Grotowski e marele absent de la sfîrşitul secolului trecut. Din cauza asta e comparat adesea cu Craig, absentul de la începutul secolului. Cînd mi-am dat seama de asta, am avut sentimentul că am ajuns la vîrsta adultă, căci, pe cînd eram tînăr, nu credeam decît în legea producţiei, şi nu înţelegeam sensul absenţei lui Craig. Nu i-am înţeles decît tîrziu forţa afirmativă. El s-a retras ca şi Lao-Tseu şi mai multe generaţii s-au hrănit din acest refuz utopic. În anii '50, Brook s-a dus să-l vadă pe Craig în sudul Franţei, pentru că tînărul regizor care era el pe atunci ştia să evalueze refugiul maestrului. La fel cum acesta a ştiut să recunoască calitatea vizitatorului său: "Nu am văzut nici unul dintre spectacolele sale, dar ştiu că este un mare artist" - spunea el. Ani mai tîrziu, tot Brook a admirat puterea de stăpînire a lui Grotowski, absentul care la sfîrşitul secolului răspunde absenţei lui Craig. Ca şi cum secolul, la cele două capete ale sale, era supus examenului critic al acestor doi absenţi intransigenţi. Dintre ei doi, Brook, creatorul rămas în lume, a ştiut să spună celorlalţi cît de mult au marcat Craig şi Grotowski utopia teatrală a secolului al XX-lea. (...)
În ermitajul său de la Pontedera, Grotowski se consacră de ani de zile promovării performer-ului (Cf. broşura publicată de Il Centro di lavoro di Jerzy Grotowski, Pontedera, 1988) care, spre deosebire de actor, nu caută să arate actele sale celorlalţi, ci le face pentru el însuşi. Maestrul a reunit pentru el un ansamblu de acţiuni fizice sub titlul de Motions. Este vorba de gesturi inspirate de cele ale animalelor care se întind, gesturi care se organizează după punctele cardinale, cărora li se adaugă zenitul şi nadirul. Privirea nu trebuie să se dirijeze către o direcţie precisă pentru a putea fi cît mai largă, pentru a putea cuprinde mediul înconjurător şi a instaura o relaţie de reciprocitate. Corpul se roteşte în jurul propriei axe, într-un echilibru perfect, dezvăluind acea unitate a fiinţei care se apropie la maximum de centrul său. Grotowski a descoperit şi propus el însuşi aceste mişcări, pentru a proba că o tradiţie poate să fie nu numai moştenită, ci şi creată, de asemenea, de cineva. "Voinţa de a inventa un sistem de antrenament similar cu yoga", iată dorinţa sa iniţială. De-a lungul timpului, exerciţiile din Motions au evoluat faţă de un moment mai îndepărtat, cel al "teatrului surselor".
"Acum - spune Grotowski - am ajuns la forma definitivă." Şi el povesteşte, dînd pentru prima dată senzaţia unui sentiment de satisfacţie, că unul dintre foştii săi elevi, întorcîndu-se în satul său din America Latină, a trebuit să le arate bătrînilor din sat ce a învăţat în Europa. El le-a arătat exerciţiile din Motions şi de atunci bătrînii l-au înscris printre ritualurile lor. Nu este aceasta oare destinul, vocaţia operei anonime? Opera care se găseşte în punctul de plecare al unei tradiţii şi care sfîrşeşte prin a se contopi cu ea. Motions fac să tacă subiectivitatea şi se deschid către lume. Mişcări în tăcere care m-au uluit în noaptea de la Pontedera, căci la Grotowski totul se petrece în întuneric, pentru a avea acces la o altă lumină, nu dată, ci dobîndită. Pentru a înţelege exerciţiile din Motions, trebuie să te imaginezi ca un participant care le îndeplineşte cînd răsare luna şi le termină la răsăritul soarelui. Motions este opera anonimă la care visa Borges. (...)
Retragerea din lume conduce la opera anonimă şi în acelaşi timp serveşte ca pregătire pentru moarte, căci - spune Grotowski - "există două morţi. O moarte minabilă, roasă de angoasă, şi una glorioasă, o moarte a desăvîrşirii şi a renaşterii". El regăseşte astfel această veche convingere japoneză după care sfîrşitul este cel ce dă măsura omului. Absenţa rămîne unul dintre cele mai bune răspunsuri la marea întrebare despre cel mai bun mod de a dispărea. Deja de multă vreme, Grotowski spunea că în Turkmenia, acolo unde rîul Merl dispare în deşert, înfloreşte o oază. Absenţa poate da naştere la viaţă, lăsa el să se înţeleagă, dar pe fond de anonimat. Cei doi termeni sînt corelativi, căci cine ştie că rîul absent hrăneşte oaza paradisiacă?
Acest fragment, publicat în volumul Le théâtre ou l'instant habité, Editions de l'Herne, Paris, 1993, este un text la care autorul ţine în mod deosebit. Grotowski, pe atunci retras din 1986 la Pontedera, în Italia, a putut să-l citească şi a considerat că această analiză convenea cel mai bine gestului său.