În acest film de debut, Păunescu e un realist şi un moralist (în sensul înalt al cuvîntului), după modelul lui Cristi Puiu (care de altfel a produs filmul), al lui Răzvan Rădulescu (care a fost co-scenaristul lui Puiu) şi al lui Radu Jude (care a fost regizor secund la Moartea domnului Lăzărescu). Ca moralist nu e la fel de interesant ca ei: observaţiile lui sînt corecte, dar sînt relativ uşor de făcut ("uşor" din punct de vedere moral, nu tehnic: nu e vorba despre chestiuni de fineţe, care-i impun unui observator să se uite bine şi în el însuşi ca să poată formula ceva valabil). Dar sînt inteligent formulate cinematografic: treaba cu realismul, Păunescu a înţeles-o bine. Costi Rogozanu îi reproşează "burţile prea «estetice»" pentru "pretenţia dur-realistă a filmului". Presupun că se referă la timpii morţi din vieţile personajelor - o secvenţă în care-l vedem pe prietenul Francescăi venind acasă şi mîncînd brînză topită pe un colţ de masă (şi atît), o secvenţă în care o vedem pe eroină la nişte prieteni de-ai ei, zăcînd pe o canapea şi lăsîndu-se tachinată pentru rochiţele ei cuminţi. Dar tocmai integrarea inteligentă a acestor timpi morţi face ca părţile mai "dure" (cele cu recuperatorii) să fie cu adevărat realiste: recuperatorii pe care-i vedem aparţin aceleiaşi lumi în care oamenii mănîncă îngînduraţi, se relaxează cu prietenii etc. - pe scurt, au momente în care nu li se întîmplă nimic important.
Spuneam că recuperatorii sînt elementul mai "de senzaţie" al poveştii. Ei bine, numai ca materie primă; nu şi ca tratare. Evenimentele care-i privesc sînt prezentate la fel de sobru ca toate celelalte. Filmul nu conţine prim-planuri. De fapt, nu prea conţine tăieturi de montaj de niciun fel - decît, bineînţeles, de la o scenă la alta; deci nu în interiorul scenelor. Păstrarea limitei de discreţie şi suprimarea montajului sînt elemente esenţiale ale esteticii realiste, care trebuie înţeleasă şi ca o atitudine morală. Ce înseamnă asta? În cazul particular al scenei de sex (care rămîne neconsumată) sau al scenelor care conţin posibilitatea violenţei fizice (cele cu recuperatorii), asta înseamnă că evenimentele respective nu ne sînt vîndute pentru senzaţiile tari pe care ni le pot oferi; ele ne sînt prezentate astfel încît să le putem analiza la rece. Iar în general, asta înseamnă că sîntem trataţi ca nişte adulţi - că n-avem nevoie să ni se spună: "Acum e important ce zice el... acum e important chipul ei etc." (montajul ne spune lucrurile astea). Important e evenimentul în întregul lui; regizorul îl pune în scenă, iar analiza i-o facem noi (montajul îl şi analizează în locul nostru). Păunescu aplică aceste principii ca un om care le-a înţeles.
Şi Bârlădeanu? Cadrele lungi ale acestui film - minute întregi în care actorii trebuie să se mişte cu precizie prin decor, rostind cantităţi mari de text - nu mai lasă loc pentru nicio îndoială în privinţa profesionalismului ei. Uitaţi-vă la secvenţa în care izbucneşte în plîns, în autocarul care o duce în străinătate, atunci cînd află ce s-a întîmplat cu prietenul ei. Stilul de filmare nu-i permite să intre direct plîngînd, cum i-ar fi permis montajul (orice actriţă poate să facă o criză convingătoare de plîns, dacă e ajutată din montaj); ea trebuie să intre treptat în stare, în timp ce vorbeşte la telefon. Pînă atunci, Francesca e aproape mereu controlată, reţinută, preocupată (ceva mai puţin în momentele în care e cu prietenii ei sau în momentul în care e pe punctul de-a face sex, dar nici atunci nu renunţă complet la autocontrol) şi acest autocontrol îi vine bine actriţei: dacă există un pic de anxietate în controlul ei, aceasta i se potriveşte personajului. Rămîne un singur semn de întrebare referitor la ea (nu la ea în acest rol, ci la cariera ei viitoare): cîtă bogăţie, cîtă culoare e în ceea ce reţine, în ceea ce controlează? Sper că destulă şi sper ca în rolurile viitoare să lase să se întrevadă, ocazional, cîte ceva din asta. Dacă nu, riscă să ajungă să semene cu actriţele acelea care joacă avocate sau doctoriţe în serialele americane: întotdeauna competente, dar fără destulă culoare în competenţa lor.
Citiţi scenariul filmului Francesca, un volum publicat de Editura LiterNet.