturii franceze. Rohmer a preluat din carte povestea iubirii dintre păstorii Astrée şi Céladon şi a transferat-o ad-literam pe marele ecran. De altfel, primele inserturi de pe generic atestă intenţia regizorului de a rămâne fidel nu doar spiritului cărţii, ci şi dialogurilor şi modului în care cititorii secolului respectiv puteau citi subtilităţile morale şi de conţinut ale romanului. Ştiu din surse diferite (nu am citit, din păcate, cartea înainte de a viziona filmul, ceea ce îmi limitează considerabil demersul critic) că acţiunea romanului este plasată în secolul al V-lea. Cineastul realizează astfel un film în fereastră, adaptând în secolul al XXI-lea o carte din secolul al XVII-lea în care transpare viziunea unui pământean al acelei perioade asupra unor personaje şi evenimente ale secolului al V-lea.

Astrée şi Céladon sunt doi tineri care se iubesc. În timpul unei petreceri câmpeneşti, Astrée e surprins de Céladon în timp ce discută amical cu o altă păstoriţă. În urma reproşurilor fetei, Céladon se aruncă disperat în râu. Astrée şi ceilalţi îl cred pierdut, pentru fată urmând o perioadă dificilă de mustrări intime. Céladon e însă salvat de la moarte de un grup de frumoase nimfe, care îl îngrijesc şi se ataşează de el. Intrat în acest tărâm altfel intangibil, Céladon începe treptat, treptat să îşi dorească apropierea frumoasei sale iubite de condiţie socială mai modestă. Una dintre nimfe îl sprijină în demersul său de rememorare a iubirii pierdute, ascultându-i cânturile de amor. După câteva luni, Astrée şi alţi păstori ajung din întâmplare la sanctuarul ridicat de Céladon în pădure acesteia. Acced la rândul lor în lumea nimfelor şi a druizilor şi, în urma unor peripeţii, ajung în apropierea lui Céladon. Acesta din urmă, pentru a nu provoca un şoc în viaţa iubitei, se travesteşte în nobilă druidă. Într-un final, într-o delicioasă scenă în care cei doi iubiţi îşi dau frâu liber propriilor sentimente, Astrée îl deconspiră pe Céladon. Filmul se încheie pe acest cadru sublim al regăsirii celor doi păstori.

Nici că se putea realiza un film mai departe de realităţile zilelor noastre. Nimic, niciun detaliu, nicio grimasă, nicio replică nu face trimiteri la ceva, orice, contemporan. Personajele cântă, se iubesc, se caută conform tiparelor livreşti ale secolului al XVII-lea. E incredibilă erudiţia lui Rohmer în reprezentarea fidelă a unei poveşti atât de puţin obişnuite. Nu ştiu niciun alt film în întreaga istorie a cinematografului mondial în care viziunea cineastului să fie atât de eliberată de impurităţile propriilor gânduri, senzaţii umane sau idei filosofice, rămânând, în acelaşi timp, clară şi conformă propriului univers. Probabil că cineastul francez a fost mult timp interesat de adaptarea romanului, doar astfel putând fi explicată esenţializarea la care a ajuns aici.

Rohmer are un instinct genial al distribuţiei actorilor. Pictează, pur şi simplu, cinematografic alegând figuri particulare precum al lui Andy Gillet în rolul lui Céladon sau al Stephaniei Crayéncour în al Astréei. Faptul că distribuie în totalitate actori necunoscuţi publicului nu orientează afecţiunea acestuia spre un personaj în detrimentul altora, ci îl obligă să acorde atenţie egală tuturor. Rohmer pictează de asemenea prin modul în care îmbină decorurile (păduri atemporale), costumele (fiecare particularizat, realizat într-o unică nuanţă, în general transmiţând puritatea personajelor) cu chipurile actorilor (naive, transmiţând bunătate). Cineastul a văzut întotdeauna oamenii într-o lumină caldă, lipsită de agresivitate. Rohmer e un înţelept, acceptând defectele umane şi încercând din poziţia sa demiurgică de creator să îşi sprijine personajele din toate puterile, fără a interveni însă abuziv în destinul lor.

Intervine şi în Les amours d'Astrée et de Céladon, incluzând un narator omniscient, dar binevoitor, care întretaie din când în când naraţiunea adăugând detalii despre existenţa personajelor. De asemenea, prin faptul că nu apelează de această dată la niciun personaj aparent negativ şi nici la tonul vădit moralizator specific universului său (deşi, prin natura poveştii, morala există, dar e foarte mascată) conferă filmului o seninătate niciodată întâlnită într-o altă operă cinematografică.

E divină puritatea cu care Rohmer îşi priveşte personajele în ciuda vârstei înaintate şi a experienţei de viaţă pe care a acumulat-o până acum. Pare că nu l-a transformat sufleteşte niciun viciu uman cu care a intrat în contact de-a lungul anilor. Are o aură de sfânt acest regizor, la fel cum Rossellini sau Bazin au avut la vremea lor. Se află la sfârşitul unei existenţe terestre în care a oferit celorlalţi numeroase momente de beatitudine în filmele sale (nu mi-ar ajunge o pagină pentru a le enumera). A declarat în 2007 că Les amours d'Astrée et de Céladon reprezintă ultima sa incursiune cinematografică. Are azi 91 de ani şi, cel puţin deocamdată, nu are în plan realizarea vreunui alt film.

P.S.: La proiecţia de sâmbătă seara (30 mai 2009) a fost prezent actorul Andy Gillet. A răspuns întrebărilor publicului şi a vorbit despre filmele lui Rohmer. M-a impresionat prin claritatea şi exactitatea cu care s-a raportat la opera cinematografică a cineastului francez. A vorbit cu respect şi cu admiraţie despre cel care i-a oferit un rol marcant pentru propria carieră. Şi a fost în permanenţă elocvent în tot ceea ce a comunicat. Rar am auzit un actor înţelegând cinematograful precum Gillet, aşa că am dorit neapărat să ataşez aceste rânduri articolului. Modul lui de a înţelege cinemaul îl transformă într-un model de etică profesională pentru toţi actorii lumii care, când sunt întrebaţi despre filmele în care au apărut, se rezumă la a exprima câteva platitudini despre realizator şi alte câteva cuvinte bombastice şi nefondate despre personaj şi scenariu. Gillet e un cinefil (a se diferenţia de cinefag) împătimit, condiţie obligatorie pentru a respecta un artist aparţinând breslei cinematografice. Aşadar, respect, Andy Gillet!

Descarcă povestea filmelor din TIFF 2009 aici.




 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2009


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andrei Rus


Alte articole

 Învăţăturile TIFF-ului - TIFF, 2009, Anca Grădinariu
 Ultima zi - TIFF, 2009, Mihai Chirilov
 TIFF-ul a devenit o instituţie, Gina Şerbănescu, un interviu cu Tudor Giurgiu
 La TIFF 2009, Andrei Creţulescu
 Palmares cu jumătăţi de măsură - TIFF, 2009, Cristina Corciovescu
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer