În sufrageria Luizei Borac - lăcaş de împlinire spirituală şi sală de antrenament pentru un atlet al muzicii - pe peretele de lângă pian atârnă pe lângă icoana argintată a Maicii Domnului portretul lui Frederic Chopin. Genialul compozitor şi pianist de origine poloneză (pol.
Fryderyk Franciszek Szopen) pare că
i-a marcat viaţa Luizei nu doar prin contactul cu literatura muzicală. La terminarea Academiei de muzică din Bucureşti, bursa Asociaţiei Chopin din Hanovra a
susţinut-o în continuarea studiilor la Academia de muzică şi dramaturgie din Hanovra. Au urmat apoi concerte la Societăţile Chopin din Viena şi Bern precum şi apariţiile de succes la Festivalurile Chopin de la Gaming şi Milano. Şi iată cum, cu puţin înaintea bicentenarului marelui compozitor, Luiza a publicat la casa de discuri britanică AVIE noul CD cu studiile de virtuozitate ale lui Chopin op. 10 şi op. 25, cu care, la 18 ani a debutat la Ateneul Român din Bucureşti. De la prima ascultare remarci că nu este vorba doar de o interpretare a unui artist îndatorat. Luiza nu depune o jerbă de flori la un mausoleu rece, ci îl readuce pe compozitor la viaţă şi ne ajută să îl retrăim mai viu ca niciodată. La acest lucru o susţine şi înregistrarea de înaltă fidelitate a pasionatului inginer de sunet John Barnes, plecat de curând dintre noi şi căruia Luiza îi dedică albumul.
Întregul CD este o sărbătoare pentru împătimiţii de Chopin. După
intro-ul inspirat cu o selecţie de şase cântece poloneze ale jubilarului, op. 74, transcrise de prietenul său Franz Liszt, Luiza prezintă cu o dinamică şi o sensibilitate de invidiat primul ciclu de 12 studii, op. 10. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu exerciţiile de pian, trebuie menţionat aici, că înainte de Chopin şi alţi compozitori precum Clementi sau Czerny au elaborat compoziţii pentru pian destinate antrenării tehnice a digitaţiei şi dinamicii mâinii. Pianiştii sunt şi astăzi "chinuiţi" de asemenea exerciţii anoste. Însă odată cu publicarea primului ciclu de 12 studii, op. 10 în 1833, Chopin a demonstrat că antrenamentul artistic poate fi realizat în mod optim doar atunci când piesa poartă pe lângă ţelul didactic şi un mesaj armonios. Şi iată cum. Primul studiu în do major cere o extensie foarte mare la mâna dreaptă pentru realizarea arpegiilor care galopează pe claviatură pe toată durata exerciţiului. În acelaşi timp însă, compoziţia are o melodicitate extrem de sugestivă, asemenea unui pârâu de munte învolburat,
izbindu-se de stâncile
care-i stau împotrivă. Interpretarea Luizei este în acest sens exemplară prin agilitatea de abordare a pasajelor şi romantismul pe
care-l degajă în redare. La al doilea studiu în la minor, considerat şi cel mai dificil dintre cele 12, Luiza învinge cu măiestrie dificultăţile de digitaţie (alunecarea aceluiaşi deget de pe o notă pe alta sau încălecarea degetului mic deasupra celui mare al aceleaşi mâini), lăsând să transpară doar înşirarea notelor ca în jocul cu perle al unui bijutier îndrăgostit. Melancolia se strecoară tiptil în al treilea studiu - numit la publicare "
Tristesse" - care exersează tehnica contrapunctului şi pe care Luiza îl redă cu nostalgia pianistului plecat de pe meleagurile natale, asemenea lui Chopin emigrat în Franţa.
Într-un contrast ameninţător, urmează al patrulea studiu în do diez major cu vârtejurile sale ameţitoare în care virtuozitatea şi tenacitatea Luizei sunt puse la încercare. Nicio problemă însă nu pare să o destabilizeze. Până şi la faimosul studiu numărul cinci în sol bemol major al "notei negre", Luiza se menţine complet suverană în interpretarea trioletelor pentatonice la mâna dreaptă. În timp ce la al şaselea studiu pianista urmăreşte diferenţele subtile de timbru ale piesei asemănătoare unei nocturne, la al şaptelea se vădeşte de o dexteritate remarcabilă în alternarea rapidă a terţelor şi sextelor la mâna dreaptă. Luiza impresionează la al optulea studiu prin exuberanţa în care redă ritmul dansant cu ambele mâini. Arpegiile sunt foarte bine executate de mâna stângă în studiul al nouălea, iar în al 10-lea, sextele alternează cu octavele subtil accentuate. Cu ultima pereche de studii, Luiza ilustrează cel mai adânc contrast emoţional specific compozitorului romantic. În timp ce la numărul 11 ne sensibilizează prin calmul şi graţia armoniilor de harfă, la numărul 12 supranumit şi "
Studiul revoluţionar" ne izbeşte dramatismul cu care ea execută arpegiile explozive pe întreaga claviatură.
Cel
de-al doilea ciclu de 12 studii op. 25, deşi nu mai urmează alternanţa major minor, confruntă pianistul cu noi probe de virtuozitate şi sensibilitatea artistică. Luiza reuşeşte cu mult farmec să redea tonalitatea pastorală înflorată de arpegii a primului studiu op. 25, numit uneori "
Ciobănaşul". În al doilea studiu în fa minor numit în Franţa "
Albinele" tema dominantă este evidenţiată şi susţinută cu mult şarm de ritmul vital al terţelor.
Tempo-ul agitat se prelungeşte şi în următoarele două studii până la al cincilea, care contrastează prin
legato-ul graţios ce împleteşte elemente de Mazurka şi Barcarolle. La studiul al şaselea, Luiza execută cu bravură terţele rapide şi paralele ale mâinii drepte şi cu mult dramatism duetul pasional între bas şi sopran în studiul al şaptelea. Tonalitatea majoră a studiilor opt şi nouă contrastează prin dinamismul sextelor sau octavelor, care menţin totuşi o graţie şi lejeritate asemănătoare fluturelui primăvăratic, cum este de fapt şi botezat al nouălea studiu. Optimismul se destramă iremediabil odată cu ultimele trei studii în tonalităţi minore. Octavele cromatice interpretate la un ison de ambele mâini în antepenultimul studiu sunt interpretate cu un dinamism înfocat ce anunţă ca o presimţire neagră marşul tragic din studiul 11, supranumit şi "
Vântul de iarnă". Aici impresionează cu deosebire agilitatea mâinii drepte care întreţine ritmul ameţitor al furtunii de zăpadă. Degetele Luizei dezlănţuie o adevărată vijelie pe clape care atinge apogeul în ultimul studiu numit "
Oceanul", unde ambele mâini articulează corale eroice prin arpegii paralele.
La 200 de ani de la naşterea lui Chopin, piaţa muzicală şi sălile de concerte răsună de lirismul compoziţiilor marelui romantic. Deosebit de interesante sunt în acest context studiile sale, intrate demult în repertoriul clasic al tuturor pianiştilor. Puţini pianişti de succes mondial însă se pot lauda cu o interpretare înnoitoare a acestor comori. Cu tehnica, sensibilitatea şi naturaleţea sa, Luiza Borac se numără printre singurii pianişti de elită capabili de un proiect atât de îndrăzneţ. Prin noul său album, Luiza revigorează cele două cicluri de studii, op. 10 şi op. 25 ale lui Chopin, dovedind încă o dată că nu este numai o "avocată" perseverentă a operei lui Enescu, ci şi a oricărui compozitor de vârf, cu care sufletul ei se uneşte prin artă.
