Vine, vine... cine vine? - Cannes, 2010

Cannes-ul vine. Cu obişnuitele incertitudini, emoţii şi speranţe, confirmate sau infirmate la final. Cu comentarii, în ultimii ani foarte încurajatoare, chiar flatante. Dar până una alta, doar cu pronosticuri.
 
Chiar dacă Berlinul (şi el prestigios festival de categoria A) ne-a onorat cu doi Urşi de aur pentru scurtmetraj - în 2004 şi respectiv 2008 - şi cu un foarte recent Urs de argint pentru lungmetraj, în mintea cineastului român tot Cannes-ul rămâne Mecca. Acolo, el ar vrea să plece în pelerinaj în fiecare an şi să se întoarcă binecuvântat cu un trofeu. 

La ora când vor apărea aceste rânduri, numele celor aleşi pentru ediţia 2010 se vor şti, dar pe noi, comentatorii de pe margine, rigorile tipografiei ne obligă să lucrăm în orb şi să ne menţinem la nivelul supoziţiilor. Vârtejul zvonurilor începe timid cu multe săptămâni înainte de verdictul definitiv al selecţionerilor şi se înteţeşte pe măsură ce data fatidică se apropie. Sunt aruncate în joc filme pe care nu le-a văzut nimeni pentru că nu sunt gata şi despre care gurile răuvoitoare spun că nici nu vor fi gata în timp util.

Un personaj bine informat ("are relaţii dom'le!") dă ca mai mult ca sigură prezenţa unui anume titlu într-o anume secţiune. Alţii preferă să facă ţintare: dacă filmul X intră în competiţia mare, rămâne loc pentru filmul Y în Un Certain Regard, iar filmul Z iese afară din cărţi şi aşteaptă festivalul de la Veneţia ("Hai, că nici la Locarno nu e rău").

Între timp regizorii asudă. Zboară cu sunetul la Viena, Paris sau Londra. Mai taie un minut sau două că e prea lung filmul. Şi parcă ar vrea să-l arate pe şest prietenilor, dar dacă unora nu le place, se aude şi biata creatură porneşte în lume cu o etichetă nefavorabilă?! Dar şi dacă le place... Oricum nu poţi face un film care să placă tuturor. Ca să nu mai vorbim că, pe lângă criteriul valoric, chiar şi la marile festivaluri mai contează şi alte atuuri.

La urma urmei, cel mai cinstit e să trecem în revistă oferta ca să nu mai păţim ca în 2009 când băgam mâna în foc că filmul lui Corneliu Porumboiu Poliţist, adjectiv va fi în competiţie. Iar faptul că, ulterior, absenţa lui a fost calificată drept o mare greşeală ne consolează destul de puţin. Deci, care ar fi posibilii candidaţi?

Aurora, de Cristi Puiu, pleacă drept principal favorit. Pentru că Moartea domnului Lăzărescu rămâne o bornă extrem de importantă pe drumul parcurs până acum de către reprezentanţii Noului Val românesc. Pentru că Puiu a plănuit cu grijă această revenire după cinci ani asumându-şi, pe lângă postura de regizor şi de scenarist (pentru prima oară fără Răzvan Rădulescu), şi pe cea de interpret principal.

Pe lângă Aurora, casa de producţie Mandragora mai are de oferit Cannes-ului şi filmul Morgen, debutul în lungmetraj al lui Marian Crişan, un nume familiar festivalului de pe Croazetă care l-a distins deja cu un Palme d'Or în 2008 pentru scurtmetrajul Megatron. E bine când producătorii îşi fidelizează regizorii în care cred, chiar dacă pe piaţa festivalieră ajung să se autoconcureze.

Constantin Popescu se află într-o situaţie fără precedent: participant la Berlin în secţiunea Forum cu debutul său în lungmetraj - Portretul luptătorului la tinereţe -, poate fi prezent şi la Cannes cu un alt film - Principii de viaţă. O felie de o zi din viaţa unui om obişnuit, tată de două familii pentru că s-a despărţit de nevasta cu care are un băiat la vârsta adolescenţei şi s-a recăsătorit - un personaj-mănuşă pentru Vlad Ivanov, pentru prima oară pe ecran într-un rol principal.

Scenariştii de la Principii de viaţă, Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu, se regăsesc şi pe genericul noului film al lui Radu Muntean, Marţi, după Crăciun, o altă felie din viaţa unui bărbat obligat să aleagă între nevastă şi amantă. Cred că ar fi de analizat această propensiune a minimalismului românesc pentru problemele masculului în pragul vârstei critice (vezi Boogie şi nu numai).

Şi, în sfârşit, un film centrat pe destinul unui personaj feminin interpretat de Ana Ularu în Periferic de Bogdan George Apetri, care semnează şi scenariul împreună cu Tudor Voican, după o idee de Cristian Mungiu şi Ioana Uricariu. Pentru a restabili adevărul istoric, ideea provine dintr-un scenariu al acestora din urmă intitulat Cartier, care a câştigat concursul HBO la prima sa ediţie şi pe care autorii lui au tot amânat să-l facă, fiind prinşi în alte proiecte. Periferic are puţine tangenţe cu Cartier, dar ca şi el e povestea unei lumi pe care noi încă o considerăm marginală - lumea escrocilor, a proxeneţilor, a pedofililor, a victimelor acestora şi a celor care luptă să se descurce cu orice preţ -, dar care e tot mai prezentă.