Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2009

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Sîmbătă. Ziua Antichristului - TIFF 2009


iunie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Trofeul Transilvania a intrat în posesia celor care îl meritau, norvegianul Rune Denstad Langlo pentru Nord alături de Corneliu Porumboiu pentru Poliţist, adjectiv. Premiul de regie i-a fost acordat lui Barmak Akram pentru Kabuli Kid, un film care mi-a plăcut la vremea respectivă (proiecţia a fost marţi, 2 iunie 2009, seara). Premiul de interpretare l-a luat toată distribuţia filmului La nana, ceea ce e OK, pînă la urmă a fost un efort general susţinut din partea actorilor. Filmul mi-a părut unul de duzină, în competiţia TIFF fiind pe locul şase într-un top personal. Premiul de imagine i-a revenit tot lui Nord, operatorului Philip Ogaard, ceea ce e perfect, oricum nu putea să îl ia Anthony Dod Mantle pentru compoziţiile impresionante din Antichrist. Premiul publicului i-a revenit lui Machan.

Premiul pentru scurtmetraj în secţiunea Umbre i-a fost acordat canadianului Pedro Pires pentru Dans Macabre. Cum fiecare din scurtmetrajele acestei competiţii a fost prezentat înaintea fiecărei pelicule din întrecerea mare a festivalului, am putut vedea unsprezece din cele douăsprezece istorii care luptau în categoria Umbre la TIFF. Şi, într-adevăr, filmul canadian a fost cel mai interesant, o privire poetică înspre ideea de moarte cu ipostaze feerice, sexual-provocatoare şi, în acelaşi timp, morbide. Un film experimental în care cadavrul unei tinere e condus într-un ultim balet de suflul morţii. Din punct de vedere al ritmului imagistic, al delicateţei fiecărui cadru, Danse Macabre concurează cu Prologul filmului lui von Trier. Puteţi da o raită pe situl acestui proiect - http://www.dansemacabre-film.com/en -, sînt cîteva fotografii şi un trailer cu ajutorul cărora vă veţi da seama cum arată filmul.

Ziua de ieri a fost sub semnul Antichristului. Nu mă aşteptam la un film deosebit, mi-era teamă că va fi un kitsch newage şi că, mai rău, o fi şi cercetînd dedesubturile lumii precum Alejandro Jodorovski. Pînă să ajungă ziua la orele la care a pornit pelicula în cinematograful amenajat în curtea clădirii Echinox, am mers la Australia, documentarul regizat de Claudiu Mitcu şi produs de HBO, care înfăţişează aventurile echipei naţionale de fotbal homeless (o echipă de fotbal ai cărei componenţi erau fie locuitori ai străzii, fie foşti deţinuţi, care participă la Homeless Football World Cup care s-a desfăşurat în Melbourne în 2008). Filmul a fost proiectat în avanpremieră la TIFF, urmînd a fi difuzat de HBO la finele lunii iunie. Am rîs bine de tot la film, aproape fiecare discuţie între personaje degajă o ingenuitate horror, care descrie excelent băieţii din film (membrii echipei) şi care descrie interesant România, aşa cum e văzută din interior, apoi aşa cum apare ea după contactul eroilor cu lumea civilizată. Dacă la început gîndul că ai putea da peste oamenii ăştia în mediul lor de acţiune e terifiant, toată experienţa acumulată cu deplasarea în străinătate îi umanizează, le deschide mintea şi le oferă alte perspective, îi schimbă. De văzut!

Spre seară am văzut-o pe Claudia Cardinale, în carne şi oase, la cinema Republica, apoi am urmărit filmul ales de actriţă pentru a se prezenta publicului de la TIFF. Vaghe Stelle dell'Orsa al lui Visconti e un film OK. O femeie e prinsă amoros între soţul ei şi mirajul altor aventuri, are şi probleme în familie care o macină la fel de intens. Filmul vorbeşte despre posibilitatea de a mai alege bine într-o astfel de situaţie, despre posibilitatea de a ieşi din astfel de dileme, despre sentimente vs. raţiune în astfel de conjuncturi. Fără să fie ceva de clasă, filmul a fost, totuşi, mai bun decît berea albă nefiltrată (made in Romania) pe care am băut-o apoi cu Andrei Rus şi cu Angelo Mitchievici, cîtă vreme Răzvan şi Florin au mers fiecare în hotelul său pentru a-şi lua căştile de protecţie antichristică.

La Echinox lume buluc, proiecţia a fost decalată cu jumătate de oră, să intre toţi şi să se întunece de-a binelea. La zece şi un pic a început. Prolog, o arie din Haendel, Anthony Dod Mantle filmează o scenă de amor într-o compoziţie de o frumuseţe răvăşitoare, bulversantă, care mi-a făcut pielea de găină (ajutată fiind şi de curentul de aer care făcea ture nestingherit prin curtea Echinox). Prologul acesta marchează şi drama familiei compuse din El şi Ea, personaje arhetipale. În timp ce ei fac dragoste, copilul lor se suie pe pervaz şi cade. Filmul e o dramă horror în care El, psiholog, încearcă să o reabiliteze pe Ea din căderea nervoasă pe care o are după moartea fiului. Ea este cercetătoare, starea ei nervoasă începe să degenereze în timp ce lucrează la un studiu despre condamnarea femeii pentru ocultism în societatea Evului Mediu.

Mie filmul mi-a plăcut mult. E o experienţă capitală din punct de vedere cinematografic. S-ar putea să vă lase indiferenţi, oripilaţi, s-ar putea să vă placă enorm. Dar e o provocare de trăit pe propria piele. În timpul Festivalului de la Cannes am citit mai multe relatări despre Antichrist şi îmi formasem o imagine eronată despre producţia lui von Trier. Animale care vorbesc, automutilări, sex, Adam şi Eva, grădina Edenului. Îmi imaginam că tre' să fie o aiureală newage în care sîngele, corpul şi sexul vorbesc preţios despre creaţie, destinul pămîntului şi fecunditatea spirituală modernă. Nici vorbă, filmul e un horror care îşi motivează în interior toate escaladările violente, e un film care în primul rînd e interesat de propriul curs narativ, adică îşi susţine povestea (cu exagerările specifice unui horror, filmul rămîne valabil numai în convenţiile horrorului), şi care mai degrabă vorbeşte despre universul lui Lars von Trier decît despre universul uman în genere.

Preţiozităţile pot apărea abia în discutarea filmului. Într-adevăr, sensibilitatea religioasă a lui von Trier apare în film. Părinţii lui erau comunişti, atei pînă în măduva oaselor, copilul Lars participa la demonstraţii anarhiste care se sfîrşeau în cafteli generale cu oamenii de ordine. El s-a convertit la catolicism, iar morala catolică şi lumea protestantă vor fi subiect de discuţie în aproape toate filmele sale. Şi aci e vorba despre catolicism, prin referirea la vînătorile de vrăjitoare ale Inchiziţiei. Epilogul filmului e, în fapt, o eliberare de sub povara morală pe care Biserica ar trebui să o poarte în relaţie cu practicile Inchiziţiei (poate de aici au apărut deviaţiile mesianice ale lui von Trier, că ar fi mîna lui Dumnezeu - care poate ridica o povară morală) şi, în acelaşi timp, poate fi un răspuns (în răspăr) pe care von Trier i-l dă lui Dreyer în chestiunea credinţei şi a minunilor pe care ea le poate face (finalul lui Ordet). Cu toate acestea, nu am simţit niciun moment că von Trier acuză Biserica în spiritul lui Nietzsche din Antichristul (eseul moral-filosofic al germanului, pe care von Trier afirma că nu l-a citit, dar că îl are pe noptieră fiindcă îi place cum sună titlul). Nietzsche trasa clar o linie: singurul creştin a murit pe cruce, spune el, modelul său uman a fost pervertit de Biserică pentru ca aceasta să-şi faciliteze accesul la putere în societate. Mutarea interesului dinspre comportament moral înspre acapararea puterii face din Biserică veritabilul Antichrist. Linia asta nu e vizibilă în mod direct în filmul lui von Trier, nu sînt acuze directe (care ar fi făcut discursul său unul destul de ieftin). Pot fi găsite în film numeroase deschideri de acest gen - către lucruri importante pentru cultura umană. Dar, ca să evităm preţiozităţile, e mai bine să le descoperiţi singuri şi numai dacă aveţi dispoziţia necesară.

Pentru cineva care cunoaşte viaţa lui von Trier (legătura cu părinţii, depresia sa recentă) cred că relaţia dintre cei doi soţi din film şi statutul lor de părinţi (grija faţă de copil) e mai repede o reprezentare substanţializată (transformată în arhetip, universalizată) şi (evident) grotescă (în spiritul filmului horror) a viziunii lui von Trier asupra propriei experienţe familiale sau asupra propriei copilării şi nu o interpretare a Bibliei.

Dedicaţia de final făcută lui Tarkovski are o umbră de ironie în interior. Ştim că autorul rus avea un interes aparte pentru spaţiul religios şi pentru posibilitatea de a găsi o ieşire salvatoare prin religie. Ironic ar fi, în acest caz, faptul că von Trier îi dedică lui Tarkovski un film care e interesant mai repede de celălalt latură a istoriei creştine sau religioase (la modul general), latura întunecată. Dincolo de asta, e şi un omagiu adus lui Tarkovski, realitatea Antichristului fiind una mijlocită de conştiinţa personajelor (ca în Zerkalo / Oglinda). Vedem cum spaţiul se dilată sau se ondulează (precum ceasurile lui Dali din Persistenţa memoriei) în funcţie de starea psihică şi pasul celui care calcă acel spaţiu. Lumea e redată şi prin mintea unui personaj aflat sub hipnoză, e redată şi prin suflul unui personaj aflat în plină criză de identitate - Ea - care îl atrage şi pe El în hău. Percepţia deformată deformează lumea, iar într-o lume deformată pot veni mesaje capitale din gura unei vulpi. Pînă la urmă e horror (aşa că e mai mult un film de formă, senzaţie momentană, nu de fond!), iar cu Lars von Trier la cîrmă e şi cinema! Căutaţi-l, vedeţi-l, s-ar putea să vă dispere, s-ar putea să vă încînte. Oricare ar fi reacţia voastră, filmul merită încercat!

See you next year @ TIFF 09!

Descarcă povestea filmelor din TIFF 2009 aici.




 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2009


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Învăţăturile TIFF-ului - TIFF, 2009, Anca Grădinariu
 Ultima zi - TIFF, 2009, Mihai Chirilov
 TIFF-ul a devenit o instituţie, Gina Şerbănescu, un interviu cu Tudor Giurgiu
 La TIFF 2009, Andrei Creţulescu
 Palmares cu jumătăţi de măsură - TIFF, 2009, Cristina Corciovescu
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2009


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer