Probabil că există foarte multe persoane pentru care este absolut irelevant faptul că Sacha Baron Cohen, născut la Londra în 1971, a studiat Istoria la Cambridge, că este, în viaţa "civilă", un tip foarte manierat, un adevărat gentleman de Cambridge, care intenţiona, înainte să se apuce de comedie, să-şi dea doctoratul şi care îl consideră pe Peter Sellers unul dintre marile sale modele actoriceşti, iar dincolo de ecran are consideraţii foarte profunde şi argumentate asupra disciplinei în care s-a specializat. În fapt, se prea poate ca tocmai studiul istoriei să-i fi conferit lui Cohen capacitatea de-a observa ridicolul, circularitatea infinită a erorilor umane şi ipocriziile individuale sau colective care au animat oamenii în diferite momente ale traseului lor. Însă, aşa cum spuneam, potrivit forumurilor de cinema, cel puţin, se poate vedea cu ochiul liber că există foarte mulţi spectatori hotărâţi (indiferent dacă au văzut filmul sau nu!) să nu înghită deloc demersul satiric pe care Cohen îl întreprinde în al doilea film al său, doar dintr-o prejudecată evidentă - de vreme ce au aflat doar indirect şi parţial ce conţine el.
Şi mai stranie pare imposibilitatea de-a disocia personajul de actor. În fond, a-l numi pe Sacha Baron Cohen tâmpit, prost ori lipsit de talent în cazul în care nu rezonezi cu personajul pe care îl joacă este similar ca mecanism psihologic cu a-i scrie unei eroine dintr-o telenovelă pentru a o felicita sau a-i cere sfaturi de viaţă (tot forumurile demonstrează că există şi aşa ceva). În definitiv, în cazul lui Brüno, nimeni nu-l obligă pe spectator să aprecieze, la pachet, toate gag-urile de acolo. Încercând (cu mare succes) să ridiculizeze lumea artificială şi snoabă a modei, să râdă de obsesia americană a celebrităţii (care poate ajunge până acolo încât determină o mamă să accepte o liposucţie pentru bebeluşul ei), de exagerările din lumea homosexualilor şi heterosexualilor deopotrivă, de goana după rating, de politică şi de conflictele de toate felurile de pe glob, precum şi de adopţiile internaţionale sonore practicate de vedetele hollywoodiene, Sacha Baron Cohen reuşeşte, evident, să ofenseze de multe ori. Nu toate glumele lui sunt perfecte şi nici toate găselniţele strălucite. Însă faptul că actorul-scenarist îşi asumă şi ofensele, şi extravaganţele, şi non-conformismul personajului este limpede pentru orice spectator cu ceva experienţă cinefilă.
E axiomatic deja că în artă singura pornografie e lipsa de talent. Iar de aşa ceva Sacha Baron Cohen nu poate fi acuzat. De fapt, dincolo de sarcasmul teribil, mai bine sau mai slab ţintit, al glumelor sale, care poate fi sau nu discutat, argumentat şi contraargumentat în cel mai civilizat mod (şi nu e nici o problemă dacă desfiinţezi filmul din punctul de vedere al unei chestiuni de gust, nu de atitudine - condamnabilă în discursuri inflamate), el demonstrează - mai mult decât în Borat - o disponibilitate actoricească extraordinară. Dacă în Borat prima gagul, în Brüno cu adevărat specială e interpretarea lui Cohen. Iar dacă până acum a reuşit să scandalizeze şi să împartă publicul în mai multe tabere, Sacha Baron Cohen ar putea da lovitura cu o schimbare radicală de ton. Oricum, opţiunea îi aparţine, iar turul de forţă actoricesc din acest recent Brüno (de la accent la gagurile corporale) îi poate demonstra oricărui cineast versatilitatea şi posibilităţile sale. Pornit pe culoarul unui anume tip de personaj asumat ofensator, Cohen se poate trezi şi că se autoimită dacă nu e atent. În orice caz, el a reuşit, deocamdată, să mai ridice un colţ al cortinei ce acoperă ridicolul lumii, pentru cei care au urechi de auzit. Tocmai vehemenţa reacţiilor semidocte şi neargumentate în faţa unui film de asemenea gen demonstrează că sunt încă multe, infinit de multe situaţii şi atitudini, ipocrizii şi idiosincrazii cauzate de intoleranţă, situaţii de care orice personaj cu simţ critic accentuat (nu neapărat Cohen) s-ar putea lega pentru a le sublinia rizibilul şi, în esenţă, lipsa de gust. Pentru că intoleranţa este unul dintre cele mai kitsch lucruri de pe Pământ...
Brüno, SUA, 2009.
Regia: Larry Charles.
Cu: Sacha Baron Cohen, Gustaf Hammarsten, Clifford Bañagale, Chibundu Orukwowu, Toby Hoguin, Josh Meyers, Paula Abdul, Bono, Sting, Elton John, Snoop Doog, Chris Martin, Slash.