iulie 2009
Festivalul George Enescu 2009
Încă din luna ianuarie 2009 iubitorii de muzică şi-au putut face rezervări de bilete pentru ediţia a XIX-a a Festivalului Internaţional "George Enescu" (30 august - 26 septembrie 2009). De luni, 3 august 2009, se deschid casele de bilete de la Sala Palatului urmând ca cei care au făcut deja aceste rezervări să le poată ridica până de data de 15 august 2009.

De la începutul anului au fost rezervate aprox. 70% din locurile puse la dispoziţia iubitorilor de muzică dornici să participe la manifestările ce au loc în cadrul acestui important eveniment care are mare impact atât naţional cât şi internaţional.

Programul Festivalului Internaţional "George Enescu" include concerte simfonice şi camerale, recitaluri, spectacole de operă şi balet atât în sălile principale ale Bucureştiului, cât şi în alte oraşe istorice care au legătură cu viaţa compozitorului român.

Programul Concursul Internaţional "George Enescu" (30 august - 6 septembrie 2009) va include secţiunile pian, vioară şi compoziţie. Juriul concursului este format din muzicieni eminenţi din România şi din străinătate. Gala de premiere va fi urmată de câteva zile de concerte susţinute în Bucureşti şi în alte oraşe precum Sibiu, Braşov, Iaşi, Timişoara şi Cluj.




Preţul biletelor
Sala Mare a Palatului
Categ. I 70 RON (inclusiv TM)
Categ. a II-a 60 RON (inclusiv TM)
Categ. a III-a 50 RON (inclusiv TM)
Categ. a IV-a 40 RON (inclusiv TM)

Ateneul Român
Categ. I 50 RON (inclusiv TM)
Categ. a II-a 40 RON (inclusiv TM)

Teatrul naţional "I. L. Caragiale"
Categ. I 100 RON (inclusiv TM)
Categ. a II-a 70 RON (inclusiv TM)

Opera Naţională
Categ. I 70 RON (inclusiv TM)
Categ. a II-a 50 RON (inclusiv TM)

Sala Radio (seria "Teme clasice în prelucrări moderne")
Categ. I 50 RON (inclusiv TM)
Categ. a II-a 40 RON (inclusiv TM)

Pentru manifestările organizate în cadrul seriilor de concerte Creaţia muzicală românească intrarea este gratuită. La recitalurile şi concertele organizate în cadrul Concursului Internaţional "George Enescu" accesul gratuit se face în limita locurilor disponibile. Au prioritate posesorii abonamentelor de tip A şi B.


Preţul abonamentelor
a. Abonament - TIP A- pentru 19 concerte la seria de concerte Mari orchestre ale lumii de la Sala Mare a Palatului
Categ. I 900 RON (inclusiv TM)
Categ. a II-a 700 RON (inclusiv TM)
Categ. a III-a 500 RON (inclusiv TM)
Categ. a IV-a 300 RON (inclusiv TM)

b. Abonament - TIP B - pentru 17 concerte la seria de Concerte camerale organizate la Ateneul Român + 7 concerte la Seria de Concerte Enescu şi contemporanii săi Sala Mică a Palatului
Categ. I 500 RON (inclusiv TM)
Categ. a II-a 300 RON (inclusiv TM)

c. Abonament - TIP C - pentru 10 concerte din cadrul seriei Concertele de la miezul nopţii - de la Ateneul Român
Categ. I 400 RON (inclusiv TM)
Categ. a II-a 300 RON (inclusiv TM)

d. Abonament - TIP D - pentru elevi, studenţi şi pensionari - pentru 19 concerte la Sala Mare a Palatului. Numărul acestor abonamente este limitat.
250 RON (inclusiv TM)

e. Abonament - TIP E - pentru 6 concerte din cadrul Seriei Teme clasice în prelucrări moderne de la Sala "Mihail Jora" a Societăţii Române de Radiodifuziune
Categ. I 300 RON (inclusiv TM)
Categ. a II-a 200 RON (inclusiv TM).

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus