Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Imaginarium of Doctor Parnassus, The

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Omagiu, fantezie, stil - The Imaginarium of Doctor Parnassus


februarie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Citim cărţi şi vedem filme pentru a gusta tot soiul de poveşti. În spatele muzicii căutăm istoria artiştilor pentru a intui mai bine sensurile exprimate sonor, iar o pictură anume sau o fotografie pot naşte în noi serii întregi de imagini care, pentru noi cel puţin, devin povestea acelui tablou sau acelei fotografii. Experienţa fiecăruia devine poveste odată ce e trecută prin filtre intelectuale şi e îmbogăţită şi crescută de imaginaţie. Vieţile noastre devin poveşti, aventurile noastre sînt poveşti, iar poveştile, în genere, sînt hrana spiritului uman. După ce a realizat cîteva dintre cele mai teribile poveşti ever seen on the big screen - Monty Python and the Holy Grail, Brazil sau Twelve Monkeys -, Terry Gilliam încheagă acum, în The Imaginarium of Doctor Parnassus, o meditaţie asupra naturii şi sensului pe care îl are povestea pentru speţa umană.

Povestea e cea care susţine lumea, îi va spune magicianul Parnassus fiicei sale, Valentina, înainte ca fata să împlinească şaisprezece ani, vîrsta la care sufletul ei urma să intre în traista diavolului. Cu sute de ani în urmă, Parnassus conducea o mănăstire ai cărei călugări istoriseau necontenit o poveste, iar povestea era temelia lumii. Diavolul vine în mănăstire şi astupă gurile călugărilor pentru a-i demonstra lui Parnassus că lumea nu se năruie fără povestea rostită de ei. Parnassus afirmă că lumea nu se prăbuşeşte fiindcă povestea nu moare în acea mănăstire, ea e vie în alte părţi ale lumii, dăinuie şi în mintea călugărilor şi, am putea continua, pentru noi e vie şi reînvie constant pe ecran. Ca un perpetuum mobile imaginile din mintea autorului (de cinema) prind viaţă în faţa spectatorilor, pe ecran; imaginile de pe ecran sînt imaginile generate de mintea lui Parnassus, el fiind cel care vorbeşte Valentinei despre relaţia sa cu diavolul şi el e cel care prilejuieşte personajelor din film - prin mijlocirea oglinzii sale magice - să îşi transforme nălucile şi cuvintele din minte în istorii vii în care se mişcă aievea. Şi cînd Parnassus încetează istorisirea sa către Valentina povestea nu înlemneşte, ci continuă în mintea spectatorilor, ca descifrare şi joc cu semnele culturale pe care le montează Gilliam în istoria sa: trimiteri la Faust, trimiteri la Det sjunde inseglet / A şaptea pecete, trimiteri la The Fisher King, la muzele mitologiei greceşti, care sărbătoreau artele pe muntele Parnassus, centru al universului pentru grecii antichităţii, loc al Oracolului de la Delphi.

The Imaginarium of Doctor Parnassus e o dezvoltare narativă în ramă, ca un dans al vieţii şi al morţii în care fantezia autorului uneşte realitatea filmică, visarea filmică şi realitatea obiectivă într-un omagiu adus cinematografiei şi Poveştii în genere. În istoria de pe ecran personajul lui Heath Ledger încearcă să salveze sufletul Valentinei oferind diavolului propriul său suflet, Ledger a murit în timp ce lucra la acest proiect, iar filmul devine vehiculul prin care prietenii săi din realitate - Johnny Depp, Jude Law şi Colin Farrell - îl salută o ultimă dată, interpretînd faţetele imaginare ale personajului real - Tony - de pe ecran.

Edificiul vizual al acestei pelicule este remarcabil. Explozia de culoare în realitatea trăită de Parnassus într-o mie de ani şi simplitatea prostuţă a lumilor imaginare pe care le actualizează personajele care trec prin oglindă, simplitate à la Méliès, laudă şi ironizează dulce puterea cinematografiei de a construi o lume prin care să clarifice, să îmbogăţească, să completeze sau să subjuge, să anuleze realitatea curentă a spectatorilor. Datorită acestor calităţi vizuale, Parnassus e un film pe care mai repede îl simţi decît îl înţelegi. Nu e prea coerent, nu-şi lămureşte logic firele narative. Însă eu cred că aici e farmecul filmului, în punctele de suspensie pe care le lasă în eter pentru a fi completate de privitor. E ca şi cum ai asculta superbul disc al lui Louis Sclavis despre zidurile din Napoli. Simţi şi vezi cum cresc imaginile în faţa ta, eşti uimit, rîzi şi te bucuri. E altceva şi e frumos!




 Toate articolele despre Imaginarium of Doctor Parnassus, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Epitaf - The Imaginarium of Dr. Parnassus, Andrei Creţulescu
 Poţi pune un preţ pe visele tale? - The Imaginarium of Doctor Parnassus, Rozana Mihalache
 The Imaginarium of Doctor Parnassus sau gîlceava imaginaţiei cu lumea, Cezar Gheorghe
 O moarte care ajută filmul - The Imaginarium of Doctor Parnassus, Anca Grădinariu
 Delirium - The Imaginarium of Doctor Parnassus, Iulia David
 Toate articolele despre Imaginarium of Doctor Parnassus, The


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer