Miracol în două acte cu Mariana Mihuţ - Lear

Prolog

Întrebată, cu puţin timp în urmă, care-i sunt bucuriile, Mariana Mihuţ a răspuns, între altele: "Mă bucur când întâlnesc oameni care sunt generoşi şi buni, care oferă celorlalţi din preaplinul lor." Pe scurt, ar fi putut spune că se bucură când întâlneşte oameni care îi seamănă. Dar modestia n-a lăsat-o să spună aşa. Aici trebuie să intervenim noi.

Actul I

O dimineaţă de sâmbătă, în faţa teatrului Bulandra. Pe fundal Grădina Icoanei, peisaj de toamnă.

Personajele

MM - Mariana Mihuţ, o mare actriţă, un mare om;
RE - un spectator oarecare;
ME - consoarta acestuia din urmă.

RE (în maşina personală, uitându-se în oglinda retrovizoare): Ai grijă cum deschizi uşa că rişti s-o loveşti pe Mariana Mihuţ.

Pe trotuar.

MM (cu un zâmbet larg şi bucuria revederii (?) în ochi): Bună dimineaţa. Ce mai faceţi?
RE si ME (fâstâciţi, îmbujoraţi): Bună dimineaţa. Ne bucurăm să vă vedem. Noi bine. Dumneavoastră ce mai faceţi?

Cei trei merg câţiva paşi alături, până în faţa teatrului. Soţia se uită cu admiraţie către soţ (uau, o cunoaşte pe MM), soţul se minunează şi nu îndrăzneşte să spună nimic ca să nu se risipească miracolul întâlnirii. Amândoi încearcă să pară "cool" şi se uită la programul Teatrului, unde, cu roşu, în dreptul fiecărui spectacol, apare invariabilul şi prozaicul: EPUIZAT. MM se uită cu înţelegere la cei doi şi rupe tăcerea:

MM: Aţi vrea bilete la teatru?

În următorul minut RE şi ME obţin o invitaţie pentru seara următoare la Lear. MM intră în teatru. RE şi ME se îndepărtează fără să înţeleagă ce li s-a întâmplat. Până spre seară vor povesti uimiţi tuturor cunoscuţilor păţania lor, cu speranţa că rememorând vor înţelege. A fost o banală neînţelegere sau un act de extremă generozitate? Ce mai contează? Cei doi sunt decişi să se bucure de nesperatul cadou. Şi totuşi, de ce l-au primit? Pentru că era obligatoriu să vadă acest spectacol. Totul a conspirat în această direcţie, cu predeterminarea unei tragedii greceşti.

Actul 2

Seara următoare. Teatrul Bulandra, Sala Toma Caragiu. Reprezentaţia cu Lear.

Personajele

William Shakespeare - dramaturg şi poet englez, autorul lui Lear. Harold Bloom îl plasează pe Shakespeare în centrul "Canonului" literar occidental şi spune: "Cu Regele Lear ne aflăm în centrul centrului canonicităţii". Noi toţi, cu micimile şi grandorile noastre suntem personaje shakespeariene. La fel ca înaintaşii înaintaşilor noştri şi urmaşii urmaşilor noştri, până la finele veacurilor.

Andrei Şerban - regizor român de teatru, specializat în punerea în scenă a miracolelor. Pentru mine seria acestora s-a deschis cu Trilogia Antică, a continuat cu Oedipe şi este prelungită de Lear.

Lear - un rege, tată a trei fiice, profet şi nebun, umilit, trădat şi batjocorit, dar, în final, mântuit. Prin dragostea şi iertarea Cordeliei, prin căinţa pentru nedreptatea făcută mezinei, prin alungarea orbirii, măririi şi vanităţii. Personaj interpretat magistral de Mariana Mihuţ care ne-a făcut să simţim ce-ar însemna ca părinţii noştri să fie batjocoriţi, cum ne-am simţi dacă ei ar fi ajutaţi în clipele cele mai grele ale vieţii de nişte străini, cât de grea e bătrâneţea şi desprinderea de viaţa himerelor pământeşti. N-am asociat-o pe Lear (greşeala de gen e intenţionată) cu un rege sau cu un tată autoritar şi decrepit, ci cu un Părinte, fie el ceresc sau pământesc.

Distribuţia - exclusiv feminină dar, în primul rând, profund umană. Dacă la şah regina e mai puternică decât regele, la fel se întâmplă, de multe ori, în viată şi în teatru. Ar fi fost pur şi simplu nedrept ca o discriminare de gen să ne refuze Lear-ul Marianei Mihuţ. Personal, o prefer oricărui Laurence Olivier. Excelentă a fost şi Dorina Chiriac în rolul Bufonului. Altă menţiune specială pentru interpretare se cuvine Rodicăi Lazăr (Edmund).

Reprezentaţia

Plină de zgomot şi furie, dar şi de lirism şi reverie. Cu umor şi adresare directă publicului, cu accente de hip-hop şi pantomimă, câte ceva pentru fiecare generaţie de spectatori, pentru fiecare nivel de receptare. Multă mişcare scenică, dinamism, dar şi schimburi de priviri al căror fluid emoţional umplea scena şi se scurgea printre rândurile de spectatori amuţiţi, vrăjiţi. Totul într-o scenografie grandioasă, menită să arate (la propriu) dezintegrarea regatului.

Totuşi, la final, când m-am uitat la ruinele, molozul şi sângele rămas pe scenă în urma consumării tragediei m-am gândit că e mai puţin important că (aproape) toate personajele au murit. Oricum, mai devreme sau mai târziu, mai glorios sau anonim, murim cu toţii. Important e cum o facem. Iar Lear şi Cordelia au murit împăcaţi, reconciliaţi, crezînd că se îmbracă în misterul lucrurilor, de parcă ar fi "spionii lui Dumnezeu". Suferinţa lor din lumea asta i-a pregătit pentru misterul celeilalte, în care intră cu speranţă, fără frică. Edmund, deşi înfrânt la doar câteva clipe după ce planul lui machiavellic părea încheiat cu succes, are un instinct bun şi încearcă să facă o primă şi ultimă faptă bună. E un jucător cu fair-play. Dar fetele cele mari, Regan şi Goneril mor la fel de abject pe cum au trăit. Pentru ele nu există salvare. Dacă ar avea o sută de şanse, dacă ar trăi o sută de vieţi, tot nimic n-ar pricepe. De ce nu există la final speranţă? De ce nu se salvează nimeni, poate cu excepţia lui Edgar? Pentru că piesa e scrisă de un Shakespeare matur, iar lucrurile privite prin prisma unui om bătrân şi învins. Pentru care lumea de aici este o himeră. Mai importantă este trecerea cu bine către dincolo. Nu uitaţi că Lear îşi împarte regatul ca să se elibereze de griji şi să-şi aştepte în linişte şi pace moartea. Doar că ea, moartea, nu vine liniştit şi agale, ci convulsiv şi agonic. Dar toată această zvârcolire are un sens final şi moartea lui Lear este eliberatoare.

Epilog

RE şi ME merg năuci spre casă. Stagiunea miracolelor 2009-2010 a început. Poate că nu numai pentru ei. Deocamdată nici un miracol nu e "EPUIZAT". Ca în filmele siropoase, trebuie doar să crezi.

Teatrul "L.S. Bulandra"
Lear de William Shakespeare
Regia: Andrei Şerban
Traducerea: Ioana Ieronim, Andrei Şerban, Dana Dima.
Versiunea scenică: Andrei Şerban
Decor: Dragos Buhagiar
Costume: Lia Manţoc
Cu: Mariana Mihuţ, Valeria Seciu, Dana Dogaru, Ioana Pavelescu, Virginia Mirea, Andreea Bibiri, Dorina Chiriac, Daniela Nane, Ioana Macaria, Lia Bugnar, Iuliana Ciugulea, Ada Navrot, Emilia Bebu, Irina Ungureanu, Rodica Lazăr, Nicoleta Hâncu, Maria Obretin, Mihaela Mihăescu, Ilinca Manolache, Liliana Pană, Cristina Casian, Gabriela Romanov, Profira Serafim, Anca Constantin, Geo Dinescu, Ana Covalciuc.