Tineri la repetiţii - Lear(a), regia Andrei Şerban la Festivalul Naţional de Teatru, 2012

E ca atunci când priveşti un tablou şi te întrebi cum a lucrat mâna pictorului cu pensula lui magică, cum s-au aşezat culorile, cuminţi, pe pânză artistului, care e procesul care duce la opera de artă. Doar că acum vorbim de un tablou în mişcare, în care culorile sunt oameni în carne şi oase - actori, iar pictorul e un regizor cu o pensulă invizibilă... Meritul acestor întâlniri fructuoase (mai ales pe plan spiritual) dintre tinerii spectatori şi echipa de artişti care dau viaţă spectacolelor, revine atât organizatorilor - site-ul LiterNet.ro, în parteneriat cu FNT - cât şi regizorilor şi actorilor care acceptă cu bunăvoinţă câteva perechi de ochi curioşi în timpul repetiţiilor. Aşadar, înainte de toate, mulţumim!

Spectacolul, prezentat luni seară (29 octombrie 2012) la sala nouă Toma Caragiu a Teatrului Bulandra şi văzut de tinerii norocoşi luni dimineaţă la repetiţii, face parte din categoria Shakespeare with a twist, fiind o adaptare plină de tact, făcută de regizorul Andrei Şerban, după piesa de teatru Regele Lear. Doar că, şi aici vine twist-ul despre care vorbeam, toate personajele sunt interpetate de femei... Textul în sine nu este adaptat după această schimbare de sex a unora dintre personaje, convenţia rămânând la nivelul interpretării şi al costumelor, fiind, însă, consecventă până la capăt. Regele rămâne rege, conflictele sunt neschimbate, dar din subtilitatea aceasta a feminizării, spectacolul capătă o nouă dimensiune. Scopul nu este cel de a îndulci tragedia, de a-i da din firea caldă a sexului frumos, de a face din ea ceva mai liric, mai şarmant, mai frumos decât ceea ce este, ci de a ilustra mai bine puterea unor caractere şi perenitatea unor sentimente şi ale unor relaţii. Ceea ce, prin obişnuinţa conştiinţei noastre, ni s-ar părea absolut normal de asociat cu temperamentul şi firea unui bărbat, iată că este transferabil şi la nivelul firii unei femei (fără ca actriţele din acest spectacol să-şi dea silinţa să joace masculinitatea), astfel încât să nu existe nicio îndoială în privinţa verosimilităţii.

Şi dacă regele Lear ar fi fost... mamă? Adaptarea lui Andrei Şerban nu pune în mod evident această problemă în discuţie, dar ea există undeva acolo, în spatele ochilor Marianei Mihuţ care interpretează rolul unui tată trădat şi părăsit de proprii copii. Întreaga abordare este perfect valabilă şi susţinută de măiestria dramaturgică a marelui William Shakespeare, care permite aceste frământări pe marginea textelor sale, întrucât acestea pun în discuţie valori perene - la fel cum şi regizorul Akira Kurosawa a jonglat cu aceste problematici în filmul său, Ran, în care fiicele Regelui Lear sunt de fapt fii - bărbaţi.

A fi prezent la repetiţia unui astfel de spectacol îţi dă şansa să vezi modul în care regizorul (în cazul acesta, maestrul Andrei Şerban) gândeşte şi regândeşte spectacolul în timp ce i se desfăşoară în faţa ochilor, dând soluţii şi indicaţii la timpul prezent, imediate, cu viteza luminii - actoria este o artă a momentului unic în care se întâmplă, cu rădăcini în trecut şi cu consecinţe în viitor, dar în esenţă, rolul ia naştere în clipa în care actorul îşi mişcă primul muşchi din corp şi rosteşte primul cuvânt din text. De aceea este foarte important cum comunică regizorul cu actorii săi. Apoi, am avut şansa să asist la o demonstraţie de profesionalism şi colegialitate între actori. Toată distribuţia acestui spectacol, alcătuită din numele mari ale unor actriţe printre care Mariana Mihuţ, Dorina Chiriac, Dana Dogaru, Virginia Mirea, a căpătat în ochii celor prezenţi atributele unei echipe, cu interpretări minunate pe scenă, ulterior.

Decorul spectacolului este realizat de Dragoş Buhagiar şi propune soluţii simple şi de efect, o scenă înconjurată de public în care poţi găsi toate elementele lumii - foc, apă, pământ şi aer, reprezentate ingenios. Dacă nu aţi avut şansa sa-l vedeţi luni, îl puteţi vedea şi vineri, 2 noiembrie 2012, de la ora 19:00, tot în cadrul Festivalului Naţional de Teatru! Merită...