Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Marile căutări ale regizorilor de teatru


,

TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Radu Afrim, Alexander Hausvater, László Bocsárdi sau Ion Sapdaru arată ce îi face unici ca regizori. Care sunt temele la care revin? Care sunt ideile recurente pe care le trec dintr-un spectacol în altul? Care sunt clişeele din spectacolele lor sau mărcile stilistice care îi particularizează ca regizori? Care sunt lucrurile din viaţa reală pe care le transportă pe scenă? Fetişizează obiecte? Idolatrizează categorii de personaje? Au tehnici prin care îşi conservă stilul?

Regizorul Alexander Hausvater consideră că revenirea asupra unor anumite idei este un proces conştient şi i se pare important ca într-un spectacol să vezi concepte care s-au găsit în producţiile anterioare. "Este o continuitate a gândirii", explică regizorul. Hausvater este atras, în spectacolele pe care le regizează, de personaje care trăiesc o existenţă la marginea societăţii sau care ajung la un punct extraordinar, ridicându-se peste restul umanităţii şi devenind eroi sau victime. Îi pune în centrul montărilor sale pe oamenii cu destine speciale. "Sunt atras de acele evenimente care schimbă, pe undeva, existenţa individului şi a societăţii - nu neapărat de evenimentele mari, ci şi de cele în care, de exemplu, un tânăr îşi părăseşte casa sau oraşul. Dar, în acest eveniment, cineva riscă, abandonează şi se sacrifică printr-un efort extraordinar. Şi atunci urmărim această căutare: va reuşi sau nu va reuşi?", se întreabă Alexander Hausvater. În anumite situaţii, explică regizorul, chiar dacă eroul se sinucide sau pierde, el tot câştigă, pentru că "e mai bine să pierzi, încercând să-ţi trasezi un destin diferit faţă de restul oamenilor şi testând apele tulburi ale vieţii, decât să fii un alt individ într-un grup, fără să-ţi testezi potenţialul".

Alexander Hausvater afirmă că tematica unor autori l-a urmărit pe tot parcursul carierei. "Omul principal se numeşte, pentru mine, William Shakespeare. Dacă vrei sau nu, te reîntorci la tragediile şi la comediile lui, în 5, 10 sau 20 de ani după ce ai montat prima oară. Şi, chiar dacă textul este acelaşi, îl abordezi complet diferit", punctează Hausvater.


Redundanţele lui Radu Afrim

"Dacă tot pui la un loc păcatele capitale (clişee, idei fixe, manierisme) cu virtuţile (mărci stilistice... ooo, ce bine sună!), trebuie să recunosc că le am din plin pe toate. Sunt spectacole în care uit sau evit să folosesc unele semne şi fanii mă amendează prompt. Din contră, unii critici mă amendează tocmai pentru că le folosesc. Cronicile unora se referă doar la ele... Şi uită de restul. Cu toate astea, eu nu îmi văd niciun spectacol ca pe un bestiarium al clişeelor în descompunere, ca pe o groapă reziduală a ideilor şi feelingurilor din spectacole defuncte", spune regizorul Radu Afrim.

El ia în calcul posibilitatea ca multe dintre mărcile sale stilistice să vină chiar de la textele care vorbesc, în general, despre acelaşi lucru: legăturile între oameni, speranţele lor masive în lucruri mărunte, vina lor, dispariţia în neant a unor legături între doi oameni şi cum le caută ei ("şi eu le caut", mărturiseşte Afrim) tocmai între aceste deşeuri sau "idei fixe", reprezentate prin semne scenice concrete. "Foarte rar se vorbeşte despre faptul că repetările formelor vin şi de la colaboratori. Dacă un scenograf e pasionat de arta brută, e clar că toate spectacolele făcute cu el într-o stagiune vor folosi un limbaj plastic similar. La fel coloana sonoră făcută cu acelaşi compozitor. Însă cel mai evident (şi inevitabil!) semn reiterant e actorul. Cu identitatea lui care nu se topeşte niciodată total într-un personaj (cum ar spune un... clişeu)", conchide Radu Afrim.


László Bocsárdi caută situaţii conflictuale

Regizorul László Bocsárdi arată că un text scoate la iveală o idee ascunsă în el însuşi. "Urmărind textele pe care le aleg, îmi dau seama cam ce mă interesează". Ca formă, regizorul este în căutarea unei muzicalităţi, iar relaţia spectacolului cu muzica se aseamănă mai mult cu construcţia unui film. László Bocsárdi caută un echilibru între vizualitate şi adevăr psihologic şi între diferitele mijloace de expresie, organicitatea între diferitele limbaje de teatru - teatru în mişcare, teatru vorbit sau teatru vizual. "O temă recurentă este destrămarea unei construcţii valorice care vine din trecut, dintr-o copilărie, dintr-o amintire a visurilor mele. De fapt, eu cercetez textele care sunt în căutarea unei libertăţi interioare, pentru că mă aflu pe terenuri nesigure şi de aceea nu pot să-mi formulez libertatea interioară".

Regizorul o să monteze, în toamnă, la Craiova, Caligula lui Camus, tocmai pentru a găsi soluţia pentru o libertate interioară. "Dar faţă de ce? Aceasta este miza spectacolului. Sunt şi problemele legate de forma teatrală prin care această dorinţă apare. Textele bune te trec prin explozii şi contraste ca să ajungi la o linişte. Conflictul, într-un text, este primordial pentru mine", consideră regizorul László Bocsárdi.


Semnăturile stilistice ale regizorilor ieşeni

Regizorii Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi strecoară pe scenă obiecte, accesorii de care sunt fascinaţi în viaţa de zi cu zi. Uneori chiar ideile pe care le redau în diferite piese sunt repetitive, fiindcă vor să transmită subtil un anume mesaj. Irina Popescu Boieru se joacă des în piesele pe care le regizează cu perindarea între real şi ireal fiindcă acest procedeu îi dă prilejul de a-şi pune în valoare imaginaţia. Pentru a reda căutările, rătăcirile şi zbuciumul personajelor sale, Irina Boieru se foloseşte mult de jocuri de umbre şi dansuri. "Dimensiunea onirică apare foarte mult în spectacolele mele, motiv pentru care umbrele chinezeşti pot reda foarte elocvent ceea ce cuvintele nu pot surprinde întotdeauna. Actorii joacă cu un ecran luminat în spate, iar umbrele sunt proiectate pe un panou de pânză. De multe ori inserez şi videoproiecţii. Aceste materiale filmate mă ajută să ajung mai uşor şi mai sigur la mesajul, ideea pe care vreau să o prezint publicului", afirmă Irina Popescu Boieru.

Hamurile şi leagănele sunt folosite de regizoare pentru a reda zborul, un alt element care apare cu predilecţie pe scenă. Pentru a-i face pe actori să zboare, Irina Popescu Boieru a folosit, în ultimii ani, pe scena teatrului din Bârlad, chingi care îi ridicau pe actori în aer. "De când Teatrul Naţional din Iaşi este în construcţie, nu mai am spaţiul fizic să pot întinde corzile care să-i plimbe pe actori la înălţime", adaugă artista.

Ieşeanul Ion Sapdaru aduce în prim-plan, de câte ori are ocazia, valize şi umbrele, care în mâinile actorilor capătă puteri magice: îi fac pe protagonişti să călătorească în timp sau îi transpun în civilizaţii străvechi. "Valizele, umbrelele sunt obiecte de recuzită pe care le folosesc des în spectacolele mele fiindcă actorilor le este mai uşor să transmită ceva atunci când au în mâini obiecte. Şi în viaţa de zi cu zi foarte rar avem mâinile libere, mereu purtăm ceva cu noi. Îmi plac foarte mult femeile care poartă o umbrelă în ploaie, mi se par mai feminine astfel", explică Ion Sapdaru.


Muzica preferată de pe scenă

Mesajele sunt mai uşor de transmis cu ajutorul muzicii, spun artiştii ieşeni, care îi pun pe actori să joace pe partiturile sau melodiile lor preferate. "Îmi plac în mod special ariile de Mozart şi Ceaikovski şi dacă piesa îmi permite, le folosesc şi în spectacole", afirmă Ion Spadaru.

Ovidiu Lazăr are o fascinaţie pentru peruci. "Sunt legat de peruci din copilărie, când am fost marcat de o piesă în care juca Ion Lucian. La final, actorul şi-a scos peruca şi a făcut o plecăciune în faţa spectatorilor. M-am simţit atunci revoltat fiindcă personajul pe care-l urmărisem nu era cel care credeam eu că este, mă simţeam păcălit. De aceea zboară peruci deseori în spectacolele mele. Totuşi, mă forţez să uit în piesele mele despre aceste mici obsesii fiindcă încerc să fiu mereu altfel, să nu fiu unitar, să nu am un stil anume", povesteşte Ovidiu Lazăr. Un alt deliciu pe care Ovidiu Lazăr nu şi-l refuză este acela de a-l îmbrăca pe actorul Petru Ciubotaru în haine femeieşti. "Cred că este foarte expresiv şi cred că poate juca foarte bine acest tip de roluri", spune regizorul de la Naţionalul ieşean.


Culorile care dau viaţă spectacolelor

Verdele şi roşul sunt culorile care pun în valoare cel mai bine piesele lui Adi Carauleanu. "Verdele înseamnă viaţă. O piesă cu decor verde te face să te simţi viu; chiar şi lumina folosită este de multe ori verde. Fiecare detaliu care face parte din scenariu trebuie să spună ceva", adaugă Adi Carauleanu. În schimb, Ion Sapdaru refuză invazia de culoare în spectacolele sale. "Una dintre obsesiile mele este să transpun în piese idei foarte simple, clare şi uşor de înţeles pentru public. Tot timpul mă feresc de culorile puternice, chiar îi explic scenaristului că vreau foarte puţină culoare pentru a nu distrage atenţia de la jocul actorilor", adaugă Ion Sapdaru. Radu Ghilaş, care cochetează de câţiva ani şi cu regia, spune că a simţit "ticurile" regizorilor ieşeni din postura de actor.

"Aş face o comparaţie între micile ticuri ale regizorilor şi între perioadele pictorilor: aşa cum te gândeşti la Picasso când vorbeşti de albastru la fel de uşor poţi şti, ca actor, când un spectacol este regizat de Hausvater, de Măniuţiu sau Purcărete. La Hausvater, de pildă, se regăsesc foarte des culoarea roşie şi nuditatea", subliniază Radu Ghilaş.


Idealizarea frumuseţii

Adi Carauleanu, actor şi director artistic la Teatrul "Vasile Alecsandri", a distribuit numai actori frumoşi în piesele pe care le-a pus în scenă la Iaşi cu studenţii săi, dar şi la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoşani.

"Am ales actori şi actriţe frumoase tocmai fiindcă sunt convins că atunci când lumea vine la teatru vrea să vadă ceva frumos. Ideea, substanţa trebuie să fie completată şi de formă. Şi la Universitatea «George Enescu», unde făceam parte din comisii de evaluare, dădeam note bune celor care ţineau cont şi de acest aspect, chiar dacă uneori spectacolul era stângaci", afirmă Adi Carauleanu.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Dan Boicea
 Alte articole de Alina Busuioc


Alte articole

 Eurotrash la Bayreuth - Tannhäuser, Roxana Pavnotescu
 Dans Wanderer - O călătorie emoţională, Diana Pavlenco, editat de Luiza Vasiliu
 English as a foreign language (sau formule lingvistice împotriva rinoceritei) , Roxana Pavnotescu
 Premieră la Reactor în cadrul unui proiect pentru tineri - Îmi place sushi, Comunicat de presă
 Nu a fost Luna Roşie, a fost Béjart Ballet Lausanne, Octavian Neculai
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer