Nikita Mihalkov - urma care scapă turma? - Cannes, 2010

Ultimele două filme prezentate în Competiţia Oficială sunt semnate de ungurul Kornél Mundruczó şi de rusul Nikita Mihalkov, şi închid o ediţie mediocră pusă în acest an sub semnul politicului. Criticul israelian de origine română Dan Făinaru, colaborator al revistei Screen International şi vice-preşedinte onorific al Federaţiei Internaţionale a Criticilor Străini (FIPRESCI), a spus pentru HotNews că, deşi are rezerve în privinţa celor trei lungmetraje româneşti, ele au fost mult mai valoroase decât secţiunile unde au participat.

Dan Făinaru a mai spus că de aproape 40 de ani de când vine la Cannes n-a mai întâlnit o ediţie atât de slabă. Pronosticul său principal pentru Palme d'Or e filmul francez Des hommes et des dieux de Xavier Beauvois, deşi admite că filmul său preferat va fi prezentat de-abia anul viitor.)

Secţiunea Quinzaine des Réalisateurs nu e o secţiune competitivă, deşi lungmetrajele de debut prezentate în cadrul ei pot concura pentru Premiul Camera d'Or. În schimb, sponsorii sunt încurajaţi să dea premii unor cineaşti a căror carieră vor s-o susţină. Unul dintre acestea e Premiul SFR acordat de cunoscutul operator de telefonie scurtmetrajului Căutare de Ionuţ Piţurescu. Premiul constă în 2.000 de euro şi răsplăteşte cel mai curajos scurtmetraj din secţiune.

În această seară se anunţă şi palmaresul secţiunii Un Certain Regard unde în 2010 România a avut două filme - Marţi, după Crăciun de Radu Muntean şi Aurora de Cristi Puiu. Oricare va fi decizia juriului prezidat de cineasta franceză Claire Denis, prestanţa cinematografiei române nu s-a diminuat în acest an - dovadă ecourile avute de filmele de mai sus care, împreună cu cele avute de Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, de Andrei Ujică, prezentat în Selecţia Oficială hors competition, au arătat că România încă e "pe val".

Nikita Mihalkov revine cu al doilea soare, după 16 ani

Filmul lui Kornél Mundruczó, Szelid Teremtes- A Frankenstein Terv, adaptarea liberă a clasicei poveşti a lui Frankenstein spuse de Mary Shelley, are puţine şanse de a aspira la Palme d'Or, deşi povestea regizorului (interpretat de însuşi Mundruczó) care îşi regăseşte după 16 ani fiul adolescent-monstru a cărui existenţă a ignorat-o avea o bună bucată reuşită, când liniile de forţă deveneau vizibile iar filmul lua forma unui thriller bine întins, noi aşteptând ca regizorul să-şi distrugă până la urmă monstruoasa creaţie. Ceea ce nu s-a întâmplat tocmai aşa, finalul lăsând totul în aer şi pe noi cu o oarecare frustrare.

Ultima voce din Competiţia Oficială i-a aparţinut legendarului Nikita Mihalkov. În 1994, acesta pleca de pe Croazetă cu Marele Premiu al Juriului pentru Utomlyonnye Solntsem / Burnt By The Sun (şi supărat că nu a luat Palme d'Or-ul). După 16 ani revine cu partea a doua, Utomlyonnye Solntsem 2: Predostoyanie / Burnt By The Sun 2: The Exodus.

Mihalkov recurge la o desfăşurare impresionantă de forţe pentru o pledoarie antimilitaristă situată pe fondul celui de-al doilea război mondial (zicem noi după ce vedem grozăviile atât de veridice pe ecran, pentru a le arăta tinerilor cum s-a câştigat războiul - spune el. Mihalkov a recunoscut că ideea filmului i-a venit văzând Saving Private Ryan, când a resimţit nevoia de a arăta că nu aliaţii singuri au câştigat al doilea război mondial.

Cât priveşte al doilea scop al filmului, el se referă la conştiinţa concetăţenilor săi pe care cineastul a vrut s-o solicite făcându-i să se gândească cum se raportează la cei care şi-au dat viaţa pentru ei.

Burnt By The Sun 2 e o epopee de o amplitudine impresionantă cu multe momente de calitate atât dintre scenele de război sau altele emblematice pentru resorturile delicate ale perioadei, dar şi cu altele tributare unui cinema tradiţional deja "ars de soare" - vezi busturile albe ale lui Stalin transportate cu un vapor care va sări în aer.

Dacă Gordon Gekko spunea în Wall Street că "lăcomia e bună", Nikita Mihalkov pare să spună că "războiul e bun, depinde însă cine îl câştigă". Pentru că degeaba spui că Balada soldatului e un film în care sensul eroic e plin de clişee, când propui un film de o violenţă şi o cruzime mult mai mari doar ca să arăţi adevăratul preţ cu care a fost câştigat războiul.