În 2008, The New York Times a publicat un articol despre dispariţia treptată a meseriei de critic de film (Now on the Endangered Species List: Movie Critics in Print), dând şi exemple de publicaţii americane unde posturile de critic de film au fost restructurate.
"Eah, păcăleală de 1 aprilie!", a exclamat Alex. Leo Şerban când i-am spus, mai ales că articolul apăruse, ca un făcut, tocmai de 1 aprilie. A trecut o zi, au trecut două, şi în ziar n-a apărut nicio precizare că articolul ar fi fost o glumă, iar Leo s-a văzut nevoit să-mi dea dreptate.
La ora actuală nu doar posturile de critic de film se restructurează - şi nu doar din pricina crizei (cum s-a întâmplat cu postul pe care Andreea Chiriac îl avea la Ziarul de duminică, post care a dispărut când tot suplimentul a trecut pe online, sau cu rubrica de cronică de film pe care Magda Mihăilescu o ţinea în Gândul), dar până şi Alex. Leo Şerban (criticul de film nr. 1 din România, conform sondajului cinemagia) s-a relocat în Argentina, printre altele plictisit de meseria sa. Deci ce aş putea scrie despre "situaţia criticii de film" în România anului 2009? Cred că situaţia e aceeaşi cam peste tot în lume, lăsând la o parte faptul că din 1990 încoace criticii români de film au avut perioade când n-au prea avut unde se exprima.
Critica de film este, cred, o meserie care peste vreo zece ani n-o să mai existe, pentru că democraţia web-ului cultivă "criticul de film" din fiecare cetăţean. Pe undeva, îi şi înţelegi pe directorii de ziare. La ce să mai plăteşti un critic când e plin internetul de blogger-i şi când orice jurnalist care o rupe în engleză poate traduce după alţii sau poate spune ce crede despre un film fără să fie nevoie să aibă gust estetic, experienţă, cultură sau criterii valorice? Critica de film se duce încet pe apa sâmbetei. Probabil că vor mai rămâne una, două voci care îşi vor păstra credibilitatea, un fel de repere trendy (trendy dincolo de dimensiunea cinemaului), în timp ce restul criticilor se vor reprofila. De ce e nevoie de critici când box-office-ul se clădeşte după cu totul alte reguli decât cele valorice, iar spectatorii nu stau să se uite în gura lui X ca să se hotărască dacă să vadă un film? Când oricine poate posta comentarii pe site-uri, oricine poate avea o părere "autorizată" despre cinema.
Împotriva curentului este, de aceea, iniţiativa unor studenţi de la UNATC care, coordonaţi de Andrei Rus (preparator la secţia de Comunicare audio-vizuală a Facultăţii de Film din cadrul UNATC, secţie pe care a absolvit-o în 2008), au început în luna mai 2009 să scoată o publicaţie de film. Revista de cultură cinematografică Film Menu a avut cu totul două numere în 2009 (e nevoie şi de bani, nu doar de entuziasm), dar, împreună cu organizarea retrospectivei Alexandru Tatos sau cu cineclubul de la Cinemateca Română, te face să te întrebi dacă 2009 nu e cumva momentul apariţiei unui nou val şi în critica românească de film. Ce se va întâmpla cu noua critică e însă greu de prevăzut în contextul enunţat mai sus.
Dar pot să vă spun ce se întâmplă cu criticii de film, pardon de expresie, în activitate. Foarte puţini mai publică (sau postează - pe LiterNet.ro, mai ales) cu consecvenţă. Unii sunt la pensie, alţii trag cât pot ca să supravieţuiscă fără să fie nevoie să iasă din sistem. Andreea Chiriac şi-a găsit un job din alt domeniu ca să facă faţă crizei, dar nu poate merge la filme decât în timpul liber. Magda Mihăilescu a ieşit la pensie, dar merge la festivaluri de unde transmite corespondenţe scurte pentru Adevărul. Andrei Gorzo şi Valerian Sava & Mihai Fulger scriu constant pentru Dilema Veche, respectiv Observator Cultural - reviste de nişă totuşi, în vreme ce schimbarea de macaz de la Cotidianul a făcut-o pe Alexandra Olivotto să plece (acum scrie la o revistă pentru bărbaţi). Cristina Corciovescu nu scrie constant decât în Revista HBO. Eugenia Vodă nu mai scrie decât când merge la Cannes sau când iese un film românesc. Alţi critici, ieşiţi la pensie, nu mai scriu deloc. Magdalena Stanciu combate (încă) la TVR Cultural. Angelo Mitchievici combate la România literară. Anca Grădinariu e harnică (Adevărul Literar şi Artistic, Money Express ş.a.). Andrei Creţulescu are noroc cu Esquire şi Revista HBO - şi invers. Maria Andrieş nu ştiu dacă mai face cronică cinematografică în Gazeta Sporturilor, deşi o făcea bine (fără să fie "de meserie"). Şi-ntr-o situaţie similară sunt, probabil, şi alţii. Cotidienele nu mai cultivă opinii de specialitate, ci informaţie care, de regulă, se ia de pe internet. În schimb, LiterNet.ro promovează tineri care scriu despre cinema din pură pasiune. Una peste alta, nu (prea) mai ai pe cine citi.