Transcripţiile lui George Enescu

Un aspect mai puţin cunoscut al creaţiei enesciene este transcrierea operelor altor compozitori. Enescu nu a fost nici primul, nici ultimul care să efectueze astfel de adaptări: să ne amintim că Bach l-a transcris pe Vivaldi, Mozart pe Handel, Ravel pe Musorgski, Mahler pe Beethoven şi pe... Enescu (mai corect ar fi probabil spus în acest ultim caz "a ajustat", căci Mahler a modificat Suita a I-a de Enescu când a condus-o în 1911), Stokowski pe Bach, Berio pe Brahms, etc. Deoarece în zilele de azi accentul este pus pe fidelitatea textului original şi pe "autenticitate" (exceptând din păcate regia de operă), prelucrările sunt rar prezente în programul concertelor. Situaţia este oarecum rectificată pe disc. Evident, există şi o excepţie: suita Tablouri dintr-o expoziţie de Musorgski orchestrată de Maurice Ravel.

În majoritatea monografiilor dedicate lui George Enescu transcripţiile sunt amintite dar aproape deloc analizate. Este drept că numărul lor este redus şi din acest motiv probabil nu am găsit nici un studiu muzicologic.

Voi începe cu cea mai celebră lucrare: Rapsodia a I-a. Compozitorul a transcris-o pentru pian în 1949, dacă nu mă înşel. Ca şi în alte lucrări - Suita a III-a "Săteasca" sau Oedipe de pildă - Enescu îşi pune interpreţii la încercare: este una din cele mai grele pagini din repertoriul pianistic. Dar virtuozitatea nu este niciodată goală, şi chiar dacă lipsa paletei coloristice a unei orchestre este simţită, compozitorul a creat o reuşită alternativă. Dintre versiunile discografice, o prefer pe cea a Danei Ciocârlie. Alte înregistrări au fost făcute de Monica Gutman şi Anthony Goldstone.

Enescu a mai transcris o rapsodie: cea spaniolă a lui Isaac Albéniz. De data aceasta este vorba de o orchestraţie deoarece cea originală s-a pierdut. Dar lucrarea a supravieţuit în două variante: una pentru pian solo şi alta pentru două piane; Enescu a utilizat-o pe cea din urmă şi a fost fidel partiturii originale. Rapsodia are mai multe secţiuni bine contrastate şi include dansuri precum petenera, jota, sau malagueña. În varianta lui Enescu pianul solist domină iar orchestra are un rol secundar, acompaniator. Instrumentaţia este totuşi bogată, iar instrumente "spaniole" precum castañetele nu lipsesc. Prima audiţie a lucrării a fost dirijată de Gabriel Pierné în 1911 solist fiind Alex Ribo, iar printre dirijorii care au inclus-o în repertoriu s-a numărat şi Ernest Ansermet.

Cunosc o singură înregistrare: cea a pianistului Jean-François Heisser acompaniat de Orchestra de cameră din Lausanne condusă de Jesús López-Cobos. Aş fi dorit mai multă vervă şi senzualitate şi, de asemenea, o secţiune mai largă a instrumentelor de coarde. Oricum, Rapsodia española de Albéniz / Enescu poate fi ascultată într-o interpretare profesionistă.

De notat că Rapsodia española a mai fost orchestrată de italianul Alfredo Casella şi de spaniolul Cristóbal Halffter.

Două alte orchestraţii enesciene mai trebuie amintite: prima, cea a Invenţiunii în si bemol major BWV 785 de Bach. Lucrarea a făcut parte din repertoriul lui Pierre Monteux şi cel al lui Darius Milhaud. Se pare că Enescu o preţuia destul de mult deoarece a inclus-o în programul unuia din concertele Filarmonicii din New York (pe 8 ianuarie 1938.) Din păcate nu cunosc nici o înregistrare. Cum nu cunosc nici o înregistrare a celeilalte orchestraţii, de data aceasta doar pentru coarde: cea a părţii lente, Andante con moto, din Trio-ul pentru pian nr. 2 Op. 100 D. 929 de Schubert.

Pentru câteva Capricii de Paganini (nr. 6 în sol minor, nr. 16 în sol major, şi nr. 24 în la minor) Enescu a adăugat un acompaniament de pian. Alături de Yehudi Menuhin, el a înregistrat doar Capriciul nr. 6. Lista se încheie cu cadenţele concertelor pentru vioară de Brahms şi de Mozart (nr. 7, atribuit compozitorului.) Evident, în aceste cazuri nu avem de-a face cu transcripţii propriu-zise ci cu piese originale bazate însă pe materialul lui Brahms şi Mozart. Din fericire, ele pot fi ascultate pe disc. Gidon Kremer a utilizat cadenţa lui Enescu în înregistrarea live a Concertului pentru vioară de Brahms sub bagheta lui Nikolaus Harnoncourt. Un tânăr Yehudi Menuhin a gravat lucrarea atribuită lui Mozart în 1932 alături de Orchestra Simfonică din Paris sub bagheta lui George Enescu folosind cadenţele maestrului său.

Sper ca programul ediţiilor viitoare ale Festivalului George Enescu să nu neglijeze acest aspect al creaţiei enesciene.