Poliţist, adjectiv; Cannes, festival

Trei ani după ce cîştiga Caméra d'Or (cel mai important premiu pentru debut) cu A fost sau n-a fost?, Corneliu Porumboiu s-a întors pe Croazetă cu noul său film, Poliţist, adjectiv. A schimbat doar secţiunea: din "Quinzaine des réalisateurs" a trecut în "Un certain regard", urmînd pas cu pas traseul lui Cristi Puiu - care a debutat tot în "Quinzaine..." (cu Marfa şi banii, în 2001), trecînd apoi în "Un certain..." (şi cîştigîndu-l) cu Moartea domnului Lăzărescu, în 2005.

Thierry Frémaux (delegatul general al festivalului) a insistat, în toate interviurile sale, că plasarea unui film în secţiunea oficială paralelă a fost determinată nu doar de numărul mare de nume grele care au trimis filme pentru competiţie (Almodóvar, Ang Lee, Loach, Resnais, Tarantino, von Trier), ci şi de dorinţa de a nu "dezechilibra" secţiunea paralelă, incluzînd şi aici filme puternice "care ar fi putut face parte oricînd din secţiunea principală" etc. "Oricînd", dar nu acum; cu toată diplomaţia dlui Frémaux (care l-a făcut totuşi pe Ford Coppola să se retragă din "secţiunea principală" - unde i se oferise un slot în afara competiţiei pentru Tetro - în "Quinzaine..."), nu poţi să nu te întrebi dacă Porumboiu n-ar fi fost mai la locul lui în competiţie decît Isabel Coixet sau Brillante Mendoza...

Deocamdată, să ne bucurăm totuşi - căci filmul vasluianului e departe de a fi trecut neobservat: odată pentru că, la urcarea treptelor spre sala Debussy de către echipa filmului (cu regizorul anturat de Vlad Ivanov şi Ion Stoica), Croazeta a răsunat de şlagărul Mirabelei Dauer care se aude (de trei ori!) în film, şi a doua oară pentru că mai toate cronicile apărute a doua zi sînt superlative (...). Şi nu doar cronicile scrise, ci şi cele orale: la cîteva ore după proiecţie, intrînd în aceeaşi sală Debussy pentru a vedea Taking Woodstock al lui Ang Lee (un film minunat), cei doi critici importanţi cu care m-am întreţinut (Nick James, redactorul-şef de la Sight & Sound şi J. Hoberman, principalul cronicar de la Village Voice) vorbeau despre Poliţist, adjectiv ca despre cel mai bun film văzut pînă atunci.

Poliţist, adjectiv (pe care l-am vizionat, graţie lui Porumboiu, acum cîteva luni la Bucureşti, încă fără generic) este nu doar cel mai impresionant "follow-up" al unui film de debut (înscriindu-se în linia Puiu-Mungiu), ci şi poate cea mai radicală propunere cinematografică românească de la Marfa şi banii încoace. O poveste care te pune pe gînduri despre conştiinţă individuală versus obligaţie profesională, despre politică şi poliţie, despre cuvînt şi reprezentare. Un film "despre timp" - spune Porumboiu în caietul de presă. Ba chiar despre micro-timp, aş adăuga eu: acel timp în care un şlagăr sau un dicţionar devin personaje principale, telescopînd micro-evenimente semnificative... Cei care vin la TIFF 2009 se pot convinge, căci filmul a fost inclus în competiţie.