Este vorba despre o coproducţie Theatre du Capitole din Toulouse şi Opera Naţională din Bucureşti, în regia lui Nicolas Joel, decorurile fiind semnate de Ezio Frigerio, iar costumele de France Squarciapino. Dirijorul Oleg Caetani va conduce Corul şi orchestra Operei Naţionale din Bucureşti, protagonist fiind în distribuţia inaugurală Franck Ferrari, deţinătorul rolului Oedipe. Spectacolul se va relua pe 2 septembrie 2009, pentru cei care nu vor reuşi să prindă bilete la deschiderea oficială.
Pentru amatorii de operă, seria găzduita de Opera Naţională din Bucureşti sub genericul Spectacole de operă şi balet, continuă cu opere programate în general vineri seara. Pe 5 septembrie 2009, puteţi vedea un spectacol adus de la Cluj, Otello de Verdi (cu Corul şi orchestra Operei Naţionale din Cluj), în regia lui Mihai Măniuţiu. Pe 11 septembrie 2009, este programat Manon Lescaut de Puccini cu Corul şi Orchestra Operei Naţionale din Bucureşti, în regia Andei Tăbăcaru-Hogea, în rolul titular aflându-se Daniela Dessi. În seara de 18 septembrie 2009 puteţi vedea Macbeth de Verdi, de asemenea cu compania de operă bucureşteană, producţie în regia lui Petrică Ionescu. Ultimul spectacol al seriei, din 24 septembrie 2009, este o creaţie contemporană de Peter Ruzicka, Celan - operă în 7 scene (versiune concertanta). Interpretează tot corul şi orchestra Operei Naţionale din Bucureşti, dirijor fiind chiar compozitorul Peter Ruzicka.
În materie de balet, la Teatrul Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti, în serile de 19 sau 20 septembrie 2009, sub genericul Întâlnirile JTI, poate fi văzut baletul din Monte Carlo cu La Belle pe muzica lui Ceaikovski în coregrafia lui Jean-Christophe Maillot, o producţie Ernest Pignon-Ernest, costumele Jérôme Kaplan.
Dacă spectacolele de operă şi balet îşi au frecvenţa lor bine determinată de-a lungul festivalului, în materie de muzică de cameră, oferta este mult mai largă, aceste concerte apărând sub trei generice diferite. Seria "Creaţia muzicală românească contemporană" este găzduită de luni, 31 august 2009, pînă pe 3 septembrie de Ateneul Român, de la ora 19, din 4 septembrie 2009, concertele fiind programate la ora 17, până când locul lor este luat de seria marilor camerale ale festivalului.
Muzica de cameră a lui Enescu este adunată în general în week-end, când în matineu, de la ora 11, la Sala Auditorium a MNAR, poate fi urmărită seria Enescu şi contemporanii săi. Să nu rataţi din aceată serie recitalul Ansamblului Nash din Marea Britanie, din 13 septembrie 2009, dar şi cel de luni, 7 septembrie 2009, ora 17, de la Ateneul Român, când Clara Cernat (vioară) şi Therese Dussaut (pian), propun un program Hindemith, Enescu, Poulenc, Huillet, Ravel.
În sfârşit, începând de marţi, 8 septembrie 2009, de la ora 17, poate fi urmărită la Ateneul Român seria Concerte camerale, primul moment fiind susţinut de corul şi orchestra Les Arts Florissants, dirijor William Christie, cu oratoriul în trei acte Susanna de Haendel. Aceste concerte vor alterna cu recitaluri din seria Enescu şi contemporanii săi, cum este cel din 10 septembrie 2009, cu Cvartetul Fauré, cu un program Mahler, Enescu, Fauré.
Un concert ce nu trebuie ratat din seria de la ora 17 de la Ateneul Român este cel din 11 septembrie 2009, cu English Chamber Orchestra dirijată de Roy Goodman, unul dintre solişti fiind pianistul de orgine română Teo Gheorghiu, o celebritate europeană încă din copilărie, ce va cânta Concertul nr. 12 pentru pian şi orchestră în La Major de Mozart. Un alt reper al seriei este programat pe 15 septembrie 2009, cu orchestra Saint Martin in the Fields, condusă de Kenneth Sillito, solist Murray Perahia în Concertul nr. 17 pentru pian şi orchestră în Sol Major de Mozart şi Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră în Re Major de Bach.
Opţiunile fiecăruia vor depinde bineînţeles, de timpul pe care îl are la dispoziţie, dar şi de faptul că 85% dintre biletele puse în vînzare pentru festival sunt deja rezervate, iar pentru 15 din concerte nu mai sunt bilete. Să nu uităm că Sala Palatului este diminuată din punctul de vedere al capacităţii la ora actuală, având disponibile doar 2500 de locuri. Aşa că, dacă vreţi să mai prindeţi bilete, se pare că trebuie să vă grăbiţi, altfel, veţi rămâne cu ceea ce vă pot oferi Televiziunea română sau Radioul public, cel din urmă transmiţând integral festivalul în direct sau înregistrat, prin Radio România Cultural sau Radio România Muzical.
Descarcă programul Festivalului Enescu 2009 pe zile sau pe serii de concerte.
Festivalul George Enescu, 2009
Galerie foto de Virgil Oprina.