La fiecare început de februarie, mie îmi revine misiunea de a mă transforma într-un fel de Urania a filmului românesc şi de a prezice sub ce zodie se află el în anul respectiv. Mijloacele de investigare nefiind tocmai ştiinţifice, nici previziunile mele nu se împlinesc 100%. Dar un 90% sper să nimeresc. Am în faţă o listă de 29 de titluri. Filme aflate în diferite stadii de realizare, dintre care unele vor (putea) avea premiera în 2010. Aş trece uşor peste câteva pelicule care ne ameninţă de mai multă vreme că acuş-acuş dau iama în cinematografe. E ca în povestea cu "uite, vine lupul!" şi când chiar vine, nimeni nu mai reacţionează. Acestea ar fi: Eva de Adrian Popovici, Casanova, identitate feminină de Marius Theodor Barna, Tanti de Şerban Marinescu şi Luna verde de Alexa Visarion (prezentat în cerc închis la TIFF 2009). Noi totuşi le aşteptăm, chiar dacă unele cazuri similare anterioare s-au soldat cu nişte premiere confidenţiale şi o trecere meteorică pe ecrane.
Mai sigure ar trebui să fie filmele care au avut deja un traseu internaţional, pentru că nu mai e nici o îndoială că sunt gata şi, odată prezentate în festivalurile din 2009, nu prea mai au ce să aştepte de la cele din 2010. Acestea ar fi: Medalia de onoare de Călin Netzer (premiul pentru interpretare masculină, pentru scenariu şi FIPRESCI la Salonic), Nuntă în Basarabia de Napoleon Helmis (Marele premiu la Tallin), Felicia înainte de toate de Răzvan Rădulescu şi Melissa de Raaf (prezentat la Sarajevo şi la Salonic), Caravana cinematografică de Titus Muntean (prezentat la Pusan, Tallin şi Salonic) şi Copilăria lui Icar de Alexandru Iordăchescu (prezentat la Montreal).
Mai departe intrăm în zona zvonurilor. Se pare c-ar fi gata... se pare că e cel care a câştigat acum "n" ani concursul de scenarii CNC, dar are alt titlu şi alt regizor şi nici subiectul nu mai e tocmai acelaşi... se pare că l-ar vrea festivalul de la Berlin... se pare că ţinteşte o selecţionare la Cannes... ar fi zis regizorul că mai are de filmat câteva zile, dar că la rigoare s-ar putea lipsi de ele... Mistere peste mistere. De fapt e vorba despre o lipsă de transparenţă, deşi e vorba de bani publici. Şi ce e de mirare, când întreaga noastră viaţă socialpolitică funcţionează în acelaşi registru?!
Să revenim la alte posibile premiere din 2010. Fără îndoială că revenirea lui Cristi Puiu după o "vacanţă" de 5 ani ar putea deveni evenimentul anului. Filmul se numeşte Aurora, iar pe generic Puiu apare într-o cvadruplă calitate: regizor, scenarist, producător şi... interpret principal al unui personaj care în unele privinţe i se aseamănă (42 de ani, tată a două fetiţe). Aceeaşi casă de producţie, Mandragora, declară că va lansa tot în acest an şi debutul în lungmetraj al lui Marian Crişan - Morgen. E mai mult ca sigur că Aurora îşi va încerca norocul la Cannes. Dar şi Marian Crişan este îndrituit să-şi îndrepte paşii în aceeaşi direcţie, atâta vreme cât acolo a fost descoperit (Palme d'Or 2008 pentru scurtmetrajul Megatron). Întrebare: îşi va permite Mandragora să le trimită pe amândouă concurându-se pe sine sau va decala lansarea unuia dintre ele?
La Berlinală şi-a obţinut un loc chiar în competiţie un alt debutant - Florin Şerban cu Eu când vreau să fluier, fluier, pe un scenariu semnat împreună cu un Cătălin Mitulescu, care se încăpăţânează să se lase aşteptat cu un nou film. Atât Berlinul cât şi Cannes-ul sunt ţinta regizorului Constantin Popescu aflat în postura mai puţin obişnuită de dublu debutant în lungmetraj, deoarece a lucrat aproape concomitent Portretul luptătorului la tinereţe şi Principii de viaţă. Nu e de altfel singurul în această situaţie: debutantul Dan Chişu are şi el terminate două filme - Pac! Eşti mort şi Ursul. În această avalan?ă, unde mai încape şi Radu Muntean cu Marţi, după Crăciun? Cu atât mai greu de prevăzut cu cât site-urile specializate se feresc să dateze vreo premieră românească, cu excepţia filmului Poker de Sergiu Nicolaescu, programat în octombrie. Oare până acum să fi bătut eu câmpii de pomană?