Hotnews.ro / mai 2010
Festivalul de film Cannes, 2010
Vlad Ivanov ajunge de-abia azi (19 mai 2010) pe Croazetă, la timp pentru covorul roşu şi premiera de gală a filmului Schastye Moe / My Joy, de Serghei Loznitsa, prezentat în Competiţia Oficială. Filmul a fost însă văzut ieri seară de jurnalişti, în cadrul a două proiecţii târzii.

Documentarist recunoscut şi premiat la festivaluri de gen, ucraineanul Serghei Loznitsa care acum s-a stabilit în Germania pentru că poate găsi mai uşor bani pentru film, are şansa nesperată să fi fost selecţionat cu primul lungmetraj de ficţiune taman în Competiţia Oficială. Inspirându-se din stilul documentar, el face în Schastye Moe / My Joy un road movie prin Ucraina zilelor noastre în care inserează flashbackuri din timpul celui de-al doilea război mondial. Totul pentru o meditaţie pe marginea transmiterii violenţei şi a răului.

Vlad Ivanov apare către sfârşitul filmului, în rolul unui poliţist moscovit bruscat şi umilit de nişte poliţişti de la circulaţie, şi în final ucis de unul dintre cele mai prezente personaje de pe ecran, un bărbat mut - martor necuvântător al unui întreg şir de orori comise gratuit de oameni oamenilor.

Filmul e interesant tocmai pentru că structura sa nu e lineară - deşi e un road movie. Un personaj pe care-l credeam principal e ucis în prima jumătate a filmului, urmează apoi un flashback şi apoi firul narativ începe să bâjbâie printre personaje despre care nu înţelegem cine sunt şi ce vor.

La sfârşit ne dăm totuşi seama că regizorul a intenţionat ca prin linearitatea road movie-ului să arate cum răul se preia şi se transmite în timp şi spaţiu, şi că natura umană - o dată coruptă - nu se mai poate salva. Păcat însă că povestea devine confuză. Imaginea lui Oleg Mutu e unul dintre punctele forte ale filmului filmat în 1:2.35, folosind şi camera pe umăr, şi cadrele fixe, descriptive.

Vlad Ivanov, care e parţial de descendenţă rusă, vorbeşte - bine, din câte am înţeles - limba lui Puşkin. El ajunge azi la Cannes, nerăbdător să simtă din nou covorul roşu sub tălpi. Din păcate, nu am reuşit să aflu până acum dacă şi Oleg Mutu va veni. Nu a răspuns la mesaje, şi nu doar mie ci şi altor colegi jurnalişti.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus