Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Portret Alex. Leo Şerban

ALŞ


ArtActMagazine, februarie 2009
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Alex Leo Şerban are o aură - una vibrantă şi hipnotică, din cele cu care se căpătuiesc oamenii care au curaj să treacă prin viaţă alegând doar ce-i mai bun pentru ei. Unii ar putea fi invidioşi, fără să ştie că, pentru asta, e nevoie de imense resurse de combustibil intern - e un halou făcut din plăcere şi din pasiune. Şi, mai ales, din generozitatea de a da mai departe acestea două.

Rar se întâmplă ca un critic de film să ajungă un star - cu atât mai puţin în România, unde cinema-ul este aproape ignorat (nu există nici măcar o singură publicaţie de specialitate) -, însă ALŞ a devenit un brand.

Clişeul spune că un critic este un geek, un intoxicat frustrat prea ocupat să se îndoape cu cinema ca să mai şi trăiască. Un individ care nu vrea decât să-şi etaleze superioritatea muritorilor de rând, perorând despre maeştri obscuri cu o voce bubuitoare şi intimidantă pe holurile cinematecilor. Din acest tablou, Leo păstrează doar ochelarii (care, însă, îi dau un aer hip intelo). Restul persoanei sale nici că putea fi mai departe: este un om de lume, un dandy spiritual, viu, amuzant care iubeşte fără discriminare şi filmul arty şi cel de gen şi care pare să aibă o existenţă foarte plină pe alături - una excitantă, glamuroasă, pentru care mulţi ar fi în stare să ucidă.

Leo vibrează într-o paletă pop culturală, postmodernistă. Prima mea impresie, atunci când a intrat pe uşa clasei (i-am fost studentă cândva, în ATF), a fost că un balon de bubble gum colorat şi parfumat, plin nu de aer, ci de substanţă, tocmai s-a spart într-o cazemată; simplă lui prezenţă, alura sa effortless cool (cum reuşeşte să se îmbracă atât de bine, atât de ieftin, iată alt mister) era ca o sfidare aruncată atmosferei opresiv academice din clădirea mohorâtă ce fusese, pe vremuri, o puşcărie... Am fost seduse iremediabil, eu şi colegele mele, de omul cu bască şic care ne aducea Cahiers şi Inrock şi ne povestea despre Todd Haynes şi Wong Kar-wai. Am descoperit, mai târziu, că pune aceeaşi fervoare în excelente sale paste cu somon, în cozeria de salon sau în fotografie (a avut câteva expoziţii superbe - vezi aici Retrovizoare 1 şi Retrovizoare 2). Nu numai că Leo ar putea scrie despre orice, dar ar putea fi orice. Însă el a ales să fie critic de film, în primul rând - a ajuns influent pentru că nu s-a uitat niciodată de sus la publicul său şi pentru că şi-a modelat scriitura şi prezenţa în funcţie de mediu - e la fel de potrivit în Dilema sau Idei în dialog, pe cât e în Libertatea sau la televiziune.

Chiar şi aşa, am fost uşor uimită când am văzut sala Atelier de la TNB plină ochi - în condiţiile în care biletul de intrare nu era tocmai ieftin. În era cacofoniei blogăristice şi a amatorilor care jură că cinema-ul a început cu Fight Club, într-o perioadă în care lumea nu mai intră în săli, revistele de cinema mor una câte una, iar criticii de film sunt concediaţi de peste tot în lume, iată că Leo atrage un public care îi soarbe cuvintele cu smerenie... Cuvinte care nu vorbesc despre fotbal, izbăvire la minut sau îmbogăţire rapidă, ci despre cinema. Despre de ce vedem filme (e şi titlul cărţii lui apărută în 2007 la Polirom). Despre ce căutăm într-o sală de proiecţie, ce ne emoţionează, de ce ne emoţionează. Ne fascinează cinema-ul pentru că e, aşa cum îl definea Jean Cocteau, "moartea în mişcare" sau pentru că reuşească să construiască atâtea universuri paralele, cu o atât de mare pătrundere?

Două ore de vorbit liber, cu fragmente youtube de la Fellini, Tarantino, Antonioni. Conferinţa a reuşit un lucru rar, aproape o vrajă - să-ţi genereze un sentiment transcedental din nişte bucăţi, din câteva fragmente unificate de inteligenţa şi sufletul lui Leo

Ascultându-l, mă gândeam cât îi este lui de uşor să transforme o meserie uneori atât de ingrată, prost plătită, hulită, nesigură, epuizantă, pe cale de dispariţie, într-un dream job absolut. Poate că de asta am ajuns să fac ceea ce fac - pentru că nimeni altcineva n-a mai vibrat aşa de colorat în sala cenuşie de universitate şi am vrut şi eu o bucată din strălucirea aia.



 Toate articolele despre Portret Alex. Leo Şerban


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Anca Grădinariu


Alte articole

 Děkuji Vám za pozornost, Alex. Leo Şerban, přeložila Jarmila Horáková
 Criticul de film Andrei Rus, al treilea câştigător al bursei Alex. Leo Şerban, Comunicat de presă
 Florentina Ciuverca obţine noua bursă Alex. Leo Şerban, 2013, Comunicat de presă
 Make it there - Bursa Alex. Leo Şerban, ediţia 2012, Cătălin Olaru
 Bursa Alex. Leo Şerban - prima ediţie, 2012, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Portret Alex. Leo Şerban


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer