Cine sunt favoriţii la palmares, cu plusuri şi minusuri - Cannes, 2010

Astă seară, 23 mai 2010, se vor anunţa la Grand Théâtre Lumière cele mai importante premii ale festivalului, cele ale Competiţiei Oficiale. Deşi părerile criticilor şi ale juraţilor rareori corespund la Cannes (premierea lui 4 luni, 3 săptămîni şi 2 zile de Cristian Mungiu în paralel cu susţinerea lui de către presa internaţională a fost o excepţie), prezentăm totuşi mai jos favoriţii la palmares în opinia criticilor de la Cannes precum şi atuurile & defectele lor (în opinia noastră):

Des hommes et des dieux de Xavier Beauvois (Franta). Este primul film de ficţiune făcut în Franţa pe marginea unui subiect care a făcut să curgă multă cerneală: răpirea şi executarea a şapte preoţi cistercieni de către islamişti în Magreb, în 1992. Nici azi nu sunt cunoscute împrejurările exacte în care s-au petrecut evenimentele şi nu sunt cunoscuţi nici făptaşii. Filmul a plăcut multor jurnalişti şi critici care au apreciat pe lângă abordarea unui subiect interesant frumuseţea lui vizuală şi faptul că se concentrează pe decizia preoţilor dacă să rămână în mănăstire sau să fugă din calea islamiştilor. Personal, mi s-a părut ca Xavier Beauvois a recurs la cele mai la îndemâna soluţii şi că a ratat un mare subiect. Punct forte al filmului: interpretarea lui Michael Lonsdale. Punct-slab: regia şi interpretarea lui Lambert Wilson.

Biutiful de Alejandro Gonzalez Inarritu (Spania-Mexic). Ar putea lua Premiul de regie, precum şi Premiul de interpretare masculină - pentru Javier Bardem. E mult mai şantajist decît Babel, în sensul că face apel la resursele superficiale de compasiune ale spectatorului. Nu e o mostră de mare cinema sau de inventivitate dar, ţinând cont de nivelul scăzut al actualei ediţii, Premiul de regie nu i-ar fi dat pe nedrept. Punct-forte: Javier Bardem. Punct-slab: manipularea sentimentală.

Another Year de Mike Leigh (Marea Britanie). Povestea cu oameni obişnuiţi din clasa de mijloc care se luptă ca orice om de pe lumea asta cu singurătatea, înaintarea în vârstă şi moartea a impresionat şi el criticii, deşi aceştia au recunoscut că nu este unul dintre cele mai bune filme ale lui Mike Leigh. Punct-forte: actorii. Punct-slab: Leigh revine la vechi teme fără a avea cel puţin acelaşi elan ca altădată.

Lung Boonmee Raluek Chat / Oncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives de Apichatpong Weerasethakul (Thailanda). Singurul film care are tot ce-i trebuie pentru a putea aspira la Palme d'Or - e original, frumos, hipnotic. Punct-forte: desăvârşirea stilistică şi felul în care refoloseşte atât de uzata (mai ales în acest an) temă a morţii. Punct-slab: nu e uşor de urmărit, de aceea reacţiile pe care le suscita sunt de genul: "l-am iubit" vs "m-a plictisit de moarte".

Schastye Moe / My Joy de Serghei Loznitsa (Ucraina). Al doilea film original din Competiţia Oficială a actualei ediţii, care lansează un regizor cu stil (Loznitsa a făcut până acum documentar). E cel mai îndreptăţit să ia Premiul Camera d'Or, care se acordă unui film de debut din toate secţiunile. Punct-forte: inventivitatea, felul în care vorbeşte despre perpetuarea răului în Ucraina de azi. Punct-slab: lipsa de coerenţă a poveştii.

Un homme qui crie de Mahamat-Saleh Haroun (Ciad-Belgia-Franţa). Primul film realizat de un regizor din Ciad care intră în Competiţia Oficială e povestea aerisită, frumoasă şi curată a unui tată care e nevoit să-şi sacrifice fiul, trimiţându-l să lupte în gărzile guvernamentale împotriva rebelilor. Punct-forte: curăţenia stilului. Punct-slab: vagi accente patetice pe alocuri.

Poetry de Lee Chang-dong (Coreea de Sud). O bunică în prag de Alzheimer descoperă că nepotul pe care îl are în grijă (mama lui muncind la Pusan) face parte dintr-un grup de liceeni care au violat o colegă, împingând-o la suicid. Filmul o urmăreşte pe delicata femeie încercând să o scoată la capăt cu cele două belele, în paralel cu scrierea unui poem pe care o are ca temă la cursul de poezie la care e înscrisă. Filmul ar putea lua şi un premiu de interpretare feminină pentru Yun Junghee, deşi la acest premiu mai există o favorită, Leslie Manville (Another Year). Punct-forte: Yun Junghee. Punct-slab: lipsa de logică din unele rezolvări de situaţie ale povestii.

Utomlyonnye Solntsem 2: Predstoyanie / Burnt By The Sun 2: The Exodus de Nikita Mihalkov (Rusia). Acum 16 ani, juriul Competiţiei Oficiale a preferat să dea Palme d'¥Or-ul lui Pulp Fiction şi Marele Premiu al Juriului lui Burnt By The Sun, ceea ce l-a enervat foarte tare pe Nikita Mihalkov. Filmul cu care a revenit în acest an la Cannes se poate aştepta la un loc în palmares, deşi are plusuri şi minusuri. Punct-forte: scenele de război. Punctul-slab: manierismul şi emfaza.

Copie conforme de Abbas Kiarostami (Iran-Franţa). Deşi teatral, primul film turnat de regizorul iranian în afara ţării sale, recte în Italia, ar putea fi răsplătit pentru scenariu. Filmul urmăreşte după-amiaza pe care un bărbat şi o femeie care abia s-au cunoscut o petrec împreună, pretextând de la un moment dat încolo că sunt căsătoriţi de 15 ani. Punct-forte: interpretările. Punct-slab: pretenţiile estetice faţă de banalitatea povestii.

Ce va fi vom vedea mâine seara. Sper că Tim Burton nu s-a enervat prea tare după atâtea filme banale sau sub-mediocre, şi că îşi va păstra sângele rece până după deliberare.

Altfel, criticii s-au distrat şi ei cum au putut. Dacă vestea că un şoarece a trecut prin faţa lui Barack Obama a făcut înconjurul lumii, aici la Cannes jurnaliştii s-au amuzat din pricina unei pisici care a ajuns nu se ştie cum în Grand Théâtre Lumière şi, pitită într-un colţ, mieuna în timpul proiecţiilor. Totuşi, la Cannes se acordă de câţiva ani premiul Palme Dog celui mai convingător câine care apare într-un film din festival. Anul acesta el a răsplătit câinele din Tamara Drewe de Stephen Frears, prezentat în afara competiţiei.