Povestea filmului se întinde pe douăzeci de ani şi două continente. Este istorisirea relaţiei speciale dintre două persoane foarte diferite: Mary Dinkle (voce: Bethany Whitmore şi Toni Collette), o fetiţă cam plinuţă în vârstă de 8 ani din suburbiile oraşului Melbourne, Australia şi Max Horovitz (voce: Philip Seymour Hoffman), un evreu obez de 44 de ani, suferind de sindromul Asperger (o formă de autism), ce trăieşte în haosul New York-ului. Succedând umorul şi melancolia, Elliot crează un echilibru între comic şi tragic, reuşind să păstreze interesul spectatorilor în fiecare clipă.
Ideea filmului, declară Elliot, a pornit de la prietenul său din New York, cu care a purtat o corespondenţă regulată timp de mai bine de douăzeci de ani, şi care i-a împrumutat lui Max multe caracteristici, inclusiv sindromul Asperger. Este un aspect căruia regizorul i-a acordat o mare importanţă, încercând, dacă nu să-i facă pe oameni să afle mai multe despre această boală, măcar să spulbere preconcepţiile existente.
Adam Elliot, scenarist şi regizor, este unul dintre cei mai cunoscuţi animatori independenţi. Filmele sale, Uncle, Cousin, Brother şi Harvie Krumpet au participat la peste 500 de festivaluri şi au câştigat mai mult de 100 de premii, una dintre distincţii fiind chiar râvnitul Oscar pentru Film Animat Scurt, obţinut în 2004 pentru Harvie Krumpet. În 2006 filmul a fost inclus în Annecy International Animation Festival's Top 100, ce cuprinde cele mai bune filme animate ale tuturor timpurilor. Ca şi în Harvie Krumpet, în Mary and Max există un povestitor (Barry Humphries), căruia aici, i se adaugă vocile personajelor principale: Mary (Toni Collette) şi Max (Philip Seymour Hoffman).
În 1999, Adam Elliot a primit, din partea şcolii absolvite, The Victorian College of the Arts, titlul de Young Victorian of the Year şi a fost acceptat ca membru al Academy of Motion Pictures Arts and Sciences. Filmele sale au ca scop principal ilustrarea "diferenţelor" dintre oameni cu ironie, compasiune şi interes.
În Mary and Max, Adam Elliot îşi păstrează stilul vizual şi tehnica, însă prezintă povestea într-o manieră mai dinamică. Din nou, filmul explorează dorinţa noastră de a fi acceptaţi şi iubiţi, indiferent de cât de diferiţi suntem.