"Zilele franco-române ale cinematografiei şi audiovizualului" (nu româno-franceze, deşi evenimentul s-a desfăşurat în Capitala României, în zilele de 30 şi 31 octombrie 2009) au fost rezultatul unei iniţiative unilaterale franceze şi al unei organizări asigurate de Ambasada Franţei, iar contribuţiile din cadrul simpozionului (fiindcă un colocviu propriu-zis n-a avut loc) au fost atît de asimetrice şi într-o disproporţie calitativă atît de flagrantă, încît titulatura "Zilele franco-franceze de la Bucureşti" ar fi fost mai apropiată de realitatea manifestării. Nu cinema-ul ca artă, nu filmul/filmele ca atare au constituit tematica şi obiectul comunicărilor de la prezidiul şedinţelor comune şi al atelierelor aferente, ci instituţia cinematografiei, cu racordurile sale, la rîndu-le, instituţionale: mai ales organismele financiare, reglementările legale şi mecanismele de finanţare a producţiei, noile tehnologii din domeniu, precum şi învăţămîntul de specialitate, văzut prin prisma rectoratelor în vigoare.
Toată lauda, bineînţeles, pentru Ambasada Franţei, pentru inspiraţia şi diligenţele puse în lucru încă de la începutul verii de dl ambasador Henri Paul, toată gratitudinea pentru excelentul travaliu practicat în răstimp prin e-mail, în serviciul acestei a doua ediţii a "Zilelor...", de colegele Georgiana Miron şi Mădălina Deleanu, ca şi pentru ambianţa colegială creată în egală măsură de oficialii şi profesioniştii francezi, oaspeţi şi, totodată gazde, la Hotel Novotel. Iată însă că tocmai am numit binomul prin prisma căruia s-a trădat disparitatea pomenită: nimic comun între oficialii şi profesioniştii români prezenţi la întîlnire. Dată fiind tematica tocmai indicată, acceptată de voie, de nevoie de oficialii noştri în funcţie, aceştia au fost nevoiţi să dea din colţ în colţ, spre a ascunde marasmul şi ilegitimitatea instituţională a cinematografiei publice nereformate, în ciuda alternanţelor la guvernare din anii 2000, 2004 şi 2008. Adică, în întreg intervalul cînd a ieşit la iveală Noul Val/Noul Cinema Românesc, graţie suportului salvator, cvasipartizan, al festivalurilor internaţionale, începînd cu cel de la Cannes, şi cu preţul unor eforturi şi sacrificii personale prea puţin ştiute şi preţuite, datorită barajelor perpetue şi irosirii iresponsabile a marii majorităţi a fondurilor disponibile.
Deşi primul punct din programul primei zile stipula expres întrebarea "Care sînt evoluţiile recente şi perspectivele în ceea ce priveşte finanţările publice?", nici un cuvînt n-a figurat în expozeul directorului general prorogat la CNC, Eugen Şerbănescu, despre "recenta" suspendare a celui de al doilea concurs de proiecte care, potrivit legii, trebuia să aibă loc în 2009. În triumfalismul său imbatabil, prorogatul a înşiruit printre meritele inestimabile ale instituţiei finanţarea festivalurilor de film din ţară, deşi, după scandalurile mult prea întemeiate, provocate de deciziile comisiilor de selecţie ale concursurilor de proiecte din ultimii ani, tocmai sîntem în pragul unui nou tip de scandal, recte pentru modul clientelar-politic-mediocrat în care s-au distribuit preferenţial fondurile unor improvizaţii de la Arad şi Iaşi, în detrimentul festivalurilor profesioniste şi cu binemeritat statut internaţional, precum TIFF-ul de la Cluj, NexT-ul bucureştean şi ASTRAFilmFest de la Sibiu. N-am avut cui pune întrebări în acest sens, în absenţa atît de la deschiderea, cît şi de la închiderea lucrărilor (unde figura în protocol) a ministrului Theodor Paleologu (veritabil afront adus dlui ambasador Henri Paul, obligat să-şi asume unilateral nu doar iniţiativa, ci şi concluziile).
Singurul moment, din cele cinci reuniuni plenare şi patru secţiuni/ateliere, cînd reciprocitatea profesionistă a întîlnirii a prins corp, a fost atunci cînd locul la prezidiu al oficialilor neaoşi a fost luat de un profesionist de talia lui Tudor Giurgiu. Numele însuşi al moderatorului şi precizia de bisturiu a diagnosticelor sale, privind starea reţelei de cinematografe şi resorturile catastrofei respective, explică atît prezenţa în sală a unor reprezentanţi autentici ai domeniului (de pildă, de la noul Mall cu săli de proiecţie de pe Calea Rahovei din Bucureşti şi de la cinematograful Victoria din Cluj), cît şi consistenţa dezbaterii care a urmat. La polul opus s-a situat prestaţia consilierei ministeriale, totodată "profesor în cadrul UNATC" (?!) - groparul din naştere al legislaţiei locale de resort, jurista Delia Mucică, la secţiunea "Parteneriatele franco-române în materie de formare continuă". Aici, după vreo şapte referate soporifice, n-a pus nimeni nici o întrebare, necum să fi cuvîntat altminteri. Explicabilă a fost, în context, şi renunţarea, în cele din urmă, la onorarea invitaţiei din partea unor profesionişti care-şi respectă timpul disponibil, precum Cristian Mungiu şi Corneliu Porumboiu - nu doar regizori-scenarişti, dar şi producători în cunoştinţă de cauză şi coautori ai Scrisorilor deschise, taxate la timpul lor de ministrul în funcţie drept subiect de "amuzament", iar de directorul general ca "atentat la ordinea de stat".
Se vede că ministrul Theodor Paleologu e prea ocupat cu campania electorală pentru a da curs, fie şi cu mare întîrziere, auditelor critice solicitate de profesionişti încă de la începutul anului. E, totodată, prea punctual interesat ministrul de iminenta numire, pentru cel puţin doi ani, a unor noi membri în Consiliul de Administraţie de la CNC, paralel cu eliminări şi alte numiri în vidul instituţional respectiv (despre care s-a şoptit insistent în culisele "Zilelor..."). Numiri în linia celor decise de foştii miniştri PSD şi PNL, agreate de preşedintele (?!) Comisiei de Cultură a Senatului României (!!!), mereu partinicul Sergiu Nicolaescu. Numiri incredibile, din neantul breslei, precum un obscur pedelist, Marius Iuraşcu, un nevinovat funcţionar de serviciu, Vasile Ion, nominalizat în consens de preşedintele viager al UCIN, Mihnea Gheorghiu, sau complicele sub semnătură al ultimei deturnări de fonduri... legale de la CNC - operatorul travestit în diagnostician al scenariilor, Doru Mitran. Ş.a.m.d.
E la nave va...