În prima lună de toamnă a anului 2009, Brigitte Bardot şi Sophia Loren au împlinit 75 de ani. S-au născut la o distanţă de numai opt zile, în 28, respectiv 20 septembrie 1934. Când ne uităm la fotografiile lor recente, parcă le-ar despărţi un sfert de secol pe cele care au alimentat mitologia aceluiaşi timp. Şi astăzi este o plăcere să o priveşti pe Sophia. Dreaptă, zveltă, ţinută regească, chip nerăvăşit de cruzimea timpului. Imaginile cu B.B. ne strâng inima: "Nu se poate" - ne spunem mereu -, "cine este această bătrână puhavă?"
Şi una, şi alta au fost aruncate, la 16 ani, în maşinăria cinematografului. Brigitte venea din lumea bună a unui burghez arondisment parizian (al XVI-lea). Sophia - din sărăcia micii localităţi napolitane Pozzuoli. Prima nu s-a conectat niciodată, cu trup şi suflet, la misterul, magia filmului. S-a lăsat folosită, transformată fără voia ei într-un mit, unul dintre cele mai tenace şi sclipitoare: femeia-liberă care, ignorând moravurile epocii, nu a făcut altceva decât să-şi urmeze propriile dorinţe, elanuri, capricii. Şi-a cucerit dreptul la iniţiale. Atitudinile inocent-provocatoare B.B., dezordonatele coafuri B.B., oroarea ei de bijuterii şi rochii sofisticate au marcat aerul timpului, au inspirat tinerele fete, actriţele şi manechinele gata să se înfrupte din libertatea unui mod de a fi.
"Brigitte Bardot nu se sinchiseşte câtuşi de puţin de părerea altora" - scria Simone de Beauvoir. "Nu cere nimic nimănui (...). Îşi urmează poftele inimii. Mănâncă dacă îi e foame şi se îndrăgosteşte cu aceeaşi simplitate. Dorinţa şi plăcerea sunt, pentru ea, mai convingătoare decât preceptele şi convenţiile (...) Face ceea ce îi place şi asta mi se pare tulburător." Nu e de mirare că la 38 de ani, după un ultim film cu Vadim, Don Juan '73 şi un altul cu Nina Companeez, Colinot Trousse-Chemise, ambele, eşecuri, a hotărât să renunţe la cinematograf, la o treabă văzută, nu de puţine ori, ca o "porcărie". Memoriile ei stau mărturie. Când atâtea steluţe îşi inventează iubiri nemuritoare pentru arta ce le-a schimbat existenţa, B.B., veritabil fenomen social al deceniului şapte al secolului XX, îi întoarce spatele, fără să se mai uite vreodată înapoi.
Câtă deosebire în raport cu Sophia Loren, care şi-a construit viaţa şi cariera cu o voinţă de strateg militar. "M-am născut înţeleaptă. Înţelepciunea străzii, a oamenilor simpli" - astfel îşi începe cartea de amintiri Steaua cea bună. "Acesta a fost titlul meu la naştere. M-am născut şi bătrână. Şi bastardă. Cu toate acestea, două au fost privilegiile mele cînd am venit pe lume: acela de a mă fi născut înţeleaptă, acela de a mă fi născut săracă." Înţelepciunea a făcut din Sophia Loren nu numai o actriţă şi un mit exploziv al cinematografului european postbelic: "La Loren" este Italia însăşi, cu luminile dar şi cu dramele unui Sud al moralei încremenite, cu vitalitatea şi incredibila fidelitate a "popolanei", femeia din popor, în descendenţa neorealismului. Sophia Loren aşa cum arată astăzi, cu o filmografie neîncetat pe cale de a se îmbogăţi (în ultimii ani şi-a găsit locul şi în poveştile anarhistei Lina Wertmuller, cu titlurile ei întortocheate, ultimul fiind Peperoni ripeni e pesci in faccia), este propriul său monument. B.B. este ruina propriului personaj. Nu frumuseţea, inteligenţa sau talentul le-a diferenţiat (amândouă au avut parte din belşug), ci aşezarea lor în viaţă.
Sophia a înţeles mai repede şi mai exact forţa devastatoare a mitului şi i s-a sustras. "Nu aş vrea ca oamenii să rămână doar cu imaginea mea din tinereţe" - îmi spunea în 1973, când am avut prilejul să o cunosc. "Un chip prea fraged nu spune nimic. O suprafaţă lină. Odată cu vârsta începe să-şi spună cuvântul caracterul, el îţi modelează viaţa. Nu trebuie să îmbătrânim la întâmplare. Este bine să ştim asta din vreme. Felul cum ne ţinem nu este doar o chestiune de gene, ci şi de voinţă. Nu sunt pentru prelungirea artificială a tinereţii, ci pentru o înaintare frumoasă prin vârste."