Dacă la primele ediţii, trecând întâmplător prin Piaţa Mihai Viteazul dădeai pe neaşteptate peste un festival de film inocent înfiripat doar făcând colţul blocului "Republica" pe la agenţia Tarom, ca să cumperi brânză de la Napolact, acum existenţa lui a devenit brusc mai vizibilă. La propriu. Arcul de cerc al blocului "Republica" (toată faţada, vizibilă de pe Cetăţuie) a fost îmbrăcat într-un uriaş banner cu însemnele festivalului şi ale sponsorilor principali. Trona URSUS ca Metro Goldwyn Mayer de pe genericul celebrelor filme hollywoodiene. La fel s-au gătit şi alte clădiri în hainele festivalului. Veşminte ce subliniază importanţa. Ceva de genul "învelirilor" efemere în pânză ale lui Christo, artistul bulgar care "a îmbrăcat" aşa Pont Neuf din Paris în 1985 şi clădirea Reichstagului din Berlin în 1995. Acum, din Berlin şi din Franţa au venit câteva filme semnalate şi premiate la festivalurile de acolo şi aduse la Cluj de Mihai Chirilov, directorul artistic al festivalului.
Pe timp de criză, bugetul TIFF-ului a fost cu puţin mai mic decât în 2008, dar nu s-a simţit. N-au simţit-o nici cei doi ciobani mioritici, din spot, desigur, cinefili - cum altfel? - înveliţi în şuba protecţiei culturale. Spotul cu tentă parodică după Brokeback Mountain, cu Andi Vasluianu şi Toma Dodin, a amuzat spectatorii, dar Tudor Giurgiu a anunţat: gata cu tradiţia parodică de la anul! În schimb s-a păstrat (şi sper să se păstreze în continuare) tradiţia secţiunilor. La secţiunea Ce se întâmplă, documentarule?, de pildă, s-a pus în evidenţă profesionalismul şcolii olandeze a filmului documentar prin pelicula semnată de Jan Bosdriesz Zwarte ogen / Ochi negri: istoria tangoului purtând acest titlu din anii interbelici. Solist: Pyotr Leshchenko, o voce ascultată la gramofon de părinţii regizorului. De aici a pornit ideea filmului care a reuşit să creeze o atmosferă retro din melodiile cântăreţului născut în Ucraina şi mort în detenţie în România, la Jilava, în 1954, dar şi să radiografieze pertinent, obiectiv convulsiile unei lumi în schimbare cu atrocităţile ei. Cariera lui Leshchenko, legată şi de Bucureşti, portretul lui idolatrizat în epocă se compun din amintirile celor care l-au cunoscut. Maniera evocării este asemănătoare cu cea folosită de Yulene Olaizola în documentarul mexican Intimidades de Shakespeare y Victor Hugo / Shakespeare, colţ cu Victor Hugo, răsplătit în 2008 cu Trofeul Transilvania, miza biografismului fiind mai mare în Zwarte ogen.
Premiat la Cannes în 2008, Il Divo aduce pe ecran figura controversatului om politic italian Giulio Andreotti, în regia lui Paolo Sorrentino. O avalanşă de dialoguri şi scene din culise, derulate cu repeziciune, despre şi cu primul ministru italian sau dinspre anturajul său, revărsate galopant peste curiozitatea publicului, nu reuşeşte să decripteze enigma creată în jurul straniului personaj logodit cu puterea pe timp de patru decenii, ba chiar dimpotrivă, o amplifică, sporindu-i faima abilităţii sale politice şi dependenţei de practicile fără limite, inclusiv legătura cu Mafia şi cu Moscova. Moartea lui Aldo Morro şi activitatea Brigăzilor Roşii rămân, bine mersi, năclăite în acelaşi mister negru, compromiţător ca orice conjuraţie sângeroasă pusă la cale din Antichitate până în prezent. Toni Servillo, interpretul lui Andreotti, apare şi în pelicula Gomorra, al doilea film prezent la TIFF, care a făcut valuri şi a cules premii la Cannes anul trecut.
Semnalez două contribuţii legate de oraşul nostru, al festivalului care va să zică, prezente în două din "legendele" cuprinse în Amintiri din Epoca de Aur. Una constituie subiectul în sine din Legenda miliţianului lacom, temă livrată din întâmplarea petrecută în "epocă" şi având ca personaj un porc de Crăciun asfixiat cu gaz metan în bucătăria unui bloc din cartierul Grigorescu. Dar e posibil să fi existat mai multe sacrificări similare atunci când măcelăriile erau goale. A doua e prestaţia impecabilă a actorului Petre Băcioiu în Legenda fotografului oficial. Paşii lui fermi pe coridoarele Casei Scânteii induc teamă în versatilitatea fotografului, devenind expresia fermităţii apărătorilor dictaturii deşuchiate ceauşiste.
Dacă la filme precum Rysa / Ruptura (Polonia), Slepe lasky / Iubiri oarbe (Slovacia), Magnus (Estonia) sau amintitul deja Zwarte ogen / Ochi negri (Olanda) lumea nu a luat sala cu asalt, în schimb s-au înghesuit la Machan (Sri Lanka, Italia, Germania), Bahrtalo! (Ungaria), J'irai dormir à Hollyood (Franţa), A Complete History of My Sexual Failures (Marea Britanie), Poliţist, adjectiv (România), acestea devenind din primele zile vedetele festivalului şi terminând pe locuri fruntaşe în preferinţele publicului din clasamentul filmelor aflate în competiţie.
Zgomotos, hilar, colorat şi norocos în acelaşi timp (pentru că a primit şi sufragiile criticilor Alex Leo Şerban şi Laurenţiu Brătan) s-a dovedit pelicula Bahrtalo! / Hai noroc prezentată în secţiunea Ziua maghiară, care marchează şi prima participare în concurs a unui produs cinematografic realizat de trei clujeni: Robert Lakatos (regie), Lóránd Boros şi Lajos Gábor (semi-actori, deoarece şi filmul este semi-ficţiune început ca documentar). Pornit să înregistreze pe peliculă natura comerţului practicat de rromii din Transilvania prin Ungaria şi Austria, după căderea cortinei de fier, Lakatos a intuit valenţele interpreţilor neprofesionişti, dar cu lipici la public, şi a extins povestea celor doi prieteni în Egipt, continuând seria peripeţiilor prin aceleaşi medii frecventate şi în Europa (piaţa, bazarul, magazinele cu chilipiluri). Este o felie comică de viaţă, fără pretenţii, din bişniţăreala actuală. O bună dispoziţie electrizantă a degajat şi convorbirile cu realizatorii, după proiecţie, cărora li s-au adăugat şi câţiva ceteraşi pentru întreţinerea atmosferei. Da, am văzut ţigani fericiţi la TIFF, dar nu atâţia câţi s-au adunat la Şatra, pelicula lui Loteanu din 1975, când Republica era în floare, adică pe vremea când negustorii de teapa lui Lori şi Lai nu aveau voie să treacă peste graniţă în Austria. Acum Republica e în suferinţă şi se fac eforturi pentru a o salva.
Primul pe lista popularităţii s-a clasat o altă comedie, speculată ingenios de regizorul italian Uberto Pasolini dintr-o faptă reală petrecută în 2004. Machan înseamnă în limba srilankezilor frate, prieten. Mai mulţi marginali din Sri Lanka, fără perspectiva de a se realiza acolo, vor să emigreze. Încercările lor sunt sortite eşecului. Doar o ştire din ziar le reaprinde speranţa: Federaţia de Handbal din Germania invită naţionala de handbal din Sri Lanka la o competiţie internaţională. Totul e OK, dar în Sri Lanka nu există nicio echipă de handbal. Mai mult, nici nu se ştie ce fel de joc este handbalul. Aşa că transfugii încropesc o "echipă" care devine tot mai mare, căci doritorii se înmulţesc de la o zi la alta şi prin acest vicleşug reuşesc să înşele vigilenţa vameşilor şi ajung în Germania. O succesiune de scene comice urmează să pună în evidenţă nepriceperea lor într-ale handbalului pe terenul de joc în timpul competiţiei. Unicul gol marcat de srilankezi din întâmplare valorează cât o victorie. Pe când autorităţile germane se prind de schemă şi vor să-i aresteze pe imigranţi, membrii "echipei naţionale de handbal din Sri Lanka" s-au pierdut de mult în peisaj. Filmul lui Uberto Pasolini s-a bucurat de un succes ieşit din comun în Sri Lanka şi a primit pe merit la TIFF Premiul publicului oferit de Mastercard.
Trofeul Transilvania a fost câştigat, ex aequo, de Nord, pelicula lui Rune Denstad Lango, documentarist trecut la ficţiune şi de Poliţist, adjectiv al lui Corneliu Porumboiu, un obişnuit al premiilor, atât în ţară cât mai ales în străinătate, un reprezentant de nădejde al noului val de cineaşti români. La Gala de Decernare a Premiilor a excelat, cum era de aşteptat, Florin Piersic, un al treilea cioban pe lângă cei doi din spot (după cum s-a autocaracterizat în glumă), care a încântat-o pe invitata de onoare Claudia Cardinale. Intervenţia sa a descreţit frunţile celor prezenţi în sala Teatrului Naţional.
Descarcă povestea filmelor din TIFF 2009 aici.