Stătea pe jos, turceşte, cu buzele întredeschise. Zîmbea orchestrei, plimba palma dreaptă în mişcări uşoare înainte şi înapoi ca o mîngîiere. Avea ochii albaştri şi vii. Valsa pe
Rosenkavalier. Arăta de cel mult 18 ani. Am vrut să cred că ceva
s-a schimbat în el în clipa aceea, în seara asta.
Mi-am luat libertatea
să-mi imaginez că visa la dansul perfect, la săli cu plafoane înalte şi rochii de crinolină, la iubiri care mocnesc demult şi nu se spun, la baluri de Crăciun şi zăpezi năprasnice. Am vrut să cred că ceva
l-a atins acum pentru totdeauna chiar dacă el
n-o s-o ştie prea curînd sau niciodată. Că el, cel care intrase în Sala Palatului înainte de a asculta Strauss cîntat de
Symphonieorchester Des Bayerischen Rundfunks nu mai este. Că peste ani, cînd va avea un smoching şi o seară de singurătate, va pune Strauss întîmplător şi valsul o
să-i amintească de un puşti cu ochi albaştri şi de visele lui. Aş fi putut
să-l întreb ce gîndea cînd privea fără să clipească orchestra, puteam să încerc
să-l fac
să-mi zică puţin din ce a simţit.
Mi-a fost frică să nu mă înşel. Am simţit frustrarea de a nu şti cum va fi puştiul ăsta peste 20-30 de ani. Am preferat să ne zîmbim preţ de cîteva secunde complice, să întorc înapoi privirea spre Mariss Jansons şi să continui fantasmele doar cu povestea mea.
Bucata pe care
s-a întîmplat totul:
24 septembrie 2009Sala Mare a Palatului
Seria "Mari orchestre ale lumii"
Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks
Dirijor: Mariss Jansons
Program: Beethoven -
Simfonia nr. 7 în La Major op. 92 / Wagner -
Tristan und Isolde (Preludiu şi moartea Isoldei) / R. Strauss -
Suita "Rosenkavalier"
