În continuare o să încercăm să găsim câteva motive, poate cele mai relevante, pentru care nu mai există teatru independent în ditamai orașul. Din această discuție o să excludem din start spectacolele de gen Stand Up Comedy, care merită o atenție separată, spectacolele produse în regim studențesc sau de către amatori, cât și spectacolele de teatru independent invitate pe diferite căi să fie reprezentate prin acest Municipiu mega cultural: Iași. Înainte de a trece mai departe, aș vrea să vă avertizez, căci în acest material o să fie mai mult teatru independent decât a existat în Iași în 2024.
Așadar, să o luăm cu începutul.
Înainte de toate, așa cum se cuvine, aș vrea să oferim un pic de context. Teatrul independent în România apare și se dezvoltă, așa cum este și normal, începând cu anul 1990. Pe vremea lui Ceaușescu mai existau ceva forme prin care actorii se adunau să mai zică ceva glume cu perdea, prin tot felul de spații, care mai de care mai ascunse. Însă nu se putea numi teatru independent așa cum îl percepem noi astăzi. Odată cu Libertatea, apare și nevoia actorilor și a regizorilor să scape un pic de instituțiile de teatru, care până atunci, le tot spuneau ce să joace sau ce să monteze. Meteahna asta se păstrează până în ziua de azi, majoritatea teatrelor producând spectacole fără nici-o logică în afară de aceea de a încasa niște bani. Foarte puține teatre efectuează cercetări pentru a afla dacă comunitatea pe care o deservesc ar vrea să vadă și alte subiecte tratate în afară de cele în care niște surori vor să plece la Moscova, cucoane inculte care cântă pe cai sau tragedii cu sânge de-ți vine să-ți tai venele cu ciobul. De regulă, spectacolele sunt montate la cererea expresă a unui director sau a unui regizor, fără a ține cont de părerea vreunui actor din trupă. Așadar, este și normal ca actorii ăștia să se reformeze prin alte locuri, în care vor încerca să-și exprime propriile dorințe și propriile mijloace de expresie astfel încât să pună în discuție, poate, probleme arzătoare ale societății în care trăiesc.
În felul ăsta s-au coalizat începând cu anii '90, tot felul de artiști creatori, care odată scăpați de jugul instituțional, puteau să se facă remarcați și prin alte moduri. La început, majoritatea spectacolelor în regim independent, erau produse fără buget, cu decoruri sau costume aduse de-a acasă, orientate mai degrabă spre comedii ușoare, cu glume deocheate, în general tratate superficial, fără a intra prea mult în metempsihoze adânci. Era și normal, având în vedere că pe vremea odiosului, poantele erau cenzurate, iar dacă nu erau cenzurate, oricum îți țâțâia fundul că poate e vreun securist prin sală și te bagă direct la pârnaie pentru felul în care ai zis ceea ce ai zis.
Cu timpul, importanța teatrului independent a început să devină mai clară, mai ales că a început să trateze tot felul de subiecte, de regulă omise de către teatrul instituțional. Ba mai mult, aceste subiecte proveneau și din sfera de interes a tinerilor, în care erau abordate probleme legate de modul de trai, punând în discuție atât scena politică, cât și cea socială. Totodată, teatrul în regim independent mai aducea artiștilor încă o sursă de venit, având în vedere că salariile prin teatre erau mici și nu puteai să răzbați de la o lună la alta. Combinat și cu faptul că te simțeai liber în exprimare artistică, teatrul independent a devenit un fel de gen separat, care de-a lungul timpului și-a tot cerut recunoașterea statutului ca formă de educație culturală. Ușor, dar sigur, acesta a devenit tot mai organizat și finanțat prin diferite moduri, cu fonduri de la stat sau, mai nou, chiar private.
Acestea fiind zise, să ne întoarcem un pic la orașul Iași și să analizăm situația gravă în care se află acest gen de teatru și să comentăm factorii care au dus la această situație. Probabil ar trebui să ne uităm la alte orașe mai mari, inclusiv Bucureștiul, să vedem cum au reușit alte teatre independente să supraviețuiască acolo, dar o să folosim principiul românesc prin care nu ne uităm la capra vecinului și o să rămânem strict să ne uităm la capra ieșeană.
Până în urmă cu ceva ani au existat în Iași diferite teatre independente sau trupe de teatru independent care făceau tot felul de spectacole, majoritatea bazate pe ceva cercetări sociale și multe dintre ele produse din fonduri proprii. Teatru Fix a fost unul dintre cele mai importante, mai ales că aveau și un sediu adaptat și dotat pentru a fi sală de spectacole, cu un fel de trupă proprie care a tot marșat pe nevoia existenței unui spațiu de asemenea anvergură în Iași.
Falimentul acestui Teatru a venit natural, odată cu creșterea cheltuielilor, în special a chiriei spațiului, dar și a câtorva decizii luate la nivel național, mai ales în urma dezastrului de la Colectiv și a Pandemiei ce a urmat. Autoritățile locale nu au intervenit deloc în salvarea acestui loc care avea infrastructura deja creată, proprii spectatori, un renume în abordarea teatrului contemporan românesc și nu numai, fiind, în același timp, și o rampă de lansare pentru mulți tineri actori sau regizori care oricum nu aveau loc să joace prin Teatre Naționale.
Probabil cea mai mare provocare a oricărei trupe de teatru independent este aceea de a plăti chiria unui spațiu de joc, căci majoritatea chiriilor sunt exagerate și deloc reglementate, imposibil de plătit doar din încasările de bilete. De cele mai multe ori, astfel de teatre se mai susțin și din activități conexe, cum ar fi vânzare de cafea sau ceai, în speranța că lună de lună se mai pot întreține cumva.
De asemenea, Teatrul din Stejar, un alt loc de exprimare artistică liberă s-a închis de curând exact din aceleași motive. ADDARTA, un alt loc în care se mai întâmplau activități teatrale independente, s-a închis fix din același motiv ca și celelalte. Practic, parcă în Iași plutește un fel de ciumă teatrală, iar entitățile astea nu au antidotul. Alte spații care funcționau drept cafenele sau baruri, mai ofereau ceva alternative trupelor de teatru independent, dar și acestea s-au închis de-a lungul timpului, lăsând Iașiul într-un fel de secetă extremă în ceea ce privește evenimente teatrale independente. Consiliul local nu a făcut nimic pentru a preveni această situație pentru că, efectiv, teatrul independent nu prezintă niciun interes. Este lăsat să moară și să se descompună deși Iașiul a avut ceva consilieri pe cultură care au provenit din această sferă, dar care nu au putut să răzbată și să-și pună amprenta asupra vreunei decizii luate în favoarea teatrului independent. Probabil orice actor care a făcut teatru independent prin orașul ăsta și-a dorit la un moment dat să aibă un spațiu la care să nu plătească chirie sau să plătească cât mai puțin astfel încât să-și direcționeze resursele spre producții.
Multe spații independente din țară supraviețuiesc cu ajutorul finanțărilor nerambursabile de la stat sau private, dar și acestea vin cu defectul lor, și anume că nu ești niciodată sigur dacă vei câștiga acea finanțare sau nu. O altă problemă ar fi aceea că, odată accesată finanțarea, banii nu vin la timp, iar proiectul propus suferă amânare și, implicit, imprevizibilitate. Ca o paralelă aproape extraterestră, Casa Dansului din Oslo primește la sfârșitul fiecărui an planul de finanțare pe întreg anul următor și astfel își realizează fără abatere producțiile. În Iași, dacă vreun ONG cultural accesează fonduri pe legea 350, semnează contractul prin iunie, iar banii intră în conturi prin septembrie, iar în noiembrie deja trebuie să încheie acțiunea.
Și dacă tot am pomenit de ONG-uri, o să încetez a mai arăta cu degetul spre autoritățile locale și o să încep să arăt cu un deget și spre singura instituție formatoare de actori din orașul Iași. Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași produce anual în jur de 30-40 de artiști din domeniul artelor spectacolului de teatru. Dintre aceștia mai niciunul nu știe de existența unor fonduri dedicate meseriei lor și nici cum să le acceseze. În opinia mea, studenții ar trebui să fie învățați încă de prin anul I cum să deschidă și să conducă un ONG, unde să găsească fonduri și cum să le acceseze, dar și cum să-și construiască o echipă, în caz că, ce să vezi, nu le convin banii din șomaj. De altfel, de foarte mulți ani, în Iași nu se mai coalizează nici un fel de trupă de actori tineri, în special acei tineri care nu au pe unde să joace și se milogesc pe la tot felul de uși ale teatrelor de stat. Acest trend dezamăgitor se poate observa și în cadrul preselecțiilor Galei Hop, un program destul de bun pentru tineri actori aflați la început de carieră. Sunt ani buni de când o trupă provenită de la Universitatea Națională de Arte George Enescu din Iași nu a mai participat la această Gală la secțiunea Grup. Nici nu mai pomenesc selecția finală, căci acolo este prăpăd total. Din discuțiile avute cu ceva studenți din Cluj, am aflat că acolo metodologia îi îndeamnă pe viitorii actori să rămână uniți și să-și formeze propriile trupe de teatru imediat de cum se termină ceremonia de absolvire. La fiecare preselecție, concurs, audiție, casting la care am participat în viața mea și erau pe acolo și actori din Cluj, aceștia aveau un repertoriu pregătit cu rigurozitate, experiență pe scenă rezultată în urma producerii unor spectacole de teatru independent, în timp ce ăștia de prin Iași se prezentau cu ceva poezii învățate prin liceu. Asta fiind diferența de valoare, ce pretenții să mai ai în închegarea unei echipe care să revigoreze ceva teatru în regim independent prin Iași?
Probabil o să mă întrebați, cum e și firesc, de ce trebuie să salveze tinerii studenți sau proaspeți absolvenți de Arta Actorului teatrul independent din Iași? Iar eu am să răspund prin două argumente, unul mai sentimental, și anume că e mai bine să faci ceva teatru pe cont propriu decât să-i întrebi pe alții dacă mai vor Ketchup la cartofii prăjiți. Al doilea argument, ceva mai pragmatic, este acela că în teatrele de stat trebuie, de regulă, să aștepți să moară cineva ca să prinzi un loc. Și chiar dacă l-ai prins, stai liniștit, că nu înseamnă neapărat că o să joci Hamlet. Acest al doilea argument era principala motivație a actorilor din generația mea de a mai juca ceva.
Un alt factor pe care îl consider important în decăderea asta bruscă a teatrului independent din Iași îl constituie și reticența publicului de a participa la astfel de evenimente, care mai de care prin spații neconvenționale. Probabil zona asta de Moldova, ușor conservatoristă, este mai predispusă să consume artă în săli opulente, la adăpostul sentimentului că vor vedea un produs care nu le va frământa prea mult gândurile și simțirile. Până la urmă teatrul independent pune pe masă niște întrebări actuale, documentând uneori viața tristă a societății în care trăim. De-a lungul timpului, prin ceva procese de feedback, am aflat de la spectatori că nu erau pregătiți pentru un astfel de teatru, mult mai direct și mult mai real, față de ceea ce erau ei obișnuiți să vadă.
În același timp, majoritatea actorilor care totuși au început să facă câte ceva sau au avut inițiative bune, au văzut că n-au cu cine și au tot plecat spre București, Cluj sau Sibiu, locuri în care arta lor este mult mai binevenită și apreciată.
Așadar, mi se pare complet uluitor că în 2024, în Iași nu există un spațiu destinat teatrului independent, în care o trupă să activeze, fără să fie constrânsă de nimeni și nimic în a-și produce spectacolele, după bunul plac.
Sfatul meu este că ar trebui să mergeți la orice spectacol de teatru independent deoarece acolo sunt niște oameni care muncesc de cele mai multe ori din simplă pasiune, iar asta se simte.
* Cronică scrisă de către George Cocoș în cadrul proiectului Supradoza de Teatru.
YouTube: Supradoza de Teatru - Ep 05 - Teatru independent ieșean:
Spotify - Supradoza de Teatru - Ep 05 - Teatru independent ieșean: spotify.com