Ziarul de duminică / iunie 2009
Festivalul TIFF 2009
Fără îndoială, Festivalul Internaţional de Film Transilvania nu are slăbiciuni care să ţină nici de vreme, nici de vremuri. Pur şi simplu solid şi nesfârşit în alegerile lui, TIFF a avut loc în acest an pe o ploaie rar întreruptă de un soare chiorâş, ceea ce nu i-a clătinat însă fanii în ruptul capului.

Înarmaţi cu de-acum consacratele pliante ce cuprind titluri de filme din toată lumea, ca ouăle de ciocolată cu surprize, cinefilii clujeni şi ziariştii veniţi de la redacţiile din oraş sau de aiurea au umplut sălile de cinema şi au bifat evenimentele din festival (expoziţii foto, dezbateri despre film, întâlniri cu invitaţii speciali, lansări de carte, concerte de seară şi petreceri de miez de noapte, proiecţii în aer liber - la drive-in - şi vizionări insolite ale unor capodopere mute acompaniate live). Toată lumea a luat însă contact cu filmele din selecţie, adică reuşita cea mai mare a unui eveniment precum TIFF.

Categoric, cea mai interesantă propunere a fost filmul lui Corneliu Porumboiu, Poliţist, adjectiv, un fals policier al cărui autor are şi îndrăzneala, şi arta de-a ocoli sistematic clişeele şi de-a construi o poveste adevărată, umană, vibrantă, cu umor şi câteva tristeţi, o poveste despre aşteptări, singurătăţi, interiorizări şi lucruri pe lângă care oamenii se grăbesc adeseori să treacă pentru că nu sunt dispuşi să le înţeleagă. Nota zece pentru acest nou film, de o remarcabilă prospeţime şi lipsă de compromisuri, câştigător, de altfel, al Trofeului Transilvania (ex-aequo cu North, o altă poveste captivantă, venită de această dată din Norvegia).

În rest, TIFF nu se abate de la diversitatea sa. Poveşti surprinzătoare, de o sensibilitate şi omenie aparte, precum My Marlon and Brando, Machan, Copilul din Kabul - dovezi ale disperării, dar şi ingeniozităţii umane în mijlocul unor crize de toate felurile - ori documentare excepţionale precum Cetăţeanul Havel sau Valentino, biografii uluitoare precum Il Divo, scurtmetraje tonice asemenea celor din grupajul Amintiri din Epoca de aur sau încercări mai mult sau mai puţin ezitante, precum cele din calupul prezentat în Zilele Filmului Românesc. Toate, alături de propuneri-şoc, precum Hunger, Repo! The Genetic Opera sau Antichrist, oferă un barometru destul de sensibil al stării, curiozităţilor şi devotamentului spectatorului clujean faţă de film.

În ciuda oboselii vizibile a sălilor de cinema - în special Cinema Republica, pentru salvarea căruia s-a difuzat şi un spot-semnal de alarmă în festival -, TIFF-ul cu numărul opt s-a desfăşurat cu promptitudinea deja rodată în atâtea ediţii. Extins în mai multe locaţii decât în anii precedenţi, diversificat până la a include un insolit meci de fotbal între o echipă a cineaştilor care a înfruntat o echipă formată din persoane fără adăpost (protagonistă, de altfel, a incitantului documentar Australia, produs de HBO România) ori zilnice întâlniri, absolut relaxate, în cadrul TIFF Lounge, cu câte un invitat special, evenimentul cinematografic găzduit anual de Cluj a avut multe de oferit publicului său.

În plus, lansarea în cadrul festivalului a trei excepţionale cărţi de film (Istoria cinematografiei în capodopere. Vârstele peliculei - vol. I, de Tudor Caranfil, 4 decenii, 3 ani şi 2 luni cu filmul românesc, de Alex. Leo Şerban şi Bunul, răul şi urâtul în cinema, de Andrei Gorzo) a rezonat perfect cu o tradiţie a festivalului, despre care se poate vorbi deja, aceea de respect cinefil pentru atmosfera, chiar vremelnică, de festin al filmelor care se stabileşte în Cluj la sfârşitul lui mai şi începutul lui iunie. Din nou bunul simţ al zonei şi curiozitatea nealterată pentru film au imprimat un alt ritm proiecţiilor clujene, din nou am regretat unda de normalitate şi modestie care se simte chiar în cea mai mare aglomeraţie din săli şi care rareori mai poate fi depistată printre spectatorii bucureşteni.

Şi apropo de săli pline, civilizate şi foarte entuziaste, le-am simţit sinceritatea la cele două proiecţii cu Poliţist, adjectiv, la care cei rămaşi pe afară erau vizibil necăjiţi, la gala de închidere a TIFF, la care Claudia Cardinale n-a făcut economie de şarm şi comunicare cu publicul, iar Mircea Albulescu le-a dedicat premiul său colegilor dispăruţi, precum şi la numeroasele proiecţii pe care fiecare spectator le-a putut simţi şi aprecia cu doza proprie de bucurie, experienţă cinematografică şi bogăţie sufletească.

Descarcă povestea filmelor din TIFF 2009 aici.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus