Am mai scris despre modul inteligent, profesionist în care britanicii îl promovează pe William Shakespeare ca pe un puternic brand internațional, exportându-l, și nu de azi, de ieri, ci de decenii, ce zic?, de secole, peste tot în lume. În forme vii, captivante. Totul pornește de la Stratford-upon-Avon, și fac acum un mic ocol de idei cu precizarea că mai există în Regat un alt Stratford, Stratford London, în West Ham, și un Stratford St Mary, în Suffolk, coincidența de nume inspirând o nostimă comedie americano-britanică, A Bunch of Amateurs, în care un actor american de film, trecut de prima tinerețe și în pană de popularitate, se aruncă orbește într-un contract pentru Regele Lear la Stratford. Poanta întregului film de aici vine, din confuzia care-l aduce pe starul de peste ocean în micuța localitate în care un grup de inimoși localnici îndrăgostiți de teatru încearcă să-și salveze sala de spectacole prin noua mega-producție. Nu vă povestesc finalul, va recomand să căutați filmul și să-l urmăriți. Pentru că e reușit și pentru că e revelator pentru subiectul despre care scriu.
La Straford-upon-Avon funcționează Royal Shakespeare Company (RSC), așezământ a cărui misiune artistică e să propage în forme valoroase, convingătoarea moștenire teatrală a lui Shakespeare. Se joacă la Royal Shakespeare Theatre și Swan Theatre, în acesta din urmă vizionând o versiune a lui Antoniu și Cleopatra. Montarea e o co-producție RCS cu companii teatrale de peste ocean, spectacolul urmând să fie jucat și în Lumea Nouă, la anul. Regizorul american Tarell Alvin McCraney a realizat el însuși adaptarea textului, o practică obișnuită. Principala lui intervenție a fost relocarea acțiunii din Egiptul antic într-o altă pagină de istorie, mai apropiată de noi cu câteva sute de ani. Povestea de dragoste dintre Antoiniu și Cleopatra se consumă în perioada colonialistă, undeva în Caraibe, pe insula care azi e Republica Dominicană și Haiti, Antoniu fiind un trimis al unui alt Cezar, al lui Napoleon, iar Cleopatra fiind o frumoasă băștinașă din nu mai puțin frumoasa insulă. Temeiurile sunt sustenabile, diferența dintre două lumi fundamental diferite, puterea dragostei, opoziția dintre sentiment și datorie, motivele principale ale dramei shakespeariene, rămânând perfect întemeiate și în noul context istoric ales de regizor. Regizorul însuși este un artist de culoare, iar temele cu iz rasial nu-i ocolesc viziunea artistică, viziune pentru care a scuturat bine și textul, l-a adus mai în zilele noastre, scurtându-l, reașezând scene, redistribuind replici fără să afecteze logica dramatică. Distribuția a adus împreună cinci actori britanici și cinci actori americani, caucazieni, de culoare, mulatri, și de teatru, dar și de film, într-un melting pot care arată că Shakespeare e britanic, dar e și american și, de fapt, e universal. Diferențele de origini culturale ale artiștilor nu sunt sesizabile, spectacolul e omogen, are fluență, multă trăire, exotism și culoare, la propriu, nuanțe de albastru caraibian, de galben cald, de fapt ocru precum plajele din insule, îmi imaginez, localizarea geografică și istorică făcându-se precis și prin costumele imaginate de Tom Piper. Dincolo de emoția personală de-a urmări un spectacol la Shakespeare acasă, n-aș putea zice că ceea ce am văzut m-a, o să zic neacademic, dat pe spate! Toată lumea a fost impecabilă estetic, dar mi-a lipsit fiorul british, cel genuine shakespearian. Am văzut un produs pentru export, făcut parcă să le placă, în primul rând, americanilor.
Teaching Shakespeare
O abordare strategică a fenomenului cultural înseamnă să gândești dincolo de ziua de azi și de mâine, să ai în vedere deceniile și generațiile viitoare. Asta face și RCS printr-un program care vizează copiii și tânăra generație, educarea lor în cel mai autentic spirit shakespearian. În parteneriat cu Universitatea Warwick, RSC a elaborat acum câțiva ani un program intitulat simplu Teaching Shakespeare, disponibil în forma unui kit pedagogic, care îi ajută pe profesorii de literatură și dramă, căci în UK teatrul școlar se practică de la nivelul primar și gimnazial ca disciplină în curriculă. RCS are un întreg Departament Educațional, care înseamnă o echipă mixtă, largă, de experți, teoreticieni shakespearologi, și practicieni, artiști și pedagogi care asigură asistență și pe o platformă on line, ușor accesibilă, dar și prin workshopuri al căror scop este găsirea și utilizarea celor mai adecvate, mai eficiente și plăcute metode de a-l preda și juca pe Shakespeare încă de la vârste fragede. RSC Shakespeare Toolkit for Teachers îi îndeamnă și învață pe profesori să îl joace pe Shakespeare încă de la patru ani! Din punctul lor de vedere, "sala de clasă trebuie considerată un spațiu creativ", iar bardul de la Avon, mândria culturii britanice, trebuie adus cât mai aproape de noile generații, trebuie abordat nu ca un clasic prăfuit, desuet, care te plictisește, ci ca un autor universal nu numai geografic, ci și ca adresabilitate de vârstă. Îmbinând perspectiva academică cu cea creatoare și pedagogică, Teaching Shakespeare e o rețea largă de parteneriate pe termen lung cu sute de școli primare și secundare din Marea Britanie, adică aproximativ 96.000 de copii și adolescenți. Statisticile anului 2013, date publicității de curând în privința activității RSC, inventariază peste 400.000 de prezențe pe platforma on line a toolkit-ului! Cam asta înseamnă să nu muzeifici un autor, să nu-l îndepărtezi de publicul tânăr de azi, care va veni și mâine, când va fi adult, la întâlnirile cu marile lui creații. Iar vâlva pe care a stârnit-o, prin litera apăsată din The Guardian, ideea că Shakespeare nu ar fi existat de-adevăratelea, o idee nici măcar nouă, nu constituie, până la urmă, decât o strategie, trebuie să recunoaștem abilă, poate chiar perversă, de a-l readuce în atenția planetei pe dramaturg. De a vorbi din nou, mai mult ca altădată, despre el.