Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Imaginarium of Doctor Parnassus, The

The Imaginarium of Doctor Parnassus sau gîlceava imaginaţiei cu lumea


Observator Cultural, februarie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Acum 1000 de ani, diavolul l-a întrebat pe Dr. Parnasssus: "Ce faceţi voi aici?", iar acesta i-a răspuns: "Spunem povestea care susţine universul, povestea fără de care nimic nu ar mai exista". Astfel a început războiul dintre Dr. Parnassus (Christopher Plummer) şi diavol (Mr. Nick). Argumentele domnului Nick (Tom Waits) erau necesitatea pericolului şi a fricii, frumuseţea nesigură a ignoranţei - calea raţiunii. De partea cealaltă, Dr. Parnassus susţinea puterea imaginaţiei, capabile să transforme şi să ilumineze vieţile oamenilor. Iată pretextul perfect pentru ultimul film al lui Terry Gilliam, The Imaginarium of Dr. Parnassus, peliculă ce marchează noua colaborare a regizorului lui Brazil cu Charles McKeown, co-scenaristul filmului The Adventures of Baron Munchausen (1988). În mitologia greacă, Parnassus era muntele sacru al lui Apolo şi al Muzelor, locul unde zeul soarelui i-a dăruit lui Orfeu lira magică, marcînd astfel naşterea artei şi a poeziei sub semnul inspiraţiei divine. Prin Dr. Parnassus regizorul lui Fear and Loathing in Las Vegas se întoarce cu o nouă meditaţie asupra sensului imaginaţiei în lume.

Pariul cu diavolul este cîştigat în primă instanţă de către Dr. Parnassus, căruia - printr-o aluzie la Faustul lui Goethe - i se îndeplineşte dorinţa cea mai arzătoare, posibilitatea de a trăi veşnic, dar şi de a purta "povara nemuririi". Lucrurile se complică atunci cînd aflăm că diavolul l-a lăsat să cîştige pe Dr. Parnassus tocmai pentru a-l prinde în capcană mult mai tîrziu. Preţul aroganţei este plătit de acesta atunci lumea întoarce spatele visului şi imaginaţiei, devotîndu-şi viaţa unei lumi pragmatice şi utilitare. Poveştile sale nu mai sînt ascultate de nimeni. Imperiul imaginaţiei şi stăpînul acestuia cad pradă uitării în epoca modernă. După mai multe secole de la primul pariu cu diavolul, Dr. Parnassus o întîlneşte pe cea care avea să-i fie iubirea vieţii şi mama fiicei sale, Valentina (Lily Cole). Astfel, Dr. Parnassus face un alt pact cu diavolul, de data aceasta pentru darul tinereţii în schimbul primului născut care, la împlinirea vîrstei de 16 ani, va deveni proprietatea diavolului. Valentina se apropie de vîrsta fatală. Pentru a nu o pierde în mîinile diavolului, Dr. Parnassus face încă un pariu cu acesta pentru a-şi salva fiica. Cel care cîştigă primul cinci suflete este învingător. Intră în scenă Tony (Heath Ledger), cel căruia Parnassus îi promite mîna fiicei sale în schimbul ajutorului dat în competiţia sa cu diavolul. Războiul veşnic dintre imaginaţie şi raţiune continuă. Dr. Parnassus, stăpîn pe imaginaţia oamenilor, trebuie să cîştige sufletele acestora. Spectacolul ambulant al doctorului Parnassus are loc în Londra zilelor noastre, acesta fiind ajutat de cei doi aghiotanţi, piticul Percy (Verne Troyer) şi Anton (Andrew Garfield), a cărui dragoste nemărturisită faţă de Valentina îl face să intre în competiţie cu Tony penru a-i cîştiga inima.

Graniţa dintre lumea reală şi Imaginarium, limita dintre lumea pragmatică şi lumea imaginaţiei este reprezentată de o oglindă prin care muritorii trec pentru a-şi trăi visele. Accesul către Paradis are preţul său. Cei care intră în Imaginarium trebuie să facă o alegere între viaţa pragmatică a prezentului şi viaţa veşnică a imaginaţiei. Sînt astfel invocate figurile tragice ale prinţesei Diana, Rudolf Valentino şi James Dean care, deşi au trăit o viaţă scurtă, sînt nemuritori în memoria celor care i-au admirat. Rezultatul acestei intrigi tipice pentru imaginarul lui Terry Gilliam este o serie de imagini din instrumentarul suprarealist. Onirismul, imaginaţia copilăriei, erotismul convulsiv, toate colaborează pentru a ilustra lecţia regizorului care pare a ţese o pledoarie pentru imaginaţie ca realitate răsturnată şi opusă lumii contemporane.

The Imaginarium of Dr. Parnassus oferă spectatorului o lecţie mult mai complexă. Realitatea propusă de Terry Gilliam nu pare a fi complet imaginară. Ficţiunile, invenţiile par a fi cele mai autentice creaţii. Invenţiile sînt cele care ne ajută să trăim, ficţiunile sprijină lumea în care trăim. Semnificativă mi se pare plasarea acţiunii în Londra actuală. În loc de a ţese o ţară a minunilor în genul lui Lewis Carrol, Gilliam pare a opta pentru oglinda purtată de-a lungul unui drum. Ceea ce putem vedea în acea oglindă este însă o extensie a domeniului imaginaţiei fără a întîmpina limitele impuse acesteia de lumea modernă. S-a vorbit mult de un vocabular vizual caracteristic lui Terry Gilliam, un fel de a vedea ce nu poate fi dublat de un alt regizor. Nu cred, însă, că se poate vorbi de un stil inconfundabil al lui Terry Gilliam, mai ales dacă vom contempla diversitatea tematică a filmelor sale.

Se pare că Muzeul Copilăriei aflat la Londra i-a oferit regizorului inspiraţia pentru scenele pline de prospeţime generate de Imaginarium. Tot acolo a văzut şi modelele teatrelor victoriene trase de cai, obiecte de jucărie ce aveau să-i ofere inspiraţia pentru spectacolul ambulant cu care Dr. Parnassus cutreieră lumea pentru a răspîndi comorile imaginaţiei. Rezultatul este o explozie vizuală ce aminteşte de scena de vis de la începutul filmului lui Fellini (unul dintre reperele recunoscute de Gilliam), Otto e Mezzo, în care omul eliberat de constrîngerile raţiunii poate zbura liber deasupra unui peisaj urban.

Structura tipică pentru doctorul Parnassus este destul de simplă: de fiecare dată cînd intri în Imaginarium, vei avea în faţa ochilor o lume nemaivăzută, întotdeauna altfel, capabilă să recreeze şi să remodeleze realitatea, pentru ca apoi să poţi ieşi fără a fi nevoit să dai explicaţii raţionale pentru ceea ce ţi s-a întîmplat. De altfel, bătrînul Dr. Kant (mai degrabă de partea diavolului în povestea lui Terry Gilliam), care în a sa Critică... explora posibilităţile înţelegerii umane, folosea expresia ens imaginarium pentru a descrie timpul şi spaţiul pur, două dintre condiţiile esenţiale ale imaginaţiei (citat preluat fără ghilimele din cronica lui Manohla Dargis, de aici - nota LiterNet).

Deşi interiorul imaginaţiei lui Terry Gilliam nu are nimic din hiperrealismul cu care ne-au obişnuit filmele hollywoodiene, realitatea propusă de acesta capătă credibilitate prin interpretarea genială a lui Heath Ledger (aflat, din păcate, la ultima sa reprezentaţie, actorul murind în timpul filmărilor). Soluţia aleasă de regizor se dovedeşte a fi deosebit de inspirată. Johnny Depp, Jude Law şi Collin Farrell, ca ipostaze ale personajului Tony în Imaginarium, cuceresc publicul prin diversitatea măştilor unui personaj ce întruchipează totalitatea inepuizabilă a imaginarului din toate timpurile.




 Toate articolele despre Imaginarium of Doctor Parnassus, The


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Cezar Gheorghe


Alte articole

 Epitaf - The Imaginarium of Dr. Parnassus, Andrei Creţulescu
 Poţi pune un preţ pe visele tale? - The Imaginarium of Doctor Parnassus, Rozana Mihalache
 O moarte care ajută filmul - The Imaginarium of Doctor Parnassus, Anca Grădinariu
 Delirium - The Imaginarium of Doctor Parnassus, Iulia David
 Omagiu, fantezie, stil - The Imaginarium of Doctor Parnassus, Lucian Maier
 Toate articolele despre Imaginarium of Doctor Parnassus, The


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer