Resorturile unei drame orientale - Un homme qui crie / A Screaming Man

Cinematograful înseamnă mai mult decât imagini în mişcare, el oferă şansa unui fenomen de globalizare cu valenţe pozitive, în sensul în care aduce în faţa spectatorilor din lumea întreagă poveşti despre locuri şi culturi foarte puţin sau deloc cunoscute. Mahamat-Saleh Haroun este unul din cei doar doi reprezentaţi ai cinematografiei din Ciad. Filmele sale tratează de regulă situaţia socială, politică şi economică a ţării, urmărind influenţa acesteia asupra destinelor individuale.

Un homme qui crie este povestea lui Adam, un fost campion la înot şi primul supraveghetor de piscină din Ciad, slujbă pe care încă o are la un hotel din capitala N'Djamena. Când, ca urmare a restructurărilor impuse de noul manager, fiul său, Abdel, rămâne pe acest post, Adam este transformat în portar. Această nouă meserie i se potriveşte pe atât de bine, pe cât îi vine uniforma fostului portar, mult mai mic de înălţime decât Adam. Mândria rănită a personajului se va dovedi un factor nefast atunci când, din cauza noului război civil, va fi presat să contribuie la fondul de război. Această mândrie şi lipsa banilor îl determină să îşi înroleze fiul în armată.

Filmul face uz de toate resorturile melodramei pentru a transpune remuşcările tatălui. Chiar şi în raport cu filmele americane comerciale, Un homme qui crie ar putea fi calificat drept lipsit de subtilitate, însă nu trebuie trecut cu vederea faptul că avem de a face cu o cultură foarte diferită de cea europeană, intensitatea sentimentelor fiind mult accentuată. Cu toate acestea, sunt momente în care se marşează prea mult pe dramatism.
 
Un homme qui crie păstrează tema relaţiei tată-fiu utilizată şi în Daratt (2006), precum şi stilul vizual dictat de peisajul şi lumina spaţiului geografic ales. Filmul este în mod clar o ficţiune (ba chiar una în formă clasică, dacă judecăm după regie şi structură narativă), însă originea sa poate crea aşteptări pentru o latură de documentar, fiindcă avem de a face cu un mediu foarte puţin cunoscut cinematografiei mondiale.

Film câştigător al Premiului Juriului Competiţiei Oficiale a Festivalului Cannes, 2010