Din Mar Nero / Marea Neagră al italianului Federico Bondi am reţinut gestul cavaleresc, singular, dar prietenesc, venit din peninsulă, de a întinde mâna culturii române, de a privi altfel România şi pe imigranţii români intruşi în realitatea italiană, unde sunt trataţi exact pe dos. Am mai reţinut prestaţia axată pe austeritatea rece a unei actriţe mature, e vorba despre Ilaria Occhini în rolul văduvei Gemma, atinsă de sechelele bătrâneţii, secondată de tânăra Doroteea Petre care o interpretează pe Angela, fata din Tulcea ajunsă la Florenţa ca să fie menajeră. Apropierea dintre ele e de natură a da alt curs relaţiei proprietar - servitor. Severitatea iniţială a Gemmei face loc sentimentelor umane de înţelegere şi întrajutorare. Gemma o însoţeşte pe Angela în România, la Tulcea, ajutând-o să-şi recupereze iubitul. Această parte finală e alipită oarecum forţat de context şi aduce în scenă cam fără rost pe Vlad Ivanov (prost ales) şi pe Maia Morgenstern în roluri episodice, părinţii Angelei. Oricum, apariţia Maiei Morgenstern în acest rol e mai puţin penibilă decât cel de-a dreptul compromiţător pentru cariera ei din Kinai vedelem / Apărarea chineză, încercarea de film a lui Tompa Gábor din 1999.
În Kinai vedelem, Maia este târfa de serviciu care stă la dipoziţia comitetului judeţean al Partidului (comunist). Un personaj creat artificial, dezgustător, hilar, căruia actriţa se străduieşte din toate puterile să-i facă faţă, reuşid parţial. E posibil ca acest gen de personaj, situat între supralicitare comică şi grotesc tras în tuşe întunecate să prindă în teatru. De altfel, întreg filmul este lucrat cu mijloacele artei scenice de care, se vede, marele regizor de teatru Tompa Gábor nu se poate debarasa nici atunci când face film. Astfel că povestea tragică a lui Peter Gyorgy, întors în Transilvania după 22 de ani din gulagul siberian, se transformă în panoramare amar-hazlie, îngroşată cu simboluri specifice, a noilor realităţi.
Tot în genul referirilor la rănile cauzate de trecut a fost poiectat filmul Rysa / Ruptura, producţie Polonia 2008. Şcoala poloneză de cinema face un pas înapoi cu pelicula lui Michal Rosa, chiar dacă are în fruntea distribuţiei o actriţă considerată adevărată legendă vie a cinematografului polonez, e vorba despre Jadwiga Jankowska-Cieslak, prezentă, într-un rol secundar şi în "ultimul Wajda" - Tatarak / Fiorii tinereţii. În Rysa / Ruptura, demascarea soţului drept colaborator al poliţiei politice atrage după sine separarea cuplului, după ce acesta a trăit bine mersi în armonie şi siguranţă în toată perioada comunistă a Poloniei. Acum, la bătrâneţe, când adevărul a ieşit la lumină, lucrurile se schimbă brusc. Un film tezist până în măduvă. Un film fără altă miză decât cea politică, derulat abscons şi tenebros, lent şi plicticos. În ceea ce mă priveşte, mă declar sătul de subiecte de acest fel. Cu siguranţă că Ruptura se va acoperi repede de uitare, dacă nu s-a acoperit deja.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre Tatarak / Fiorii tinereţii al lui Wajda. Filmul de 84 de minute are aspectul unei naraţiuni retezate brutal ca şi viaţa tânărului Bogus, interpretat de Pawel Szajda. De fapt, moartea e o prezenţă copleşitoare în naraţiunea care porneşte de la o povestire a lui Sándor Márai, dar ea dă târcoale şi echipei care realizează acest film. În timpul filmărilor, moare directorul de imagine Edward Klosinski, soţul interpretei principale, Krystyna Janda, şi el vechi colaborator al marelui regizor azi octogenar. De aceea Tatarak este dedicat memoriei lui Edward Klosinski şi Wajda găseşte de cuviinţă să nu rupă munca echipei de ficţiune, ci o integrează, sporind planurile naratologice, alternând scenele reale cu cele ce compun povestea unei iubiri imposibile. Krystyna Janda este pusă în postura de a monologa pur şi simplu despre moartea soţului ei. În poveste ea este Marta, o femeie matură, căsătorită cu un medic. Soţul ei depistează că are un cancer metastazic, dar care n-o afectează. S-ar părea că spectrul morţii înaintează spre ea, dar nu este aşa. În sufletul ei, măcinat de conştientizarea bolii, se naşte o afecţiune subită pentru tânărul Bogus. O iubire nerecunoscută ca atare nici faţă de ea însăşi. Atracţia candidă spre acest tânăr neinstruit, căruia îi împrumută cărţi, atinge fiorii inocenţi ai tinereţii redescoperite. Pentru scurt timp, deoarece Bogus se îneacă înainte ca idila lor să se înfiripe cu adevărat.
Maestru în aglutinarea planurilor narative, Wajda o prezintă pe Krystyna Janda în film atât ca celebră actriţă şi devotată colaboratoare, cât şi ca personaj fatal confruntat cu iminenţa morţii. Amândouă trec prin experienţa unei cutremurătoare despărţiri şi a unei resemnări tragice. Actriţa reuşeşte să transmită la modul interiorizat, fără puseuri de dramatism ieftin, trăirile alternative, menţinute sub controlul unui echilibru mereu inventat. Devine vizibil în Tatarak faptul că Wajda şi-a asumat cu mult înainte tehnica alternării viziunilor, a complementarităţii ideilor despre realitatea unui fapt luat ca punct de studiu încă de pe când filma Wszystko na sprzedaz / Totul de vânzare (1968), tulburătoarea cronică cinematografică a mărturiilor despre moartea accidentală a lui Zbygniew Czybulski.
La proiecţiile pe ecranele cu apendice din oraş (pânză adăugată pentru transcrierea replicilor) aş dori să mai pun un apendice. Titrarea păgubeşte spectatorul nu numai prin dese întreruperi sau lipsa sincronizării cu dialogul de pe ecran, dar şi prin neglijenţe care denotă viteza ori nepriceperea în care se fac titrările. Or pentru un festival precum TIFF-ul aceste incompatibilităţi deranjează şi lasă un gust amar.
Descarcă povestea filmelor din TIFF 2009 aici.