Eugenia Anca Rotescu
Desprinderea de pluton. underground Ariel 1999-2009
Tîrgu Mureş, Teatrul Ariel
Editura Universităţii de Artă Teatrală
O monografie fascinantă a uneia dintre cele mai longevive iniţiative underground din România, lansată într-un teatru de animaţie, Teatrul Ariel din Tîrgu Mureş, de dramaturgul Alina Nelega şi de regizorul Gavril Cadariu. La aniversarea a zece ani de existenţă a underground Ariel, cartea trece în revistă artişti şi spectacole, identificîndu-se, la un moment dat, cu istoria acestui spaţiu - de la Radu Afrim, cu a sa Infantă..., la Horaţiu Mihaiu (autor al unor extraordinare spectacole de imagine) şi coregraful Gigi Căciuleanu, creator, la Mureş, al unei Jungle X. underground Ariel e şi spaţiul în care Alina Nelega şi-a construit majoritatea experimentelor dramaturgice - lucru despre care Anca Rotescu vorbeşte detaliat şi comprehensiv.
George Banu (coord.)
Repetiţiile şi teatrul reînnoit - secolul regiei
Traducere de Mirella Nedelcu Patureau,
Bucureşti, Nemira
Pornind de la experienţele unor maeştri recunoscuţi ai regiei secolului XX, George Banu şi colaboratorii săi, autori ai unor capitole dedicate lui Stanislavski, Meyerhold, Brecht, Strehler, Brook, Mnouchkine, articulează o serie de posibile răspunsuri la talmudica întrebare: "Ce înseamnă repetiţia în teatru?". Spre deosebire de ediţia franceză, cea de la Nemira inventariază şi stilul de repetiţie al unor artişti români (Mihai Măniuţiu, Silviu Purcărete, Andrei Şerban...). Aşa cum, de altfel, s-ar aştepta orice cunoscător de teatru, spectacolul repetiţiilor e, de cele mai multe ori, mult mai fascinant decît cel care ajunge, după nenumărate renunţări, dinaintea publicului.
Jacques Lecoq
Corpul poetic. O pedagogie a creaţiei teatrale
Traducere de Raluca Vida
Editura ArtSpect
Prima traducere a acestei cărţi fundamentale pentru conceptul de mişcare în artele spectacolului (ceea nu înseamnă, totuşi, coregrafie) a fost publicată de o editură nouă, dedicată teatrului şi asociată unei organizaţii independente, Asociaţia Art-Hoc. Lecoq e întemeietorul unei şcoli care-i poartă numele, frecventată nu doar de artişti de teatru. Filozofia lui Lecoq (al cărui model de antrenament foloseşte extensiv masca) vizează încurajarea formulei performative potrivite fiecărui artist şi e orientată către descoperirea propriei creativităţi, indiferent de seturile de abilităţi presupuse a le deţine fiecare actor, dansator etc.