Vă place Bach? Dar Cantemir?

La orice stand de CD-uri cu muzică clasică sunt obligatoriu patru sau cinci interpretări actuale ale lucrărilor lui J. S. Bach. De ceva vreme însă, melomanii români au avut surpriza să regăsească printre noile albume un vechi prieten: Dimitrie Cantemir. Cum vi se pare? Vorbim de Cantemir, prinţul Moldovei, care a scris în 1714, la cererea Academiei Regale din Berlin Descriptio Moldaviae şi care între 1688 şi 1710 a trăit la curtea sultanului din Constatinopole, întâi ca zălog de credinţă pentru tatăl său apoi ca amabasador pentru ţara sa. Bun şi ce e cu noul album? Ei bine Istanbul - Dimitrie Cantemir 1673-1723 e poate prima înregistrare în premieră mondială a lucrărilor muzicale ale lui Dimitrie Cantemir. Kantemiroğlu - pe turceşte Fiul lui Cantemir - a publicat în 1698 la Iaşi Cartea ştiinţei muzicii - Kitâbu 'Ilmi'l-Mûsikí alâ Vechi'l-Hurûfâtş - dedicată sultanului Ahmed al-III-lea. Marele muzicolog de tradiţie umanistă contemporan cu Bach, precum şi istoric şi geograf e cunoscut astăzi mai ales pentru lucrările sale politico-filozofice, citite după apariţia lor cu mare interes în apus de Voltaire, Lord Byron şi Victor Hugo. Însă lucrările sale muzicale, pe care din păcate nu le cunoşteam până astăzi, sunt cel puţin la fel de celebre.

Învăţând, pe lângă filozofie, teologie, medicină şi muzica la academia patriarhiei ortodoxe din Constantinopol şi fiind în acelaşi timp mereu în contact cu tradiţiile turceşti la curtea sultanului, genialul instrumentalist Cantemir s-a dedicat intens muzicii otomane căreia i-a pus în acelaşi timp şi bazele teoretice. Cartea ştiinţei muzicii, ce stă la baza CD-ului coordonat de renumitul gambist catalan Jordi Savall, este o colecţie de 355 de cântece şi dansuri otomane, culese, aranjate şi parţial compuse de Cantemir într-un sistem de notare muzicală inventat de el însuşi. În prezentarea CD-ului, Jordi Savall atestă valoarea documentară inestimabilă a acestui tratat muzical al prinţului moldav: "Cartea ştiinţei muzicii a lui Dimitrie Cantemir e o lucrare excepţională din mai multe puncte de vedere - în primul rând ca sursă primară de informaţii despre teoria, stilul şi formele muzicii otomane din secolul al XVII-lea, precum şi ca mărturie interesantă despre viaţa muzicală a uneia dintre cele mai importante ţări din orient. Această colecţie e cea mai importantă culegere păstrată până astăzi de muzică instrumentală otomană din secolele XVI şi XVII."

Ce anume l-a fascinat pe Cantemir în muzica turcească? În Istoria imperiului otoman ne lămureşte el însuşi: "Cutez chiar să afirm că muzica turcilor e cu mult mai elaborată în ceea ce priveşte ritmul şi conţinutul lingvistic, decât cea europeană, însă e atât de greu de înţeles, că de abia se găsesc trei sau patru oameni care se pricep la bazele şi fineţurile acestei arte." Ascultând albumul care prezintă doar o selecţie de 10 piese din Cartea ştiinţei muzicii a lui Cantemir, observi în totalitate şapte modele ritmice: 14/4, 16/4, 10/8, 6/4, 12/4, 48/4 şi 2/4. Din acestea doar cele de 6/4 şi 2/4 sunt mai populare in tradiţia muzicală din Europa apuseană. Cele nouă makam-uri - melodii turceşti de inspiraţie arabă, bazate pe heptatonice - din culegerea lui Cantemir sunt adevărate bijuterii orientale, pe care echipa internaţională de 16 muzicieni inclusiv grupul Hesperion XXI sub coordonarea lui Jordi Savall le scutură de praful timpului. Pentru această înregistrare specialiştii au urmărit o cât mai acurată interpretare istorică a pieselor folosindu-se de notaţiile lui Cantemir precum şi de descrierile cronicilor europeni de la curtea sultanului. Spre deosebire de alte grupuri ce încearcă actualmente interpretări ale muzicii orientale folosind concomitent toate instrumentele, muzicienii noştri au optat pentru o dozare a instrumentaţiei în funcţie de pasajele şi dezvoltarea tematică a compoziţiilor. Arsenalul instrumentelor folosite este şi el impunător nu atât prin număr, cât prin provenienţa lor. Pe lângă nai şi flaut se fac auzite oud-ul (alăută arăbească), santur-ul (xilofon persan), kanun-ul (ziteră orientală), kemancha (alăută persană), duduk-ul (fluier turcesc) şi tanbur-ul (gambă orientală). Cel din urmă instrument l-a fascinat şi pe Cantemir care a ajuns să-l stăpânească cu atâta măiestrie, încât şi Ion Neculce exclama: "Nimeni nu cântă mai bine ca el în tot Constantinopolul."

Nu ştim dacă interpretarea actuală corespunde în totalitate cu ceea ce încânta urechile osmanlâilor pe vremea lui Cantemir. Însă cu acest album avem pentru prima dată o mărturie vie a genialităţii muzicale a prinţului moldovean, precum şi a creuzetului artistic ce era Constantinopolul, unde muzicieni armeni, evrei, greci, turci şi români se întreceau în măiestrie, pe vremea când în apus barocul îşi dezvolta formele greoaie. Păcat numai că la acest proiect nu a colaborat nici un muzician român! Cantemir s-ar fi bucurat...