Observator Cultural / octombrie 2009
Festivalul George Enescu 2009
Aproape o lună întreagă, între 30 august şi 26 septembrie 2009, s-a derulat mult aşteptatul Festival Internaţional "George Enescu". Cum acesta se ţine din doi în doi ani, putem spune că ne reglăm şi ne raportăm existenţele în funcţie de acest eveniment. Ani cu Festivalul Enescu, ani cu Olimpiadele, ani cu alegerile prezidenţiale şi tot aşa. Astfel am avut parte de numeroase zile pline de acorduri muzicale, începînd cu spectacolul Oedipe, de la Opera Naţională Bucureşti, şi încheindu-se cu Simfonia a doua de Johannes Brahms, în interpretarea orchestrei Suisse Romande, sub bagheta dirijorului Marek Janowski. Multe evenimente. Dintre cele mai diverse şi variate. Fel de fel de concerte de muzică simfonică, corală şi de cameră, spectacole de operă balet şi ceva jazz, garnisite cu teatru şi expoziţii, simpozioane şi lansări de carte. Plus deja tradiţionalul concurs de compoziţie şi interpretare, transmisii în direct la radio şi televiziune, cîte şi mai cîte. În ţară şi străinătate, Serviciul de Presă al Festivalului a dat publicităţii un "raport final". Formularea şi formulările din materialul numit concis "Informare", ca şi textul său concluziv, ar putea aduce un zîmbet tandru şi tolerant, ţinînd cont de extrema seriozitate şi umorul involuntar al "materialului informativ".

Sigur că găsim acolo date tehnice şi financiare extrem de utile - unele cifre, eventual, pot fi evaluate "din ochi" şi de către cei care au fost doar la concerte şi fără să stea cu pixul în mînă - dar, una peste alta, putem considera şi noi, spre marea satisfacţie a autorităţilor statului român, că Festivalul Enescu a fost un "succes deplin". Şi şi-a atins "scopurile" (sic!), cît şi "obiectivele" propuse. Trecînd peste datele din "informare", putem aprecia, cu subiectivismul fiecăruia dintre cei care au urmărit, atent şi zi de zi, festivalul, că reuşita lui, dincolo de "anumite aspecte" şi dincoace de alte "disfuncţii", rămîne o certitudine.

Să vedem mai întîi partea foarte bună a Festivalului. În primul rînd, repertoriul extrem de bogat oferit publicului meloman. Şi, nota bene, printr-un efort susţinut al radioului şi al televiziunii publice, satisfacerea unui număr şi mai mare de ascultători beneficiari ai transmisiilor şi înregistrărilor. Faptul că Festivalul Enescu s-a extins şi în alte centre muzicale din România, unde au concertat unii dintre invitaţi, nu poate decît să ne bucure.


Terapia prin muzică

Concursurile au avut neaşteptat de mulţi participanţi, mai ales din Asia şi ţări extraeuropene, şi în afară de o anumită situaţie, neaşteptată şi jenantă, cînd membri ai juriilor au fost recuzaţi - şi apoi au dispărut şi de pe agenda concertistică - totul a fost la un nivel superior. Orchestrele străine invitate au fost la nivelul care le-a consacrat, puţine dintre ele dezamăgind. Să nu dăm nume, s-a scris deja suficient şi corect în acest sens. Dirijorii şi interpreţii s-au ridicat la un nivel interpretativ înalt (de la bine la excepţional) - îi putem consemna aici şi pe "ai noştri", Horia Andreescu, A.O. Popa şi Cristian Mandeal -, astfel că toată lumea ar putea fi, una peste alta mulţumită. Concertele de muzică de cameră de la Ateneul Român şi de la Sala "Auditorium" (fosta Sala Mică a Palatului, care nu-şi pierde totuşi nici titulatura, nici acustica foarte bună) au avut parte de o anume ospitalitate şi sonoritate, care lipsesc Sălii Mari a Palatului. Stagiunea enesciană de la ONB a fost remarcabilă, nu doar prin noua punere în scenă a unui Oedipe curat şi realmente dramatic prin simplitatea montării, dar şi datorită celorlalte spectacole de calitate pe care le-a găzduit ONB-ul.

Ajunşi în acest punct, şi cu gîndul că studioul "Mihai Jora" al Radiodifuziunii Române este în reparaţii capitale, poate nu ar fi rău să se includă în agenda oficială edificarea unei noi Opere şi a unei noi săli de concert moderne şi încăpătoare, nu neapărat uriaşe, dar care să facă faţă şi să satisfacă cerinţele actualului şi viitorului secol. Prestigiul Festivalului Enescu, deja de răsunet internaţional, ar contribui la proiectarea, în viitor, a unui astfel de Complex cultural. Se pare că unele proiecte şi oferte există. Dincolo de păguboasele partizanate politice, ideosincrazii sau orgolii, acestea ar merita o analiză succintă. "Terapia prin muzică", frumos consemnată de ministrul Culturii în speech-ul de închidere, ar fi benefică întregului popor şi ar trebui neapărat livrată doar politicienilor, cum cu fină ironie propunea dl Theodor Paleologu.

Cît despre celelalte neajunsuri inerente şi lumeşti, credem că interdicţia de a intra în sălile de concert cu răcoritoare şi pahare de cafea, dar şi cu moda aceasta mai nouă de a împărţi evantaie ar fi benefică. Nu se poate să nu fim deranjaţi de foşgăiala evantaielor sau de imaginile, complet deplasate, ale celor care mai sorb cîte o gură de cafea sau de suc în timpul concertelor. Sînt lucruri mărunte, care pot fi rezolvate din mers şi admise de marele public fără obiecţii majore. Festivalul Enescu ar putea, de asemenea, să se extindă în timp, astfel încît să nu mai fie înghesuite aproape două sute de evenimente în doar trei săptămîni. Partea românească sau cea de jazz ar fi bine să se programeze altcumva. O anume relaxare a programărilor nu ar impieta nici asupra concertelor, nici asupra capacităţii de a aduce şi mai mulţi spectatori. Sigur că diriguitorii Festivalului, în frunte cu neobositul Herr Ioan Holender, căruia trebuie să-i aducem toate elogiile şi mulţumirile noastre, vor decide pentru viitorul festival din 2011 şi în funcţie de ce a fost bun sau mai puţin bun la ediţia din acest an. La ediţia următoare, care va fi una jubiliară, a XX-a, sperăm să consemnăm numai lucruri bune. Şi nu faptul că se mănîncă porumb fiert şi pop-corn în sălile de concert! Dar orice este posibil. Vom trăi şi vom consemna.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus