Regizorul Radu Afrim a avut o premieră de succes cu Teatrul Naţional din Timişoara pe scena Odeonului parizian, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Paris. boala familiei m de Fausto Paravidino a umplut sala Atelierelor Berthier, o fostă uzină reamenajată în insolit spaţiu dramatic. În perioada 11-21 iunie 2009, vor avea loc la Paris zece reprezentaţii cu spectacolul care a primit în 2009 Premiul UNITER pentru Scenografie (Velica Panduru).
Odeon - Théâtre de l'Europe este unul dintre cele cinci teatre naţionale din Franţa şi invită regulat pe scenele sale spectacole europene de mare ţinută. Inaugurat în 1782 de regina Maria Antoaneta, el a văzut de-a lungul timpului premiera Nunţii lui Figaro de Beaumarchais (1784), triumfurile romanticilor (1829-1832) sau ale lui Sarah Bernhardt.
Regizorul Radu Afrim a repurtat deja numeroase premii cu montările sale din România, dar şi din alte ţări. În 2008, în cadrul Festivalului off de la Avignon, Mansardă la Paris cu vedere spre moarte de Matei Vişniec, în regia lui Radu Afrim şi cu o distribuţie internaţională, de asemenea susţinut de ICR, a câştigat Premiul Presei.
La premieră au participat personalităţi ale vieţii teatrale pariziene, printre care criticul George Banu şi numeroşi administratori de teatre franceze.
ICR Paris a realizat pentru acest proiect un parteneriat cu teatrul Odeon, una dintre instituţiile teatrale europene de mare anvergură. El se înscrie într-o strategie de promovare a artei dramatice româneşti şi a potenţialului său de cooperare internaţională, validată deja de spectacolele teatrului Odeon de la Bucureşti pe scena teatrului parizian Huchette, de reprezentaţiile Oanei Pellea şi ale lui Mihai Gruia Sandu (mai 2008), de organizarea lansării la Paris a Festivalului Uniunii Teatrelor Europei desfăşurat în România la finele anului trecut sau de spectacolele lui Andrei Şerban cu Spovedanie la Tanacu (decembrie 2008), pentru a nu menţiona decât momentele de vârf.
Teatrul Naţional Timişoara
boala familiei m de Fausto Paravidino,
traducerea Alice Georgescu,
regia Radu Afrim,
scenografia Velica Panduru,
cu Ionuţ Rizea, Claudia Ieremia, Mălina Manovici, Eugen Jebeleanu, Colin Buzoianu, Victor Manovici.