Francezii sunt atât de mândri de Revoluția lor din 1789 încât aproape că orice referință la numeroasele sale excese, orice tentativă de a "nuanța" puțin istoria oficială, cea care se predă (din ce în ce mai superficial, de altfel) în școli, nu poate avea un succes decât marginal, în rândul unui public de nișă etichetat prompt drept conservator și / sau reacționar de către presa mainstream din Franța. De exemplu, fără a fi nevoie să ne întoarcem prea mult în timp, am putea aminti aici virulentele critici formulate de anumite ziare (Le Monde, Libération etc.) sau posturi de radio (France Inter) la adresa excelentului film francez Vaincre ou mourir, care descrie masacrul locuitorilor din regiunea Vendée de către armatele republicane în 1793. Dacă Dialogurile Carmelitelor, celebra lucrare a lui Poulenc cu al său excelent libret scris de Bernanos, a beneficiat de câteva montări destul de reușite în trecutul nu prea îndepărtat (Py, Delunsch), capodopera lui Giordano este arareori jucată la Paris și cu atât mai puțin pusă în scenă. Într-adevăr, deși compusă în 1896, Andrea Chénier nu a intrat în repertoriul Operei Naționale din Paris decât abia în 2009. De atunci încoace, cu excepția unui concert susținut de Jonas Kaufmann în 2017 la Teatrul Champs-Elysées, toate instituțiile de operă ale capitalei au ignorat sistematic această operă veristă, cel mai probabil pentru că vehiculează o imagine nu tocmai glamour a Revoluției franceze. Și asta în condițiile în care ea conține mai multe arii celebre, bucurându-se de un succes imens pe marile scene lirice ale lumii! Cum celebrul teatru situat pe Avenue Montaigne ne propunea o distribuție prestigioasă (Anna Pirozzi, Amartuvshin Enkhbat, Ricardo Massi) pentru această unică reprezentație, m-aș fi așteptat să găsesc o sală arhiplină. Am fost mirat să constat că destul de multe fotolii rămăseseră goale, de la orchestră și până la lojele de la etajul patru, poate pentru că mai toată lumea se pregătește să profite din plin de vacanța de Toussaint care începe în acest weekend (19 octombrie 2024 - 4 octombrie 2024). Altfel, un public mai degrabă în vârstă, dar fin cunoscător...
Inspirată din fapte reale, acțiunea se petrece pe sângerosul fundal al Revoluției Franceze. În primăvara anului 1789, în timpul unei recepții la castelul familiei de Coigny, Madeleine e cucerită de vorbele tânărului poet revoluționar André Chénier. Coup de foudre. Însă Gérard, unul din servitorii palatului, este și el îndrăgostit în secret de tânăra contesă. Petrecerea este întreruptă de apariția bruscă a lui Gérard, însoțit de țărani furioși și înfometați care își cer drepturile. Gérard demisionează din funcțiile sale și părăsește castelul însoțit de bătrânul său tată. Când începe al doilea act, cinci ani au trecut deja. Suntem în primăvara lui 1794, în plină Teroare. Între timp, Revoluția a răsturnat complet vechea ordine socială. Gérard a devenit deputat, Chénier a căzut în dizgrație și va fi în curând arestat, în timp ce Madeleine a pierdut totul și trăiește în sărăcie, mai ales după moartea mamei sale. Într-o scenă memorabilă, care prefigurează actul al doilea din Tosca, Madeleine îl imploră pe Gérard să-l salveze pe poet. Pentru Chénier, ea este gata să facă orice. Din fericire pentru Madeleine, Gérard nu e Scarpia. Mai mult, Gérard decide chiar să intervină în favoarea poetului la procesul acestuia. Fără succes. Chénier este condamnat la moarte. Madeleine reușește să se alăture iubitului ei în închisoare. Cei doi sunt executați prin ghilotinare, spre bucuria revoluționarilor.
De mai bine de zece ani, în plină toamnă, undeva între mijlocul lunii septembrie și începutul lunii decembrie, corul și orchestra Operei din Lyon vin la Paris pentru a ne oferi o versiune de concert a unei lucrări pe scena Teatrului Champs-Elysées. În ultimii ani, am văzut astfel o serie de spectacole de un excelent nivel precum Hérodiade, Adriana Lecouvreur, Manon sau Ernani. Vineri seara, a fost chiar mai bine decât de obicei: Andrea Chénier a atins perfecțiunea! O explicație ar putea fi faptul că doi din cei trei protagoniști principali (Anna Pirozzi și Amartuvshin Enkhbat) erau aceiași pe care îi descoperisem în urmă cu opt ani pe aceeași scenă, într-un spectacol de neuitat cu opera Nabucco, produs tot de către Opera din Lyon.
Încă din primele minute, Amartuvshin Enkhbat a dat tonul serii cu o strălucitoare interpretare a romanței Son sessant'anni, în care mânia sa rece, exprimată cu putere, pare ușor mângâiată de o boare de vânt dulce-melancolică. (Destul de surprinzătoare alegere totuși pentru cineva a cărui voce are forța lui Samson, putând să zguduie din temelii pereții!) Pe durata întregii seri, complexitatea lui Gerard s-a reflectat într-o multitudine de nuanțe și inflexiuni vocale, în special în celebrul monolog Nemico della patria? din actul al treilea. Numeroase aplauze furtunoase în timpul și la sfârșitul spectacolului au salutat o prestație de zile mari a baritonului mongol. Este de altfel greu de spus ce e de admirat mai întâi în tehnica interpretativă a lui Amartuvshin Enkhbat: puterea sa vocală extraordinară? omogenitatea timbrului său? ușurința cu care stăpânește rolul? Un lucru este însă sigur: Amartuvshin Enkhbat este unul dintre cei mai buni cântăreți de operă la ora actuală. Nu am nici cea mai mică îndoială că notorietatea sa ar fi fost cu totul alta dacă ar fi avut șansa să se nască într-o țară cu o lungă tradiție operistică.
Anna Pirozzi este o imensă artistă, o adevărată stea a operei mondiale, aflată probabil la apogeul carierei sale. Deja impresionantă în rolul Abigaille din Nabucco în 2018, sau în cel al Lucreziei alături de Placido Domingo în I due Foscari în 2022, soprana italiană ne-a oferit o performanță stratosferică de la început până la sfârșit, variind neobosit registrele vocale. Maddalena sa evoluează într-un crescendo continuu. Între tânără lipsită de griji și cea care își înfruntă curajos destinul, ecart-ul e considerabil. Bineînțeles, Mamma morta a fost extrem de emoționantă și, dacă ar fi să ne luăm după îndelungatele ovații ale publicului, celebra arie ar putea fi considerată drept punctul culminant al serii.
În rolul titular, Ricardo Massi era așteptat cu nerăbdare din cel puțin două motive: mai întâi, pentru că tenorul italian nu prea cântase la Paris și mai apoi, pentru că rolul său este foarte greu, cu nu mai puțin de patru arii celebre (una pentru fiecare act!) în program. Sistematic, poate și din cauză că nu poate face altfel, Ricardo Massi ne-a inventat un Chénier mai mult poetic decât liric, mai delicat decât puternic, mai pasional decât rebel. Pe scurt, exact opusul unui Jonas Kaufmann, de exemplu. O strategie deopotrivă riscantă și clivantă. Personal, am fost cucerit de timbrul său cald și învăluitor, care mi-a amintit în permanență de Italia sa natală. Pledoaria sa pentru patrie, impregnată de generozitate în primul act, și mai ales duetul său final cu Maddalena au fost de o frumusețe incredibilă. Tânăr, înalt, elegant, frumos chiar, Ricardo Massi întruchipează perfect personajul André Chénier. Deopotrivă încântătoare și poetică, prestația sa a fost aplaudată cum se cuvine de către întregul public prezent în sală.
Deși numeroase, rolurile secundare sunt toate excelent interpretate, chiar dacă titularii provin uneori din Corul Operei din Lyon, de o acuratețe excepțională de altfel. I-aș remarca totuși pe Thandiswa Mpongwana (Bersi) și Filipp Varik (L'Incroyable), doi tineri foarte talentați, rezidenți ai excelentului Studio Opéra din Lyon, care merită să fie în continuare urmăriți.
Să mai spunem că un spectacol de operă nu poate fi niciodată memorabil fără un dirijor de mare clasă. Iar la Lyon, de ani de zile, italianul Daniele Rustioni stăpânește la perfecție arta de a-și împărtăși entuziasmul și energia cu artiștii, muzicienii și spectatorii, antrenându-i astfel pe toți aceștia în vârtejul unei muzici care nu a încetat să sublimeze povestea tragică a unui poet prins în vâltoarea Revoluției franceze. Cu siguranță, dacă Umberto Giordano nu ar fi avut ideea de a compune această magnifică operă, Andrea Chénier ar fi fost uitat aproape pentru totdeauna.
Andrea Chénier de Umberto Giordano, Teatrul Champs-Élysées, Paris (18.10.2024)
Conducerea muzicală: Daniele Rustioni
Asistent-conducere muzicală: Hugo Peraldo
Orchestra Operei din Lyon
Corul Operei din Lyon
Dirijorul corului: Benedict Kearns
Cu: Andrea Chénier: Riccardo Massi / Maddalena di Coigny: Anna Pirozzi / Carlo Gérard: Amartuvshin Enkhbat / La Comtesse de Coigny et Madelon: Sophie Pondjiclis / Bersi: Thandiswa Mpongwana* / Incredibilul: Filipp Varik** / Abatele: Robert Lewis* / Mathieu et Pierre Fléville: Alexander de Jong** / Roucher: Pete Thanapat* / Dumas / Schmidt: Hugo Santos** / Majordomul: Antoine Saint-Espes*** / Fouquier-Tinville: Kwang-Soun Kim***
* Membrii Studioului Lyon Opéra, promoția 2022/2024
** Membrii Studioului Lyon Opéra, promoția 2024/2026
*** Artist al Corului Operei din Lyon.