Calitatea deosebită a concertelor şi atmosfera rafinată a festivalului a atras atât atenţia publicului meloman, cât şi a criticilor şi muzicienilor, încă de la prima ediţie evenimentul bucurându-se de succes de fiecare dată. La această reuşită au contribuit şi invitaţii de marcă, festivalul reunind la fiecare ediţie virtuozi de renume ai muzicii culte.
În mod tradiţional, în cadrul festivalului sunt reprezentante genurile muzicale premergătoare Clasicismului muzical prin concerte de muzică Barocă, Renascentistă şi Medievală. De asemenea, nu lipsesc concertele de muzica Bizantină şi Gregoriană. Interpretarea specifică acestor perioade ale muzicii vechi se face într-o manieră autentică pe instrumente istorice sau pe replici moderne ale acestora (clavecin, lăută, harpă, vioară barocă, instrumente de suflat etc.). La ediţiile precedente, au fost prezente şi formaţii de muzică veche balcanică sau din Orientul Apropiat, fapt ce a conferit festivalului un caracter aparte.
Pe afişul ediţiei din 2009 apar nume sonore ale muzicii vechi precum: Petra Müllejans (Germania, vioară barocă), Hannelore Devaere (Belgia, harpe istorice), Hopkinson Smith (S.U.A. / Elveţia, lăută, chitară barocă), Ketil Haugsand (Norvegia, clavecin), formaţia Floripari (Polonia) şi dansatorii Mary Collins şi Steven Player (Marea Britanie).
Anul acesta, concertele vor fi găzduite de Ateneul Roman, Galeriile de Artă Dalles şi Sala Auditorium a M.N.A.R.. Prin calităţile lor acustice spaţiile alese oferă condiţii optime desfăşurării concertelor din cadrul Festivalului. Festivalul va găzdui şi un master class de muzică de cameră şi improvizaţie susţinut de Hopkinson Smith.

Biletele se găsesc în librăriile Cărtureşti, librăria Noi, casa de bilete a Ateneului Roman, reţeaua magazinelor Diverta, Germanos şi Vodafone. De asemenea, biletele pot fi procurate online pe www.eventim.ro şi pe www.ticketpoint.ro. Abonamentele pentru festival se pot achiziţiona de la sediul Medieval Praxis iar pentru comenzi în acest sens melomanii au la dispoziţie adresa de email [email protected] şi numărul de telefon 031.710.03.22.
Informaţii suplimentare despre festival se găsesc pe site-ul oficial al acestuia.