Cannes 62

(I)

Pe cînd mă veţi citi, voi fi din nou pe Croazetă. După cîte sacrificii, cu cîte probleme, zbateri (mersi Oana), dar pare să merite pe deplin.

Ediţia 62 a anului 2009, în plină criză, poate să afecteze marketul. Dar nu glamourul festivalului, cu afişul misterios, alb-negru, Monica Vitti în L'Avventura / Aventura lui Antonioni. Şi nici filmele prezentate. Cîteva de gen, şi încă ce gen, horror, în competiţie, Antichrist / Anticristul lui Lars Von Trier (care nu cred că e peste Vinyan) şi Thirst al lui Park Chan Wook (sete de vampiri adică), şi noul Sam Raimi, întoarcere la formă, Drag Me to Hell, în proiecţiile de la miezul nopţii. La fel ca The Imaginarium of Doctor Parnassus / Imaginariumul doctorului Parnassus al lui Terry Gilliam. Vengeance al lui Johnny To, John Woo meets Melville, cu Johnny Hallyday pe post de pistolar răzbunător, plus evenimentul anului după unii, după alţii o exagerare violentă, Inglorious Basterds, filmul de război de 2h 40' al lui Tarantino.

Taking Woodstock / Părăsind Woodstock al lui Ang Lee, Bright Star de Jane Campion, Los abrazos rotos / Îmbrăţişările strivite ale lui Almodovar, Les herbes folles / Iarba sălbatică a lui Alain Resnais, The White Ribbon / Panglica albă a lui Michael Haneke, filmat alb-negru, la fel ca şi Tetro al lui Francis Ford Coppola, care va deschide Quinzaine des Realisateurs.

Les roumains, de acum obişnuiţii festivalului, sunt prezenţi în secţiunea Un Certain Regard, Corneliu Porumboiu cu Poliţist, adjectiv, şi filmul colectiv (omnibus), Amintiri din Epoca de Aur, de Hanno Höfer, Răzvan Mărculescu, Cristian Mungiu, Constantin Popescu şi Ioana Uricariu.

La Cannes Classics, The Red Shoes / Pantofii roşii de Powell şi Pressburger (1948), prezentat de Scorsese, Giù la testa (1971) al lui Sergio Leone (A fost odată... Revoluţia) şi Pierrot Le Fou, copie nou nouţă. Lecţia de cinema anul acesta o ţin fraţii Dardenne. Cum scria pe sit-ul oficial, "starletele, poveştile, şampania şi filmele. E Cannes cel mai bun festival de film din lume? Mais bien sûr."


(II) Telegramă din Cannes

Luni 18 mai 2009. Cald. Soare. Croazetă. Les Roumains.

Corneliu Porumboiu, verb. Poliţist, adjectiv. Vlad Ivanov, substantiv. Amintiri din Epoca de Aur. Adverb. Antichristul lui Lars Von Trier supercontroversat. Dedicat lui Andrei Tarkovski! Filmul coreean bun în secţiunea greşită (Mother). Eric Cantona şi Ken Loach. Monica Bellucci şi Sophie Marceau ne se retournent pas. Tilda Swinton se plimbă prin Palais. Coadă la sala Bazin. Se închide în faţa noastră. A cîta oară? Complet! Cei doi Johnny, Johnnie To şi Johnny Hallyday, cel mai rock la 65 de ani, se răzbună! Agora de Amenábar reinventează peplumul. Tarantino e un bastard fără glorie. La 2 ore 40, filmul lui e cel mai lung din competiţie (Fratele Weinstein l-a scurtat, aşa că recordul i-a revenit lui Gaspar Noe şi Enter the Void). Dar duratele de peste 2 ore abundă. Toate filmele sunt prea lungi. Jane Campion recită Keats. Ang Lee a recucerit Woodstockul. Pavel Lunghin e Tzar. Tetro. Presa s-a luat de Coppola. Operatorul, Mălaimare jr, noul Kaminski?

Panică la Petit Majestic şi Grand café. Pizza la Cresci. Nesspresso. The Wall la Cinema de la Plage pe ploaie. Asteptîndu-l pe Terry Gilliam şi imaginariumul său.

Cannes Classics. Les Yeux sans Visage. A Prophet / Profetul lui Jacques Audiard, polar epic (2h 30), favoritul la premiul de regie şi interpretare. Un nou star francez s-a născut, Tahar Rahim. Filipinezul Kinatay şochează pe toată lumea. Marco Bellochio Vincere. Speech-ul lui Scorsese la Red Shoes a făcut să întîrzie proiecţia următoare cu jumătate de oră. Mare buzz, se reface Fantômas! Regia Christophe Gans. Pentru deschidere Cannes 63?

(III): Premiile

Prezentat în secţiunea Un Certain Regard, Poliţist, adjectiv al lui Corneliu Porumboiu, primit foarte bine de critici, a luat premiul juriului şi premiul FIPRESCI. La al doilea film Porumboiu a devenit un răsfăţat al festivalului, după Camera d'Or şi premiul Europa Cinemas pentru A fost sau n-a fost, în 2006. Bravo Corneliu, un alt an în care românii au făcut furori la Cannes, cu tot cu filmul în scheciuri Amintiri din Epoca de Aur, care a făcut deliciul secţiunii UCR.

Palmaresul, ca de obicei controversat, acum include un nou regizor favorit cannez în clubul Palme D'Or, Michael Haneke, cu Das weisse band / Panglica albă. Haneke a luat în 2001 marele premiu cu La pianiste / Pianista (în care a jucat Isabelle Huppert, şefa juriului din acest an, care a primit atunci premiul de interpretare!) şi în 2005, cu Caché, pentru cel mai bun regizor. Titlul se referă la o panglică purtată de copiii dintr-un sat german înainte pe primul război mondial, ceea ce reprezenta puritatea lor; filmul are 2 ore jumătate şi e filmat alb-negru, destul de cuminte, faţă de filmele-şoc ale lui Haneke, o meditaţie pe tema fascismului inoculat de timpuriu.

Marele premiu i s-a decernat lui Jacques Audiard pentru A Prophet / Profetul, filmul meu preferat din festival. Premiul de regie l-a luat filipinezul Brillante Mendoza pentru Kinatay, care înseamnă "masacru", un film controversat, filmat în timp real, extrem de crud. Actriţa ediţiei este Charlotte Gainsbourg, pentru ceea ce suferă în Antichristul lui Lars Von Trier şi actorul, revelaţie, austriacul Christoph Waltz, ofiţerul SS Hans Landa, din filmul lui Tarantino, Inglorious Basterds.

Premiul juriului s-a dat ex aequo lui Fish Tank de Andrea Arnold (al doilea film, al doilea premiu la Cannes), şi Thirst al lui Park Chan Wook. Camera d'Or (pentru primul film), aborigenul Warwick Thornton, pentru Samson and Delilah. Palme d'Or pentru scurt metraj: Arena de Joăo Salaviza. Premiul pentru întreaga activitate lui Alain Resnais, care la 86 de ani a revenit în competiţie după 29 de ani de absenţă, cu Les herbes folles / Ierbile sălbatice. Fin.

Şi Fin.

(Sponsor: Cardinal Motors)