Lars von Trier. Antichrist.

Văd că se reia şi la Bucureşti, vineri 12 iunie 2009, la MTR. Bănui că biletele se vor termina cît ai zice "clitoris". Pun la bătaie, deci, pre/review-ul publicat în AperiTIFF. Poftă bună.

Fără el, Cannes-ul ar fi fost lipsit de comentariile acelea adorabile - "vai, dar sînt unii auteuri care ajung în competiţie cu orice bazaconie". (În apărarea lui monsieur Fremaux, director artistic cannez, anul acesta şi Jarmusch şi Coppola au primit cîte un şut în fund). Fără el, Cannes-ul ar fi fost lipsit de reacţiile acelea simpatice - hohote, huiduieli, gemete, lacrimi, oftaturi, urlete şi iarăşi hohote. (În apărarea lui Von Trier, îţi trebuie oareşce imaginaţie pentru a folosi cum se cuvine burghiul, polizorul şi foarfeca ruginită). Fără el, Cannes-ul ar fi fost lipsit de o bună parte din doza cumva obligatorie de mutilări, penetrări şi masturbări - în apărarea celorlalţi, s-au străduit şi dînşii, cum au putut. Fără el, TIFF-ul n-ar fi Cannes-ul nostru - punct.

Unii dintre voi nu vor ocoli acest film nici dacă le voi spune că există şanse solide să le ajungă stomacul în gît - şi de acolo, în mutra vecinului de scaun. Unii dintre voi nu vor bifa acest film nici dacă le voi spune că există şi momente formidabile (recte prologul şi epilogul, minus dedicaţia finală - de ce nu Dreyer?!) - care le-ar putea aduce aminte de acel Lars circa Europa. Un copil insuportabil de frumos cade pe geam în timp ce mami şi tati se, pardon, fut în slow-motion acompaniaţi de Haendel (din fericire, Haendel apare "decît" audio). Urmează 1h30 de tortură biblică&filmică, mistică&rustică, fizică&psihică, verbală&genitală - unde ridicolul se ia la întrecere cu greaţa şi unde cîştigă martiriul. Al lor, al nostru, al tuturor. E de rîs, e de plîns? Cred că, pînă la urmă, această "Apocalipsă după danezi" îşi justifică existenţa, în contextul prezentului în care ne tot zvîrcolim. Priviţi în jur - Chaos Reigns.