Cum ar fi ca în timp ce conduci propriul automobil, fericit că viaţa e frumoasă, să te trezeşti că nu te mai poţi mişca? Să simţi că paralizezi complet. Că nu mai poţi fi stăpânul propriului tău trup, de parcă un duh crâncen ţi-a furat dintr-o dată orice posibilitate de mişcare. Apoi să intri în comă profundă, sfârşită, trei săptămâni mai târziu, cu un coşmar: acela că nu-ţi mai aparţii şi că eşti nevoit să trăieşti inert, unica ta legătură cu mediul înconjurător fiind un ochi, din a cărui pleoapă poţi mişca. Şi asta în timp ce eşti perfect conştient de tot ceea ce se întâmplă în jurul tău.
Este povestea adevărată a lui Jean-Dominique Bauby, fost redactor şef la revista Elle în anii '90, care a avut incredibilul ghinion de a avea sindromul locked-in, ce afectează o parte a creierului şi transformă victima în legumă sau în, ceea ce francezii numesc un "mort viu". Până când a încetat din viaţă (culmea, din cauza unei pneumonii!), Bauby a reuşit senzaţionala performanţă de a scrie un roman prin dictare cu ajutorul semnelor generate de clipirea pleoapei sale stângi, singura parte a corpului care îi mai funcţiona. Romanul Scafandrul şi fluturele a avut un succes fabulos (peste un milion de exemplare vândute) şi l-a inspirat pe regizorul american Julian Schabel la o ecranizare în acelaşi timp sensibilă, umoristică, dureroasă şi cutremurătoare, nominalizată la Oscar şi câştigătoare a 40 de premii internaţionale.
Cu Daniel Amalric în rolul principal (văzut recent în Quantum of Solace unde încerca să-l termine pe Bond) - inert şi foarte expresiv, dar şi cu Emmanuelle Seigner (ce blând îi cădea laptele pe sânii goi în Bitter Moon, acum 17 ani!) pe post de ex-soţie-suport, Le scaphandre et le papillon e un film care te şochează prea mult prin scenariul în sine pentru a-i mai putea comenta valoarea artistică. Una de la care cu siguranţă nu face rabat.
(5 stele)
Le scaphandre et le papillon
Regia: Julian Schabel
Scenariul: Ronald Harwood, după romanul lui Jean-Dominique Bauby
Cu: Daniel Amalric, Emmanuelle Seigner.