Hotnews.ro / mai 2010
Festivalul de film Cannes, 2010
Suntem în cel mai aglomerat weekend al anului pe Coasta de Azur, nu doar din pricina Festivalului de la Cannes cât mai ales a raliului de la Monaco. Toate hotelurile sunt pline, iar pe Croazetă îţi ia deja prea mult timp să parcurgi distanţe foarte scurte. Oameni de toate felurile, "indieni" nord-americani şi peruani care cântă pentru monezi, căţeluşi, copii, travestiţi, turişti şi localnici. Aseară am filmat şi un scurt moment de exhibiţionism.

Petrecerea românească a beneficiat de prezenţa membrilor echipei filmului Marţi, după Crăciun şi a unora dintre autorii scurtmetrajelor româneşti prezentate în festival, precum şi a producătorilor şi distribuitorilor români. Au fost şi invitaţi străini, printre care venerabilul critic francez Henri Chapier sau criticul american Jay Weissberg.

Membrii echipei filmului lui Radu Muntean erau în vervă. Directorul de imagine Tudor Lucaciu povestea despre cât de emoţionat s-a simţit la spectacolul de gală când spoturile s-au aprins pe rândul echipei şi toată sala a început să aplaude. Maria Popistaşu căuta să stea numai unde nu era fum, pentru că e însărcinată în patru luni jumate şi nu mai suportă ţigările. Fericitul tată şi co-scenarist al filmului lui Radu Muntean, Alexandru Baciu, era şi el prezent la Rado Plage, după cum era şi celălalt co-scenarist, Răzvan Rădulescu (însoţit de Melisa de Raaf, împreună cu care a scris şi regizat Felicia, înainte de toate).

Pentru că valurile erau destul de mari, două excavatoare lucrau chiar între terasa de pe plajă şi mare, încărcând saci cu nisip. Furtuna de săptămâna trecută a cam făcut ravagii, primarul chiar dorise să decreteze Cannes-ul zonă de calamitate naturală. Încă nu a fost furtună, dar mai e timp...

Moartea, criza financiară şi lumea virtuală par să fie până acum temele ediţiei cu numărul 63 a Festivalului de la Cannes. Această ediţie înlănţuie ciudăţenie după emoţie şi invers. Zilele trecute, televiziunile şi agenţiile de presă duceau mai departe vestea că actriţele lui Mathieu Amalric din En tour au mers pe covorul roşu în fundul gol. Nu e de mirare, în fiecare an există ceva provocator.

Acum, aceleaşi televiziuni şi agenţii îi arată pe Alain Delon şi Claudia Cardinale la proiecţia copiei restaurate a filmului Ghepardul, în regia lui Luchino Visconti. Şi pe Woody Allen pozând înaintea conferinţei de presă îmbrăcat ca un bunic plecat la pescuit - pulover maro en-coeur şi pălăriuţă de soare kaki. Cei mari n-au nevoie de gesturi grandilocvente.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus