Los abrazos rotos / Îmbrăţişări frînte este ultimul film al lui Pedro Almodovar avînd-o în rolul principal pe muza lui, Penelope Cruz. Cruz este şi cel mai bun lucru din film: o actriţă completă, a cărei versatilitate este încă o dată demonstrată de cele două roluri pe care le joacă aici (în povestea propriu-zisă şi în filmul-din-film). Dar savoarea pe care o punea Penelope în rolul din filmul precedent (Volver) şi pofta lui Almodovar de a spune o poveste deopotrivă antrenantă, amuzantă şi emoţionantă sînt absente din Los abrazos rotos, care se complace şi se complică prea mult în propria virtuozitate, ajungînd să aibă frumuseţea tristă a unei crizanteme de plastic...
Principalul personaj masculin este un regizor şi scenarist orb, pe nume Mateo Blanco. Blanco recurge la pseudonimul "Harry Caine" (propriul pseudonim al lui Almodovar la un moment dat) după ce un accident de maşină, în urmă cu 14 ani, l-a lăsat fără vedere. Povestea (sau, mai bine zis, poveştile: patru la număr) se întretaie cu amintirea acelui accident, amintirea Lenei (femeia pe care a iubit-o Mateo), amintirea filmului făcut împreună şi a circumstanţelor care i-au adus aproape. Atunci cînd a cunoscut-o, Lena era iubita unui bărbat bătrîn şi bogat, iar filmul în care urma să joace era cadoul acestuia pentru ea. Lucrurile s-au complicat într-un mod tipic melodramatic, iar urmările acestei melodrame ne sînt dezvăluite treptat, prin nenumărate paranteze.
Problema structurală a filmului sînt tocmai aceste paranteze, care altădată funcţionau de minune la Almodovar şi care, aici, par laborioase. Filmul are nevoie de mai bine de două ore pentru a deschide şi închide toate ramificaţiile poveştilor şi deja, cam cu o jumătate de oră înainte de final, nu-ţi doreşti decît să le închidă mai repede... Trimiterile la propriile filme (de exemplu la excelentul Mujeres al borde de un ataque de nervios) şi la ale altora par mai mult nişte proptele cochete dar şubrede, incapabile să susţină un edificiu mult prea elaborat. Deşi plin de pasiune, de lacrimi şi de intrigi, Los abrazos rotos se frînge pe la mijloc, rămînînd pe ecran ca o schiţă somptuoasă a unui mare film neîmplinit. Într-un fel, este după chipul şi asemănarea actorului care-l interpretează pe Mateo/Harry (Lluis Homar): distins, dar plat.
(Versiune extinsă pentru LiterNet)