Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film Cannes, 2010

Un preşedinte cu mâini de argint - Cannes, 2010


Revista HBO, mai 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
"Cineastul cu inimă de aur şi mâini de argint" - astfel îl prezenta Gilles Jacob pe cel ce va fi preşedintele ediţiei cu numărul 63 a Festivalului de la Cannes. Şi continua domnul Jacob, al cărui scris are darul unor inspirate formulări cu intenţii premonitorii, dar care, de mult ori rămân doar referinţe poetice: "Fie ca blânda sa nebunie şi umorul său gotic să invadeze Croazeta; va fi şi Crăciun şi Halloween pentru toată lumea".
 
Va fi, nu va fi aşa, rămâne de văzut. Un bob zăbavă. Cert este că numele celui desemnat a fi preşedintele juriului incită întotdeauna, stârneşte presupuneri, ba chiar pariuri, speranţe. Se fac asocieri între personalitatea acestuia, stilul filmelor sale (dacă este regizor), al producţiilor în care a jucat (dacă se întâmplă să fie actor), pasiuni, gusturi şi natura creaţiilor din competiţie. Se mai aruncă în joc eventualele compatibilităţi ori adversităţi raportate la numele celor din concurs. Rareori s-a câştigat la această bursă a comparativismului, a ghicitului sau a trasului de păr, dar asta nu înseamnă că ne-am lecuit. Am înghiţit şi câte o găluşcă amară rău de tot. Degeaba.

În 1998, unii dintre noi eram gata să jurăm că sub preşedinţia lui Martin Scorsese Palme d'Or nu-i va reveni lui Anghelopoulos. Adică exact ceea ce s-a întâmplat cu Mia aioniotita kai mia mera / Eternitatea şi încă o zi, marele câştigător al acelui an. Ei, şi? În 2004, mai să băgăm mâna în foc: nu se poate ca un nebun precum Tarantino să premieze un film al propagandistului Michael Moore. Declaraţiile sale din timpul conferinţei de presă păreau fără echivoc: "Nu mă interesează politica". Gând la gând cu bucurie. Şi când colo, cine pleca cu La Palme d'Or? Michael Moore.

În anul următor, Emir Kusturica promitea, cu voce tare, să fie "un preşedinte  autoritar, chiar tiranic", pentru că, adăuga el,  "Uneori, prea multă democraţie strică". La sfârşitul festivalului, mărturisind ca preferatul său pentru premiul suprem a fost altul decât cel ieşit la vot (L'enfant, al fraţilor Dardenne) admitea că a fost "prea democratic". Cu poveşti de felul acestora am putea umple o carte. Sigur că personalitatea celui din capul mesei are un cuvânt greu de spus, numai că, de multe ori, adevărata sa natură scapă şi observatorilor cu antene dintre cele mai fine. Ne-a fost puţin teamă de instabilitatea nervoasă (pentru a folosi o exprimare elegantă) a lui Sean Penn, preşedintele din 2008 şi, când colo, palmaresul rezultat a fost unul dintre cele mai echilibrate din istoria ultimei perioade a Cannes-ului.

Cum va fi cu Tim Burton, cu "blânda nebunie" a "genialului poet macabru"? În ceea ce mă priveşte, nu mai avansez nicio zicere / prezicere. Mă mulţumesc să iau de bună declaraţia sa, din care înţeleg că are un chef nebun (cum altfel?) să vadă filme: "După ce mi-am petrecut tinereţea cu programe triple şi participând la maratonul de 48 de ore al filmelor de groază, mă simt pregătit pentru Cannes. Este o mare onoare şi abia aştept să-mi întâlnesc colegii de juriu pentru a vedea filme frumoase, venite din lumea întreagă. Când te gândeşti la Cannes, te gândeşti la cinematograful lumii. Şi pentru că întotdeauna am trăit filmele ca pe un vis, vreau să trăiesc un vis devenit realitate". Apoi, să nu uităm: de câţiva ani, Tim Burton nu a ieşit din... "ţara minunilor", nedespărţit de Alice and Co. "Am stat cu nasul numai în ghidon, pedalând, pedalând", va spune unui ziarist francez.

Bucuria de a vedea filme pare garantată. Ca şi onestitatea de a nu impune festivalului ca unul dintre apropiaţii săi să facă parte din juriu, cum s-a întâmplat în 1999, când David Cronenberg a acceptat preşedinţia cu condiţia ca actorii săi Holly Hunter şi Jeff Goldblum să-i fie parteneri / juraţi. Oricum, dincolo de imaginea preşedintelui bun sau nu ce va să fie, în urma lui va rămâne, în timp, asemenea surâsului cu o sută de dinţi, spânzurat prin aer, al pisicii Cheshire, zâmbetul complice al unuia dintre nebunii de încredere ai cinematografului.



 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes, 2010


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Magda Mihăilescu


Alte articole

 Vine, vine... cine vine? - Cannes, 2010, Cristina Corciovescu
 Cannes 2010 - Festival de criză?, Costin Comănescu
 Resorturile unei drame orientale - Un homme qui crie / A Screaming Man, Mirona Nicola
 Festivalul de Film de la Cannes în câteva fragmente, Miruna Vasilescu, Andreea Dobre, Mirona Nicola
 Another Cannes - Cannes, 2010, Andrei Creţulescu
 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes, 2010


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer