Artistul la 50 de ani - Alex. Leo Șerban

pantacruel: Știu că te pasionează sportul cam tot atât cât îl preocupă baletul pe Adrian Mutu (de fotbalistul ăsta n-ai cum să nu fi auzit!). În schimb, sunt convins că ai putea vorbi despre filmele care tratează acest subiect vreo 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, vorba lui Cristi Mungiu...
alș: Să ne limităm la 4 minute, 3 secunde și 2 nano-secunde mai bine...

pantacruel: Ești de acord cu topul celor mai "tari" filme despre sport întocmit de cotidianul The Times? (care sunt preferatele tale din domeniu?)
[ 10. Cool Runnings / Echipa de bob, 1993, Jon Turteltaub
9. Jerry Maguire, 1996, Cameron Crowe
8. Million Dollar Baby / O fată de milioane, 2004, Clint Eastwood
7. Any Given Sunday / Duminica, pierzi sau câștigi, 1999, Oliver Stone
6. Field of Dreams / Terenul de baseball, 1989, Phil Alden Robinson
5. This Sporting Life / Viața sportivă, 1963, Lindsay Anderson
4. Rocky, 1976, John G. Avildsen
3. When We Were Kings / Regii ringului, 1996, Leon Gast
2. Chariots of Fire / Carele de foc), 1981, Hugh Hudson
1. Raging Bull / Taurul furios, 1980, Martin Scorsese.]
alș: Mi se pare, în linii mari, OK (n-am văzut poziția 6!), dar este în mod clar un top făcut de anglo-saxoni. Unde este Allez, France?! Unde e Palombella rossa al lui Nanni Moretti - un film cu (și nu știu să se mai fi făcut cu) poloiști?! Unde e - poftim, tot anglo-saxon! - Grand Prix al lui Frankenheimer, sau excelentul Match Point al lui Woody Allen?! Bun, în ăsta nu tenisul este "personajul principal", dar metafora tenisului este esențială...

pantacruel: Am înțeles că s-au făcut mii de filme despre sport, marea majoritate cu și despre box. Numai anul ăsta au apărut câteva, celebre deja, cum ar fi The Wrestler cu Mickey Rourke, film care a concurat la Oscar, și ultimul Ken Loach - Looking for Eric, lansat la Cannes în 2009. În curând trebuie să apară The Fighter, o altă dramă despre lumea boxului cu Christian Bale și Mark Wahlberg (nu sună rău distribuția!).
Ca de obicei, ai fost și anul ăsta la Cannes. Ai rezistat în sală până la finalul peliculei despre Cantona (apropo, franțuzul ăsta care a făcut furori în Anglia este pentru fotbal cam ce este Marlon Brando + Martin Scorsese pentru cinema)? Dacă da, ți-a plăcut?
alș: Nu mi-a plăcut. Mi s-a părut un film telefonat, plin de șabloane și de poante de pub - genul de film de televiziune de pe vreun canal britanic. De altfel, știi că e un film de comandă: Cantona a vrut să i se facă un film, Loach s-a conformat. Mi se pare o formă de prostituție din partea unui cineast care a primit un Palme d'Or. E ca și cum Becali s-ar duce la Mungiu și i-ar propune să facă un film despre el. Mă rog, Becali nu e sportiv - să zicem Hagi. Poftim scenariu: Becali bătrîn, sărac, vrea să se întîlnească cu Hagi... Dar Hagi nu vrea să se-ntîlnească cu el - să îngroape securea războiului - așa că Becali moare ofticat. N-ar fi comedie, ar fi dramă, și n-ar fi lungmetraj, ci scurt. Și, evident, nu l-ar regiza Mungiu, ci Sergiu Nicolaescu - care, la o vîrstă venerabilă, n-ar mai face decît scurtmetraje.

pantacruel: Încă o stupizenie despre sport și trecem la lucruri mai serioase. Un top 3 sau top 5 al filmelor românești care tratează (cât de cât) sportul... (Concurs-ul lui Dan Pița o fi film despre sport?)
alș: Nu, Concurs nu e despre sport. Ar fi Ringul, o dată... Poate și Dragoste la zero grade, că e cu schiuri... Și Pas în doi (ca să-l bifăm totuși pe Pița), unde Bleonț face scrimă. Dar să mă tai dacă îmi mai vine vreun alt titlu în minte! Ești sigur că s-au făcut atîtea filme despre sport în cinematografia românească?!

pantacruel: Îți amintești prima întâlnire cu sala de cinema? A fost un western cu John Wayne sau un musical cu Fred Astaire? Câți ani aveai? Ce gust ți-a lăsat această experiență?
alș: Cred că aveam cinci ani, am mers cu bunică-mea la o prostioară de film - nu mai știu ce era. Bunică-mea credea că educația se face la cinema, fiind ea însăși foarte cinefilă. Pe vremea aia (vorbim de anii '60) nu existau casete video, iar televiziunea era vai de capul ei. Singura "fereastră" spre altceva era filmul. Mi-am dat seama că-mi plăcea să stau la acea "fereastră", să văd acel "altceva". Era, într-adevăr, ca o educație: învățam un alfabet făcut din eroi și întîmplări nemaivăzute. În filme, totul se termina - și se termina cu bine. Cred că asta mi-a plăcut cel mai mult: faptul că, după atîtea aventuri și lucruri spectaculoase și fabuloase, care nu puteau fi descrise în cuvinte fără a sărăci povestirea, știam că se va ajunge la un liman. Nu exista riscul ca regizorul să-și lase personajele de izbeliște. Iar asta mi se părea de bun simț.

pantacruel: Ce preocupări artistice aveai pe vremea lui Ceaușescu? Irina Margareta Nistor citea Maestrul și Margareta, bănuiesc, și traducea la greu casete video cu ninja și nu numai. Tudor Caranfil îi corecta temele la matematică micului Nae, mă gândesc, și ne povestea la televizor, la Vârstele peliculei (asta știu sigur), câte ceva despre Citizen Kane și Woody Allen. Andrei Gorzo nu rata nici o cronică din Rahan, bag mâna-n foc, după ce se plictisea de lopățică și găletușă. Ce făcea în tot acest timp a.l.ș.?
alș: Făceam colaje. Scriam. Și inventam parfumuri: le combinam, le puneam în sticluțe, le dădeam nume cît mai "cinematografice" (Ma nuit chez Maud, de exemplu) și le făceam cadou gagicilor. Nu erau foarte rezistente, normal, dar gestul contează.

pantacruel: De curând ai împlinit 50 de ani. O vârstă înfricoșătoare?
alș: Nu. Doar că începe cu 5, urmat de zero. Nu ți se întîmplă decît o dată în viață.

pantacruel: Am găsit pe wikipedia un cv de-al tău și i-am dat print pentru a-l studia. Bineînțeles că m-ai lăsat fără tuș în cartuș!:) Cum de ai timp să te ocupi de atâtea lucruri? Să vezi toate filmele noi direct la festivaluri, să le analizezi și comentezi, să scrii cărți (groase) să predai cursuri despre film și imagine, aici și aiurea, să faci fotografie de artă, să faci expoziții foto și să ții conferințe în țară și în SUA, să colaborezi la o groază de publicații, să ai (uneori) emisiunea ta TV, să organizezi festivaluri de film, să fii membru sau președinte în festivaluri importante și, în plus, să citești și să recitești continuu cărți. Asta chiar sună înfricoșător...
alș: Nu văd de ce: orice lucru pe care îl faci cu plăcere nu poate fi decît interesant. Luxul meu este de a face numai ce-mi place și de a trăi din asta. Cînd mă plictisesc de ceva, trec la altceva, apoi revin la primul lucru - și tot așa. Cred în virtuțile infidelității și în farmecul curiozității.

pantacruel: Ai debutat cu un poem în engleză, într-o revistă americană. Sună mai mult decât cool!:) Asta acum 33 de ani... Despre ce poezie era vorba, mai ții minte câteva versuri?
alș: Se chema Green Lemon și începea așa: First, lemon was green. Adînc, nu? Dar revista era superprestigioasă - în același număr erau publicate poeme de Borges, ca să-ți faci o idee...

pantacruel: Cum îți scrii cronicile de cinema? Ai un stil anume? Adică îți notezi câte o idee care te lovește chiar în timpul vizionării sau aștepți cafeluța din dimineața următoare pentru a demola filmul la rece?
alș: Nu-mi notez niciodată nimic: sînt de principiul că, dacă un lucru nu-ți rămîne în minte, înseamnă că nu e important. Și, oricum, cînd sînt la film, nu mă gîndesc la cronică: pur și simplu mă bucur de el, ca orice alt spectator. La filmele proaste, însă, îmi vin în cap titluri, jocuri de cuvinte... Ce să faci altceva?! Dacă ai timp să te gîndești la ele înseamnă că filmul nu te prinde, clar. În orice caz, cronicile la filme proaste îți ies cel mai bine - e știut. Și da, sînt un fel de răzbunare pentru plictiseala pe care a trebuit s-o înduri. Asta e partea bună a acestei meserii: poți să te defulezi. Dar nimeni nu e masochist - orice critic ar prefera să vadă numai filme bune! Ca să ajungi la ele, însă, trebuie să scormonești în rahat. Cred că în Iad ar trebui să mai existe o pedeapsă: aceea de a vedea cele mai proaste filme, pe bandă rulantă. În mod normal, ai mai muri o dată...

pantacruel: Unul dintre lucrurile care m-au frapat la tine este această vocație a prieteniei. Numai la Nichita Stănescu am mai auzit de așa inflație de prieteni. Însă ai lui nu erau la fel de celebri ca ai tăi:) Te citesc de mulți ani și țin minte că la un moment dat chiar m-am enervat - frate, dar ăsta îi știe chiar pe toți? În sensul că prea luai mereu cina cu Francis Ford Coppola și Monica Bellucci...
alș: Cu Monica aș vrea eu, din păcate nu am decît o poză cu autograf de la ea... Iar cu FFC am luat cina o singură dată - în prima seară cînd a descins în România. Am mers la un restaurant Burebista, de pe Calea Moșilor. Cînd ne-am despărțit am văzut că, lipit de restaurantul cu nume "strămoșesc", era altul care se chema The Godfather! Cînd ne-am reîntîlnit i-am povestit faza. Am convenit că era ca dintr-un film de Woody Allen.

pantacruel: Povestește-ne pe scurt, te rog, un episod amuzant petrecut alături de o mare vedetă de cinema
alș: M-am întîlnit întîmplător cu Liza Minelli într-un magazin de produse electronice, la New York, în 1996. Eu căutam o cameră video, ea venise să-și lanseze un disc. Cînd am văzut-o am crezut că nu văd bine. Am reușit s-o abordez profitînd de faptul că PR-ista ei vorbea cu bodyguarzii, le explica cum să țină lumea la distanță, lol. Atunci am văzut că afară se strînsese o mulțime de oameni. Dar eu eram deja în magazin, căutîndu-mi camera video. Cînd s-a întors PR-ista, eu deja conversam cu Liza... A fost foarte simpatică - atît de simpatică încît, la sfîrșit, i-am mărturisit cum stau lucrurile: nu venisem pentru ea, venisem pentru camera aia! "You are really something", mi-a zis ea printre hohote de rîs. Cred și eu: să fii din România, să te duci la cumpărături și să dai de-o vedetă - care să mai și stea de vorbă cu tine -, ăsta e norocul începătorului.

pantacruel: Două, trei vorbe despre noul val al cinematografiei românești? Ți-ai fi imaginat, în urmă cu 10 ani, că filmul autohton, blamatul și hulitul, va ajunge una dintre senzațiile și atracțiile marilor festivale?
alș: Păi am mai spus-o, ba am și scris-o; îți citez: "Adevărul e că nu l-am văzut venind, acest așa-zis nou val. Or vedea criticii mai clar, dar nici ei nu sînt clarvăzători." Important e că a ajuns. Și că ne-a săltat, cu filmele vechi cu tot: noul val e ca o locomotivă care trage tot cinematograful românesc! Se fac retrospective (la Lincoln Center NY a fost una în 2008) în care filmele noului val sînt momeala care agață publicul, căruia i se dă și "vechiul val". Pragmatic vorbind, tinerii cineaști ne-au pus pe hartă. Iar dacă politicienii ar avea ceva minte, și-ar da seama că filmul românesc este - la ora actuală - cel mai prestigios brand românesc. Dar, cum politicienii români sînt așa cum sînt...

pantacruel: Sincer, crezi că în momentul de față filmul românesc este puțin umflat din cauza trendului și isteriei care s-a creat în jurul său? După sacul de premii adjudecate în ultima vreme...
alș: Haha, este exact prima întrebare pe care le-am pus-o criticilor străini veniți în aprilie 2009 pentru un al doilea "bilanț" asupra filmului românesc... Ei au zis că nu, nu e umflat. Poate că au fost politicoși, habar n-am. Dar știi care-i treaba? Important e că, umflat sau nu, este cel mai cool trend cinematografic în clipa de față. Acum, ce să facem - să ne plîngem?! Eu zic că să ne bucurăm.

pantacruel: Cum ți s-a părut Polițist, adjectiv? A încercat altceva Porumboiu? A intenționat să dea o altă direcție neorealismului românesc (agresiv + plin de haz), chiar dacă filmul păstrează nota minimalistă și umorul nativ al autorului?
alș: Este cea mai radicală propunere cinematografică de la Marfa și banii al lui Puiu încoace (adică din 2001). Ce-mi place la Porumboiu este că își asumă riscuri și că are chestiile alea două între picioare. Să faci un film în care, în prima oră, nu se întîmplă mai nimic și-n care singurele "evenimente" sînt un șlagăr al Mirabelei Dauer (ascultat de trei ori!) și o citire + comentariu al DEX-ului este un lux pe care nu mulți și-l pot permite. Și mai îmi place că nu se repetă: își păstrează stilul minimalist-laconic din A fost sau n-a fost?, dar îl duce într-o direcție care doar el știe unde duce... După cum se vede, la premii!

pantacruel: Mi-a venit o idee cretină, că tot e fotbalul cel mai iubit sport. Care ar fi 11-le tău ideal din istoria filmului? (11 actori, cei mai cei, care nu ar putea lipsi din echipă ta de suflet)
alș: Păi ar arăta așa: Brando - portar, apoi Bogart - Belmondo - Day Lewis - Alec Guinness - Mastroianni - Newman - Noiret - Edward Norton - De Niro & Pacino...

pantacruel: New York sau Paris?
alș: New York, New York

pantacruel: Marilyn sau Penélope?
alș: Dacă ar mai trăi, aș zice Marilyn. Așa, zic Penelope, că nu-s necrofil;-)

pantacruel: Gata, am terminat cu interviul ăsta. Mă pot întoarce liniștit la cartea lui Gerald Martin despre Márquez... Apropo, ce carte citești acum?
alș: Too Brief a Treat - The Letters of Truman Capote, primită cadou de ziua mea. Am început cu scrisorile de la Taormina, că tocmai am fost acolo.